Minoritatea turcă 2012

 

18-20 ianuarie 2012, Cluj-Napoca. În dezbatere, noua lege a învăţământului pentru minorităţi

La iniţiativa Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin Secretariatul de Stat pentru Învăţământ în limbile minorităţilor naţionale, şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, timp de trei zile profesorii care predau în limbile comunităţilor etnice din România s-au reunit la Cluj-Napoca pentru a analiza noua Lege a educaţiei naţionale nr. 1/2011. Dezbaterile s-au desfăşurat pe comisiile programelor şcolare de limbă maternă. Potrivit declaraţiilor dnei Vildan Bormambet, inspector de specialitate în cadrul MECT, la reuniune au participat 15 reprezentanţi ai minorităţilor etnice. Din județul Constanţa a participat inspectorul şcolar Ene Ulgean. Pentru prima dată, la dezbateri au participat şi profesori din Turcia care predau limba turcă la Colegiul Naţional „Kemal Atatürk" din Medgidia, precum: Şachir Ruchie, Arif Aisel, Mustafa Muazis, Seidali Zulfie, Halime Demirtaş, Ömer Bozatlı, Özgür Kıvanç, Gafar Ekrem, Gazi Cidem, Osman Orhan şi dr. Neriman Hasan, lector universitar la Universitatea „Ovidius" Constanţa. Au fost prezenţi vicepremierul Marko Bella, ministrul educaţiei şi cercetării, Daniel Funeriu, şi Szocs Domokoş, directorul Direcţiei pentru Învăţământul Minorităţilor Naţionale.

 

10 februarie 2012, Măcin (județul Tulcea). FestivalulGrigore Kiazim"

Într-o iarnă friguroasă, în 12 februarie 1913, într-o familie mixtă din Măcin, de la o mamă româncă şi un tată turc, venea pe lume Grigore Kiazim, un mare muzician care avea să fie mândria acestui oraş. La 18 ani a plecat la Bucureşti cu singurul ţel de a se consacra în lumea muzicii. În anul 1934 a devenit colaborator permanent al Radiodifuziunii Române, ca rapsod popular şi instrumentist la nai, fluier, cimpoi, ţambal, vioară, cobză, dar mai ales la mandolină. O viaţă întreagă, până la 70 de ani, a fost membrul ansamblurilor „Ciocârlia" (1949), „Rapsodia Română" (1971), „Doina" şi „Periniţa" ale Armatei. Fonoteca Radiodifuziunii Române mai păstrează 40 de discuri cu şlagărele sale, dintre care amintim: „Beteala miresei", „Sârba dobrogeană", „Şapte văi", „Geamparale", „Sârba de la Măcin", „Lăzărelul", „Hora", „Ofiţereasca" şi altele. În data de 10 februarie 2012, într-o zi geroasă cu troiene de zăpadă, Biblioteca Orăşenească „Prof. Ion Buzea" din Măcin împreună cu filiala locală a UDTR au organizat comemorarea marelui rapsod al cântecului dobrogean. La acest eveniment au participat primarul Ichim Andone, rude ale celui sărbătorit, reprezentanţii etniei turce şi numeroşi măcineni. În faţa celor prezenţi, grupul vocal-instrumental al școlii generale din localitate a interpretat, cu vigoare şi pasiune, din cântecele sale: „Fetele de la Măcin", „Hora dobrogeană", „Dunăre, potecă lină" şi altele, pentru care elevii au fost răsplătiţi cu aplauze prelungite.

