Minoritatea elenă 2019

2 și 17.01.2019, București. Muzică și dansuri grecești la posturile românești de televiziune

Pe 2.01, canalul de televiziune Antena Stars difuzează emisiunea Răi daʼ buni, cu participarea ansamblului de dansuri „Kymata” al U.E.R. – filiala Prahova, alături de solistul Ionuț Galani. ● Pe 17.01, același ansamblu susține un program artistic în cadrul emisiunii La Măruță.


13.01-27.02.2019, toate comunitățile elene. Sărbătoarea Vasilopitei

Pe 13.01, la București, grecii participă la ceremonia dedicată Sf. Vasile la Biserica Greacă și pe 14.01 la sediul U.E.R. ● La Târgoviște, grecii taie Vasilopita pe 16.02, odată cu inaugurarea noului sediu al comunității. ● Pe 18.01 membrii comunității elene Prahova și invitații lor organizează ceremonia tăierii Vasilopitei la sediul Comunității din Ploiești. ● Întâlniri și petreceri ale grecilor în jurul plăcintei tradiționale au loc și la Biserica Greacă din Constanța, la Centrul Militar din Cluj, la Ploiești, Brașov, Brăila, Calafat, Craiova, Iași, Onești, Pitești, Roman, Craiova, Izvoarele, Târgoviște, Tulcea, Turnu Severin și-n alte comunități. ● Camera de Comerț și Industrie Eleno-Română ține sărbătoarea Vasilopitei la Hotelului Marriott, pe 27.02. Vezi arhiva digitală, dosar 1/2019, fișiere 1a, b, c, d, e, f, g, h, i, j.


15.01.2025, Brașov. Ziua Culturii Naționale

La invitația Ligii Scriitorilor Brașoveni, mai mulți membri ai Comunității Elene Brașov participă la manifestarea dedicată Zilei Culturii Naționale, cântând și recitând versurile poetului național Mihai Eminescu în limbile română și greacă.


18.01.2019, București. Forum de afaceri româno-elen

Palatul Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București găzduiește Forumul de afaceri româno-elen, la care participă și președintele U.E.R., deputatul Dragoș Gabriel Zisopol.


19-20.01.2019, București. Panorama Grecia la World Trade Center 

Se desfășoară în capitală proiectul „Panorama Grecia”, unde U.E.R. are un stand propriu, în care promovează aparițiile Editurii UER Press. Participă și ansamblurile de dansuri „Asteria” și „Kymata” ale filialelor București și Prahova.


24.01.2019, Ploiești. Prezentarea bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza

U.E.R. donează bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza Primăriei Municipiului Ploiești. Participă la eveniment, pe lângă reprezentanții U.E.R. și ai Primăriei Ploiești, și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Elene în România, ai Guvernului României, ai Academiei Române, ai Universității București și Universității Petrol-Gaze din Ploiești.


8-9.02.2019, Ploiești, București, Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Cluj, Pitești, Onești. Sărbătorirea primei ediții a Zilei Internaționale a Limbii Elene

Pe 8.02 are loc, la sediul comunității elene din Ploiești, Simpozionul „Limba elenă, prezent și perspective în viziunea elevilor care învață limba greacă în județul Prahova”, dedicat Zilei Mondiale a Limbii Elene. ● Pe 9.02 Centrul Militar Național din capitală găzduiește o amplă manifestare dedicată acestei zile. Programul cuprinde alocuțiuni ale oficialităților, conferința prof. univ. Dim. Anghelatos de la Universitatea Kapodistria din Atena, prelegerile acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici și prof. Tudor Dinu de la Universitatea București și un concert de muzică vocal-instrumentală, cu participarea sopranei Eirini Karagianni din Atena, a pianistei Cristina Ionescu și a Cvartetului „Chronos” al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești. În aceeași zi, au loc manifestări dedicate Zilei Mondiale a Limbii Elene și la librăria „Dorian Gray” din Constanța, la biblioteca Școlii „Petre Sergescu” din Drobeta-Turnu Severin și la sediile comunităților elene din Cluj, Pitești și Onești. ● Manifestări dedicate limbii elene au loc în comunitățile grecești și cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbilor Materne. Astfel, pe 21.02, artiștii filialei București a U.E.R. participă la spectacolul cultural Unitate prin Diversitate, dedicat Zilei Internaționale a Limbii Materne desfășurat la „Liberty Mall – Happy Cinema”. Vezi arhiva digitală, dosar 2/2019, fișiere 2a, b, c, d, e, f, g.


