Minoritatea polonă 1992

07.01.1992, Bucureşti. Rezultatele recensământului populaţiei pentru etnicii poloni din România

La rubrica „neam" erau consemnaţi 4232 de polonezi (2011 bărbaţi şi 2221 femei). Dintre aceştia, 2778 locuiau în judeţul Suceava. La rubrica „limba maternă" erau înregistraţi 3047 de poloni, dintre care 2292 în judeţul Suceava, situaţie rezultată în urma unei asimilări lingvistice datorate unor căsătorii mixte. Preşedintele UPR, Johan Peter Babiaş, estima pe 4 martie 1997, în cadrul unui discurs ţinut în Senatul Poloniei, că la nivelul întregii Românii trăiau pe atunci aproximativ 12000 de polonezi.

 

09-23.02.1992, Muşeniţa (pol. Muszenica - jud. Suceava). Alegeri locale

Etnicul polon Vladimir Pelcer câştigă un loc de consilier în Consiliul Local.

 

03.03.1992, Bucureşti. Vizita unei formaţii artistice din Polonia

La sediul UPR din Bucureşti este primită o formaţie artistică din Mokre Góry (lângă Łodź, Polonia), care prezintă un program lirico-muzical inspirat din poezia Mariei Konopnicka.

 

15.03.1992, Bucureşti. Întâlnire a liderilor UPR cu reprezentanţi ai Ambasadei Polone din Bucureşti

La sediul UPR din Bucureşti are loc o întâlnire a reprezentanţilor comunităţilor polonezilor din România cu reprezentanţii Ambasadei Poloniei la Bucureşti. Sunt prezenţi preşedinţii de filiale - Anton Rojowski din Suceava, Barbara Breabăn din Constanţa, A. Sztogrin din Sibiu, Antoni Linţmaier din Ploieşti şi Xenia Stoica din Bucureşti -, care şi-au prezentat rapoartele de activitate. Participanţii au discutat apoi despre modalităţile de organizare a UPR, propuse a fi discutate în cadrul adunărilor generale ale filialelor.

 

30.03.1992, Bucureşti. Seară culturală polonă

Membrii UPR din Bucureşti au participat la o Seară Poloneză organizată de Ambasada Poloniei la Bucureşti şi de către Fundaţia Culturală Română.

 

09.04.1992, Bucureşti. Adunare Generală a organizaţiei din Bucureşti a UPR

Preşedinta Xenia-Grabska Stoica a prezentat un raport de activitate. D-l Bădescu, din partea Comisiei de revizie, a prezentat o dare de seamă anuală asupra problemelor financiar-contabile. Adunarea Generală i-a adus lui Sorin Şuster mulţumiri pentru activitatea depusă în materie de trezorerie-contabilitate, acest compartiment fiind preluat de domnul Zielinski.

 

14.04.1992, Bucureşti. Întâlnire a membrilor comunităţii catolice polone din Bucureşti

La Casa Polonă din capitala României s-a decis înfiinţarea unui Consiliu parohial care să-l sprijine pe preotul Jacek Dubel, în principal în problemele administrative legate de nou-înfiinţata parohie catolică poloneză din Bucureşti.

 

02.05.1992, Bucureşti. Acţiune culturală polono-română

Conducerea şi membrii filialei din Bucureşti ai UPR participă la concertul dedicat Zilei Naţionale a Poloniei, organizat de Ambasada Polonă din Bucureşti şi de Ministerele Culturii din Polonia şi România, la Ateneul Român din Bucureşti, cu participarea pianistei Ewa Bukojemska.

 

13.05.1992, Poiana Micului, Gura Humorului. Înregistrarea oficială a Asociaţiilor „Dom Polski"

Acţiunea a fost dusă la bun sfârşit datorită eforturilor preşedinţilor Iosif Iriszek (Poiana Micului) şi Cazimir Balac (Gura Humorului).

 

23.06.1992, Bucureşti. Acţiune culturală româno-polonă

Asociaţia Slaviştilor din România a organizat o şedinţă consacrată comemorării a 150 de ani de la naşterea Mariei Konopnicka şi a 100 de ani de la naşterea lui Julian Krzyżanowski. Participă membrii UPR din Asociaţia Bucureşti.

 

Iunie-iulie 1992, Bucureşti. Acţiune de refacere a patrimoniului cultural al filialei UPR din capitală

Preluarea de către organizaţia Bucureşti a UPR, de la Biblioteca Centrală de Stat, a circa 1300 de cărţi confiscate de autorităţi la începutul anilor '50 de la „Dom Polski" din capitală.