 

5 martie 2012, Constanţa. Muftiul este contra Uniunii Minorităţilor Turco-Tătare Musulmane

Anul 2012 fiind un an electoral, la vestea înfiinţării unei noi Uniuni a Minorităţilor Turco-Tătare Musulman din România, toate organizaţiile cu vechime din comunitate s-au manifestat împotriva ei. Ziarul Ziua de Constanţa din data de 5 martie 2012 a prezentat câteva din aceste luări de poziţie. Iusuf Murat, şeful Cultului Musulman, a declarat: „Cineva vrea să dezbine comunitatea noastră!". Osman Fedbi, consilier judeţean şi preşedinte al UDTR, a declarat: ,,Poate există un scop al acestei uniuni, despre care nu ştiu mai nimic, în afară de faptul că va fi lansată la Hotel Flora. În orice caz, înfiinţarea ei nu face bine comunităţii". Aledin Amet, deputatul Uniunii Tătare, a declarat că: „Înfiinţarea acestei Uniuni în an electoral nu te poate duce cu gândul decât la interese politice. Eu nu ştiu sub ce auspicii va fi lansată această uniune sau ce platformă are. Dar nu sunt adeptul unor astfel de uniuni, pentru că ele fărâmiţează etnia, nu ne avantajează, evident. Nu cred că va avea succes instituţional".

 

10 martie 2012, Constanţa. O nouă carte despre muzica turcească în muzica europeană

La începutul lunii martie, Editura Ex Ponto a lansat, prin Uniunea Democrată Turcă din România, cartea autoarei Nejla Ionescu, intitulată Influenţe ale muzicii tradiţionale orientale-turceşti în muzica europeană. Cartea reprezintă încununarea unei îndelungate munci de cercetare a pianistei Nejla Ionescu în domeniul muzicii turceşti din Dobrogea. Autoarea a analizat influenţele muzicii orientale turceşti în muzica europeană atât din punct de vedere istoric, cât şi structural, morfologic şi sintactic, acoperind toate genurile, muzică laică, militară şi religioasă. Nejla Ionescu este lector universitar dr. la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius" Constanţa. Pe parcursul carierei sale muzicale a susţinut recitaluri în România, Turcia, SUA, Ucraina ș.a.

 

12 martie 2012, Constanţa. Uniunea Minorităţilor Turco-Tătare vrea post de consilier judeţean

În cursul unei conferinţe de presă la Hotelul Flora, Tair Ali, lider al nou înfiinţatei Uniuni a Minorităţilor Turco-Tătare Musulmane - UMTTMR, a anunţat că noua asociaţie va lansa candidaţi pentru Parlament, Consiliul Municipal Constanţa, alte instituţii publice, ceea ce a pus în stare de alertă alte organizaţii locale. Conferinţa fondatorilor a fost susţinută de vicepreşedintele acestei Uniunii, Şenol Ibraim, de liderul filialei UMTTMR Constanţa, Erol Ismail, şi de Orhan Suleiman, preşedintele Organizaţiei de Tineret a UMTTMR.

 

15 martie 2012, Chiojdeni (județul Vrancea). Ajutoare pentru sinistraţi din partea TIAD Dobrogea

Muftiatul Cultului Musulman, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului, a trimis la mijlocul lunii martie un nou transport cu alimente neperisabile (15 tone) către cei care au avut de suferit de pe urma căderilor masive de zăpadă din localitatea Chiojdeni, judeţul Vrancea. La iniţiativa muftiului  Iusuf Murat, s-au alăturat, pe lângă enoriaşi, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci - TIAD Dobrogea şi Consulatul Republicii Turcia la Constanţa, care au adunat 10 tone de alimente. Pachetele care au ajuns în casele vrâncenilor conţineau cereale, făină, zahăr, ulei, orez şi haine. Cele două camioane cu care s-a realizat transportul au fost puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Constanţa.

 

18 aprilie 2012, Bucureşti. Păzea! Investitorii turci iau cu asalt economia românească

Tabloidul http://www.capital.ro din data de 12 aprilie 2012, prin reporterul Mona Scărişoreanu, constată la rubrica „Eveniment" că ,,investiţiile turceşti în România vor cunoaşte un boom". După datele comunicate de Güven Güngör, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), în România sunt circa 13.000 de firme cu capital turcesc, care la data înregistrării (2010) au subscris circa 21,4 milioane euro. În topul investitorilor străini Turcia ocupă poziţia 16, cu 390 milioane euro. Dacă se cumulează şi volumul investiţiile indirecte, atunci companiile turceşti au adus circa un miliard de euro în economia României (2010).