14.02.2019, București. Concert Giannis Ploutarhos

Numeroși greci din comunitățile grecești și filoeleni vin în capitală la Concertul extraordinar al cunoscutului solist Giannis Ploutarhos, găzduit de Sala Palatului. Vezi arhiva digitală, dosar 3/2019 2019, fișier 3a.


17.02.2019, București. Festival de șah

Numeroși reprezentanți ai grecilor din România participă la a IV-a ediție a Festivalului de Șah al Prieteniei „Dolphi Drimer”, organizat de Centrul Comunitar Evreiesc din București. Vezi arhiva digitală, dosar 4/2019, fișiere 4a, b, c.


21-23.02.2019, București. Muzică și dansuri grecești la Târgul de Turism al României

Are loc, la Centrul Expozițional ROMEXPO, Târgul de Turism al României, unde Ansamblurile Uniunii Elene din România promovează, prin muzica și dansurile grecești, dezvoltarea relațiilor dintre România și Grecia. Vezi arhiva digitală, dosar 5/2019, fișier 5a.


2.03.2019, București. Proiectul „E vremea Carnavalului”

Se desfășoară, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din capitală, proiectul „E vremea Carnavalului” (ediția a X-a), dedicat intrării în postul Paștelui. Pe lângă tinerii din comunitățile elene Brăila, București, Constanța, Craiova, Galați, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Roman, Târgoviște, participă și reprezentanți ai altor minorități, de la Uniunea Armenilor din România, Comunitatea Rușilor Lipoveni, Asociația Italienilor Ro.As.It, Uniunea Democrată Turcă. Vezi arhiva digitală, dosar 6/2019, fișier 6a.


7.03.20025, Brașov. Sărbătorile primăverii

Grupul vocal „Dionyssos” al Comunității elene din Brașov participă la evenimentul tradițional „Sărbătorile primăverii”, organizat la „Casa Mureșenilor” din Brașov, dedicat Zilei Femeii. Temele evenimentului au fost „Iubirea, dar divin” și „Iubirile lui Mărțișor”.


14.03-7.04.2019, toate comunitățile grecești. Manifestări dedicate Zilei Naționale a Elladei (25 Martie)

La Biblioteca Națională a României se deschide pe 14.03 Expoziția „Valul grecesc”. Pe 15.03 Centrul „Reduta” găzduiește spectacolul comunității elene din Brașov, cu participarea tuturor formațiilor sale artistice: „Dionyssos”, „Efthymos” – seniori, „Efthymos” – juniori, „Louloudakia”. Au fost invitate și ansamblurile „Codrin Dance School” din Brașov și „Irini”, al comunității elene Craiova. Pe 23.03 are loc ceremonia de depunere de coroane de flori la monumentele eroilor greci și români de la Drăgășani, iar Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța este gazda unui spectacol omagial. Pe 24.03 are loc un Te Deum la Biserica Greacă din București, se depun flori la monumentul lui Rigas Velestinlis. Slujbe de pomenire a eroilor au loc și la Biserica greacă din Constanța, unde se arborează steagul Elladei. În aceeași zi de 24.03, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești găzduiește un concert în cinstea sărbătorii naționale a Greciei. Orchestra Filarmonicii va fi prezentă și la spectacolul organizat pe 25.03 la Cercul Militar din București, în colaborare cu Conservatorul „Odeion Ano Polis” din Salonic. Pe 25.03, ansamblul „Kymata” al Comunității elene Prahova, participă la emisiunea „ʻNeața cu Răzvan și Dani” a canalului de televiziune Antena 1. Membrii comunității elene Iași depun flori la Biserica Trei Ierarhi, unde a fost sfințit steagul mișcării eteriste și la monumentul de la Sculeni, iar ansamblurile artistice ale comunității susțin un spectacol la Palatul Copiilor. Tot pe 25.03 încep Zilele Culturii Elene la Turnu Severin, cu spectacole, expoziții și concursuri. Seri grecești, spectacole și alte manifestări dedicate Elladei au loc la Pitești, Onești, ele continuă la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina (28.03), la Filarmonica din Craiova (30.03), la sediul Comunității elene din Cluj și la Teatrul „Fani Tardini” din Galați (6.04). Pe 7.04 reprezentanții grecilor din Iași, Piatra Neamț, Roman, Onești, Brăila, Bârlad, Târgoviște și Prahova merg la Mănăstirea Secu și depun coroane de flori în memoria eroilor căzuți în luptele cu turcii din 1821. Vezi arhiva digitală 2019, dosar 7, fișiere 7a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n, o, p, r, s, t.