 

Iulie 1992, Polonia. Excursie a copiilor poloni din România în patria-mamă

Excursie de 4 săptămâni a copiilor de la „Dom Polski" din Bucureşti şi Suceava, plecaţi în Polonia în tabăra organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale din Varşovia pentru copiii polonezilor din diasporă. Vizite la Gorlice, Cracovia, castelul Ojców, salina Wieliczka, castelul din Lancut, Zakopane, Wesoła Dolina, Dolina Popradu, Krynica, lacul de la Solina. Organizarea excursiei a fost supervizată de Stanislawa Aleksandrowicz, de la Ambasada Poloniei din Bucureşti.

 

01.08.1992, Craiova. Înfiinţarea Comunităţii Poloneze „Karol Wojtyła"

Comitetul dirigent al acestei organizaţii era compus din 11 membri, fiind condus de preşedintele Micesław Kalustovici şi de vicepreşedintele Zdzisław Wójcicki.

 

02.09.1992, Soloneţu Nou. Începutul construirii Casei Polone

Pe baza sugestiilor etnicilor poloni, proiectul „Dom Polski" este realizat de un expert din Suceava. Se încep lucrările de construcţie la „Dom Polski" din localitate, prin munca voluntară a etnicilor poloni şi cu fonduri primite de la Asociaţia „Wspólnota Polska" (Comunitatea Polonă) din Polonia. Asociaţia aceasta a fost înfiinţată în aprilie 1990 (cu sediul central în Varşovia) pentru a realiza „unificarea eforturilor pentru consolidarea legăturilor polonezilor din afara graniţelor şi organizaţiilor acestora cu Patria şi cultura ei naţională,  precum şi acordarea de ajutoare ce să satisfacă nevoile polonezilor din diaspora" (Statut).

 

09.09.1992, Suceava. Vizita unui profesor din Cracovia

Sediul filialei Suceava a UPR este vizitat de profesorul Marian Schulz, care a predat limba polonă la şcoala din Cacica (jud. Suceava). Discuţii privitoare la destinul cultural al polonezilor bucovineni.

 

27.09.1992, Bucureşti. Alegerile generale

La alegerile generale UPR primeşte 3013 voturi (0,03%), dintre care 2690 în Suceava, 162 în Prahova şi 161 în Bucureşti.

 

09.10.1992, Bucureşti. Vizita unui înalt oaspete din Polonia

Primatul Poloniei, Józef Glemp, soseşte de la Roma la Bucureşti şi sfinţeşte sediul Casei Polone, notând în Cartea de onoare următoarele: „Dumnezeu să binecuvânteze Casa Polonă şi pe cei ce vor trece prin ea". În seara aceleiaşi zile, cardinalul Józef Glemp pleacă spre comunităţile polone din judeţul Suceava, fiind însoţit de domnii Antoni Rojowski, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, şi Jan Piotr Babiaş, deputatul minorităţii poloneze din România.

 

10.10.1992, Cacica (jud. Suceava). Vizita unui înalt oaspete din Polonia

Vizita la comunitatea poloneză din Cacica a primatului Poloniei, cardinalul Józef Glemp. Acesta a fost însoţit de Jerzy Kotlinski, însărcinatul cu afaceri de la Ambasada Poloniei, Antoni Rojowski, preşedintele Uniunii Polonezilor din România, şi geostrategul american Zbigniew Brzeziński.

 

10.10.1992, Suceava, Soloneţu Nou şi Păltinoasa (jud. Suceava). Vizita unor înalţi oaspeţi din Polonia şi SUA

Primatul Poloniei, cardinalul Józef Glemp, şi geostrategul american Zbigniew Brzeziński au semnat în Cartea de onoare a filialei din Suceava a UPR. Prelatul polon a sfinţit pietrele de temelie ale Caselor Polone din Soloneţu Nou şi Păltinoasa.

 

12.10.1992, Bucureşti. Vizita unui înalt oaspete din Polonia

Primatul Józef Glemp sfinţeşte localul Uniunii Polonezilor din România „Dom Polski" din Bucureşti. Înaltul ierarh a apreciat pozitiv eforturile UPR şi a urat ca aceasta să repurteze succese în misiunea de păstrare a identităţii naţionale, a credinţei şi a tradiţiilor etnicilor poloni în România.

 

19.10.1992, Craiova. Înregistrarea la Tribunalul din Craiova a Comunităţii Poloneze „Karol Wojtyła"

Acţiunea a fost dusă la bun sfârşit de preşedintele Mieczysław Kalustovici. Asociaţia avea pe atunci 76 de membri şi un sediu situat pe str. Mărescu nr. 2.

 

05.12.1992, Bucureşti. Adunare Generală a organizaţiei din Bucureşti a UPR

Adunarea Generală a avut următoarea ordine de zi: raportul privind activitatea Uniunii în perioada aprilie - decembrie; modificări în statutul Uniunii; pregătirea sărbătorilor de Crăciun.

Luările de cuvânt ale participanţilor au fost axate preponderent pe problema Statutului. S-a hotărât ca întâlnirea tradiţională de Crăciun din acel an să aibă loc pe data de 26 decembrie.