 

25 aprilie 2012, Constanţa. Protocol de acord politic între Uniunea Turcă şi PSD Constanţa

Osman Fedbi, preşedintele Uniunii Turce, şi Radu Mazăre, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, au semnat un protocol prin care se stipulează că la alegerile locale din 10 iunie etnicii turci vor vota candidaţii PSD la funcţiile de primar, consilier judeţean şi consilier local şi de preşedinte al Consiliului Judeţean. De asemenea, în cazul în care PSD va câştiga alegerile la Constanţa, în baza protocolului, se obligă să asigure un post de consilier pe problemele minorităţilor naţionale şi unul pe problemele sociale ale minorităţii turce. Protocolul mai prevede stabilirea şi acordarea gratuită de către Primăria Constanţa a unui teren pentru construirea unui Centru Cultural Turco-Român. În alte precizări, PSD se angajează să sprijine etnicii turci să facă parte din autorităţile publice locale (poliţie comunitară, jandarmerie, evidenţa populaţiei etc.), în scopul realizării unei bune colaborări între autorităţi şi etnicii de naţionalitate turcă. Din partea Uniunii Turce protocolul a fost semnat de Osman Fedbi, preşedinte, Iusein Gemal, prim-vicepreşedinte, Ervin Ibraim, secretar general, Husein Cadir, preşedintele Filialei Judeţene Constanţa, secretar Omer Nazif şi consilierul local Ali Nurhan.

 

7-10 iunie 2012, Constanţa. Simpozion internaţional „Femeia Turcă din Balcani", la final

În data de 10 iunie 2012, după trei zile de dezbateri, s-a încheiat a VI-a ediţie a simpozionului internaţional „Femeia Turcă din Balcani". La această ultimă ediţie de la  Constanţa au participat peste 100 de turcoaice de la filialele UDTR ale judeţelor Constanţa şi Tulcea, dar şi invitaţi din Turcia, Grecia şi Bulgaria. Acest simpozion a debutat în anul 2002 şi a pus în dezbatere teme de interes, precum: rolul femeii în politică şi ascensiunea în viaţa socială; activităţile şi puterea de decizie ale femeii turce; femeia şi religia; femeia şi familia; statutul femeii şi responsabilităţile ei. Cu acest prilej, prof. Birsen Karaloğlu din Turcia a declarat: ,,Sunt extrem de impresionată că Guvernul român susţine drepturile minorităţilor şi face posibilă organizarea unor acţiuni ca acest simpozion". La fel, dna Pervin Hayrulah, din partea minorităţii turce din Grecia, a spus că: „Drepturile minorităţilor din România sunt cu mult peste ale noastre, ale turcilor din Grecia". Simpozionul a fost organizat de Uniunea Turcă din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. Din partea UDTR, întregul eveniment a fost coordonat de dna Amet Melec, preşedinta Comisiei de femei, şi dna Accoium Durie, vicepreşedinta acestei comisii.

 

25 iunie 2012, Bucureşti. Postare Mustafa A. Mehmet: Cronici turceşti privind Ţările Române

Site-ul internaţional www.scribd.com a postat volumul al III-lea din cartea autorului Mustafa Ali Mehmet Cronici turceşti privind Ţările Române, sfârşitul sec. XVI - începutul sec. XIX, apărută la Editura Academiei Republicii Socialiste România, în Bucureşti, în anul 1980, lucrare de 460 de pagini, la adresa:

https://ro.scribd.com/doc/122419578/Cronici-turcesti-despre-Tarile-Romane-Vol-3.

 

27 iunie 2012, Constanţa. Preşedintele Osman Fetbi la al treilea mandat de consilier judeţean

După campania de alegeri locale din 10 iunie 2012, în judeţul Constanţa Osman Fedbi, preşedintele UDTR, a obţinut un al treilea mandat de consilier judeţean pe listele Partidului Social Democrat, cu care Uniunea Turcă a încheiat un protocol de colaborare politică. În data de 27 iunie, Osman Fedbi, cu mâna pe Coran, a depus jurământul în calitate de consilier judeţean. Şedinţa de validare a noului Consiliu Judeţean Constanţa s-a desfăşurat în aula Bibliotecii Judeţene „I. N. Roman".