21.03.2019, București. Întâlnire cu reprezentanta Greciei la concursul Eurovision

Sediul Uniunii Elene din București găzduiește o manifestare în cadrul căreia participanții se întâlnesc cu Katerini Duska, reprezentanta Greciei la Concursul Eurovision.


30.03.2019, Brașov. Zilele Europene ale Artei și Meșteșugurilor

Ansamblul „Efthymos” al Comunității elene din Brașov se numără printre invitații la Festivalul „Primăvara Artei”, ediția a II-a, o amplă acțiune dedicată artei și meșteșugurilor la nivel european.


8 și 12.04.2019, București. Spectacol grecesc pe scena Teatrului Național

Are loc, la Teatrul Național din București, reprezentația piesei Sonata clarului de lună de Yannis Ritsos (tradusă în limba română de prof. univ. Tudor Dinu), în regia Amaliei Strinopoulou, spectacol organizat de Societatea Culturală Greacă din România NOSTOS. Din distribuție au făcut parte: Amalia Strinopoulou, E.S. domnul Vassilis Papadopoulos, ambasadorul Republicii Elene în România, Nikiforidis Andreas, Houmkoslis Nikos, Panayotis Blitsas.


17.04.2019, București. Lansare de carte

Librăria Humanitas Kretzulescu din București găzduiește lansarea volumului E.S. domnului ambasador Vassilis Papadopoulos, Yorgos Seferis. Între diplomație și poezie, apărut la Ed. Omonia. Vezi arhiva digitală, dosar 8/2019, fișiere foto 8a, b, c, fișier video 8d.

 

19-21.04.2019, Ploiești, Olimpiada Națională de Limba Neogreacă

Are loc, la Școala „Sf. Vasile” din Ploiești, Olimpiada Națională de Limba Neogreacă. Vezi arhiva digitală, dosar 9/2019, foto 9a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, l.

 

20.04.2019, București. Concert Mario Frangoulis

Are loc, la Sala Palatului din București, Concertul extraordinar al tenorului Mario Frangoulis, alături de Orchestra Simfonică din București, sub bagheta dirijorului grec Stathis Soulis, având ca invitată specială pe soprana Cellia Costea. Vezi arhiva digitală, dosar 10/2019, fișiere foto 10a, b.

 

3-5.05.2019, Bușteni. Concurs Național al teatrelor de revistă pentru copii

Are loc a XXIV-a ediție a Festivalului-Concurs al teatrelor de revistă pentru copiiToată lumea râde, cântă și dansează” la care participă și trupa de teatru „Hara” a Grădiniței Comunității Elene Prahova.


9.05.2019, București, Pitești, Iași. Manifestări dedicate Zilei Europei

Ansamblurile „Kymata” și „Asteria” participă la diverse manifestări la Palatul Copiilor dedicate Zilei Europei. La Pitești, membrii comunității participă la evenimentul „Unitate în diversitate”, organizat la Centrul Cultural „Brătianu”, iar la Iași, Ansamblul „Armonia” al comunității elene participă la evenimentul „EPAS-Ziua Europei”.


9-12.05.2019, Salonic. Târgul Internațional de Carte

U.E.R. participă cu peste 50 de titluri la Expoziția Internațională de Carte de la Salonic. Standul românesc a fost oferit gratuit de statul elen și a fost organizat de Consulatul General al României la Salonic, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova.