 

15 iulie 2012, Bucureşti. Lansare de carte: Geamii, Minarete pe cerul Dobrogei

Editura Igloo Patrimoniu a lansat la Bucureşti într-o ediţie bilingvă, română şi engleză, cartea de arhitectură, civilizaţie şi design, a autorilor Bruno Andreşoiu, Cristian Brăcăcescu şi Mihai Maxim, cu titlul Minarete pe cerul Dobrogei. Lucrarea abordează o parte a lăcaşurilor de cult musulman din zona Dobrogei, ele fiind monumente de patrimoniu autohton, istoric şi cultural.

 

17 august 2012, Bucureşti. Iftar oferit de ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti

Excelenţa Sa Ömür Şölendil, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, a oferit vineri, 17 august, cea de-a doua cină de Iftar de la începutul mandatului său în România, pentru liderii comunităţilor turcă şi tătară, dar şi pentru oamenii de afaceri turci cu activităţi în ţara noastră. Ambasadorul turc şi-a întâmpinat oaspeţii în grădina interioară ce aparţine ambasadei, locaţie aleasă şi în acest an pentru masa de Iftar. Au răspuns invitaţiei diplomatului turc Osman Fedbi, preşedintele Uniunii Turce, şi Gelil Eserghep, preşedintele Uniunii Tătare, Iusein Ibram, deputat, Aidun Curt-Mola, subprefectul județului Constanţa, Sali Negiat, subsecretar de stat în cadrul DRI, numeroşi membrii din comunităţile turce şi tătare. Alături de Ömür Şölendil, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, au participat şi Füsun Aramaz, consul general, Ömer Süslü, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România, şi Zeki Uysal, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci Dobrogea. Printre invitaţi s-au mai numărat Ervin Ibraim, secretar general al UDTR, cu soţia, Amet Melec, preşedinta Comisiei de femei, Osman Melek, vicepreşedintele Comisiei de cultură, Bari Muselim, preşedintele filialei Cumpăna a UDTR, şi Salim Levent, preşedintele filialei Tuzla a UDTR. În perioada Ramazanului (postului), Ömür Şölendil, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti, s-a deplasat în comunităţile turce din Babadag, Măcin, Isaccea, Ciucurova şi Tulcea, unde a împărţit alimente.

 

5-6 octombrie 2012, Hârşova. Geamia „Sultan Mahmud" a împlinit 200 de ani

Anul acesta Geamia „Sultan Mahmud" din Hârşova împlineşte 200 de ani, fiind construită în anul 1812 prin firmanul/decretul sultanului Mahmud al II-lea. Un document din arhiva oraşului, nr. 491/29 aprilie 1941, certifică faptul că există: „Una geamie construită din piatră şi cărămidă pe o suprafaţă de 256 mp, cu ziduri la înălţime de un metru, şi una clădire cu 5 ochiuri de prăvălie pe str. Carol, construită pe o suprafaţă de 200 mp". Documentul este semnat de primar, de secretarul primăriei şi de hatipul (administratorul) geamiei în original. Ea este înscrisă şi în Lista Monumentelor Istorice din România la categoria A cod LMI: CT-II-m-A-02892. Cu acest prilej, în perioada 5-6 octombrie, Primăria Hârşova, Muzeul de Istorie și Arheologie Constanţa şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional au organizat la Hârşova câteva manifestări cultural-istorice, susţinute de ansamblul folcloric „Tuna" al filialei Tulcea a UDTR şi de formaţia „Yildizlar" a Uniunii Democrate Tătare.

 

2 noiembrie 2012, Medgidia. Kemal Karpat, cetăţean de onoare al Medgidiei

Kemal Karpat, renumitul istoric american, a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Medgidia. Această distincţie i-a fost acordată de Titus Corlăţean, ministrul afacerilor externe, în cadrul unei şedinţe festive a Consiliului Local municipal Medgidia. Prof. dr. Kemal Karpat s-a născut în 1924 în localitatea Armutlu (azi Turda), lângă Babadag, şi este legat de Medgidia deoarece aici a studiat la Seminarul Teologic Musulman. Deşi iniţial îl chema Kemal Haşim, din respect faţă de istoria patriei natale (România), la obţinerea cetăţeniei turce, Kemal Haşim şi-a ales ca nume de familie simbolul neamului românesc Karpat/Carpaţi. Kemal Karpat este o personalitate bine-cunoscută în toată lumea academică. La ceremonia de la Medgidia au mai luat parte şi primarul localităţii, Înalt Preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, precum şi alte oficialităţi locale.

 

4 noiembrie 2012, Galaţi. Colocvii despre istorie, spirit şi cultură

În luna noiembrie, sub egida Uniunii Democrate Turce filiala Galaţi, Centrul de Cercetare, Educaţie şi Cultură Turcă „Dunărea de Jos", în parteneriat cu Consulatul General al Turciei la Constanţa, a inaugurat un program de manifestări culturale. La Şcoala Gimnazială nr. 28 „Mihai Eminescu" s-a desfăşurat un colocviu privind „Puncte comune în culturile celor două ţări, România şi Turcia", susţinut de prof. dr. Mustafa Yılmaz şi dr. Yonca Anzerlioğlu, de la Universitatea „Hacettepe" din Ankara. La Grădina Botanică au avut loc trei evenimente: Colocviul „Relaţii diplomatice şi culturale româno-turce"; vernisajul expoziţiei „Snoavele lui Păcală şi Nastratin în desenele copiilor"; şi simpozionul „Nastratin Hogea, Păcală şi prietenii lor", cu invitaţi din ţară şi de peste hotare. Lucrările au fost prezentate de turcologul Inginur Rustem, cercetător etnofolclorist. La Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin" din Galaţi a fost prezentat un scurt film documentar cu impresii din Turcia. Întregul program a fost coordonat de dna Abdula Ghiulten Nazare, preşedinta filialei UDTR Galaţi.

 

15 noiembrie 2012, Constanţa. Ibram Iusein, la al treilea mandat consecutiv de deputat

Alegerile parlamentare din data de 9 decembrie i-au adus deputatului Iusein Ibram un al treilea mandat de parlamentar din partea Uniunii Democrate Turce pentru perioada 2012-2016. Într-o campanie electorală cu un singur candidat, în urma centralizării voturilor, deputatul Iusein Ibram a obţinut 7.324 de voturi din partea alegătorilor din întreaga ţară. Cele mai multe voturi au fost obţinute în județul Constanţa, iar circa 400 voturi s-au obţinut în județul Tulcea şi în municipiul Bucureşti.

 

29 noiembrie 2012, Bucureşti. Un premiu pentru lector universitar dr. Denis Ibadula

Dr. Denis Ibadula, lector universitar la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii „Ovidius" din Constanţa, a câştigat titlul de „Profesorul universitar al anului", cu un premiu de 10.000 de euro, la Gala Premiilor în Educaţie 2011. Premiul a fost acordat în cadrul celei de-a V-a gale organizate de ziarul Anayurt din Turcia, cu filială în România, în colaborare cu Ambasada Republicii Turcia din Bucureşti. Evenimentul a avut loc în capitală şi a reunit personalităţi ale comunităţii turce din România, din domeniile economic, social, de afaceri. Potrivit organizatorilor, Excelența Sa Ömür Şölendil, ambasadorul Turciei în România, şi Hamdi Yilmaz, directorul ziarului Anayurt, premiul a fost acordat „în semn de recunoaştere a faptului că o membră a comunităţii turco-tătare din România a câştigat titlul de «Profesorul universitar al anului» în cadrul Galei Premiilor în Educaţie ce a avut loc la Palatul Parlamentului, în luna noiembrie 2011".