18.05.2019, Brăila. Ritmuri grecești în „Noaptea Muzeelor”

În cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”, organizat de Muzeul Brăilei „Carol I”, Ansamblul „Parnassos” al Comunității elene prezintă un spectacol cu dansuri grecești de tavernă.

 

23.05.2019, Constanța. Spectacol de binefacere

Teatrul „Elpis” din Constanța găzduiește un spectacol de binefacere, cu strângere de fonduri destinate Maternității din cadrul Spitalului Județean.

 

24.05.2019, Câmpina. Proiectul „Ora de Limba Greacă”

Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina găzduiește proiectul „Ora de Limba Greacă”, eveniment imortalizat de canalul public de televiziune TVR.


28.05.2019, București. Conferința profesorului Peter Mackridge

Are loc la Casa Universitarilor din București Conferința profesorului Peter Mackridge de la Universitatea din Oxford Poezia revoluției sau cum au devenit A. Kalvos și D. Solomos poeții naționali ai Greciei, organizată de Secția de Studii Neoelene a Universității București cu sprijinul grupului de companii Sofmedica. Un concert este susținut de pianista Marilena Souri și soprana Marietta Sarri. Vezi arhiva digitală, dosar 11/2019, fișier foto 11a.

 

30.05.2019, Ploiești. Concert dedicat Zilei Copilului

În așteptarea Zilei Copilului, U.E.R. și Filarmonica „Paul Constantinescu” organizează, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, Concertul Simfonic Disney.


31.05.2019, București. Întâlnire cu papa Francisc la Palatul Cotroceni

La invitația președintelui României, E.S. domnul Klaus Werner Iohannis, președintele U.E.R, deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, participă la întâlnirea Sanctității sale Papa Francisc cu Autoritățile Statului, Societatea Civilă și Corpul Diplomatic.


13-16.06.2019, Cluj. Festivalul World Experience 

Are loc, la Cluj, Festivalul multicultural World Experience, la care participă și formații ale comunităților elene: corul „Dionysos” și Ansamblul „Efthymos” ale Comunității elene Brașov și Ansamblul „Ithaki” al Comunității elene Cluj.


24.06.2019, Ovidiu. Ritmuri grecești la Zilele orașului Ovidiu

Dansatorii Comunității elene Constanța participă cu o suită de dansuri grecești la spectacolul organizat pe lacul Siutghiol, cu prilejul Zilelor orașului Ovidiu.


28-30.06.2019, Onești. Proiectul „Dialog cu Timpul și Lumea”

Se desfășoară a XI-a ediție a proiectului U.E.R. „Dialog cu Timpul și Lumea”, sub genericul Europa de azi și vechea Elladă, reunind peste 100 de tineri eleni și filoeleni care s-au remarcat la olimpiadele școlare și la celelalte întreceri din acest anul școlar 2018/2019. Vezi arhiva digitală, dosar 12/2019, fișiere 12a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n, o, p, r.


1-11.07.2019, București. Cursuri de vară de Limba Neogreacă

Filiala din București a U.E.R. organizează la sediul Uniunii, sub genericul Școala de vară cursuri de Limba Neogreacă gratuite pentru cei ce doresc să studieze limba și cultura elenă.


17.07.2019, Câmpina. Emisiune a Canalului TVR1

Echipa TVR1 vizitează comunitatea elenă Prahova și realizează la Câmpina o emisiune la Taverna grecească din localitate.


7.08.2019, Evia. Greci din Prahova la „Regatta Evia Island”

Ansamblul „Kymata” al filialei U.E.R. Prahova participă cu un spectacol de dansuri cretane la manifestările prilejuite de competiția sportivă nautică Regatta Evia Island, la invitația Primăriei din Istaia Edipsos din insula Evia. Evenimentul a fost promovat de canalul TVR1.


25-30.07.2019, Sinaia. Seminarul pentru învățarea și perfecționarea dansurilor grecești

Are loc, la Hotelul „Regina” din Sinaia, Seminarul pentru învățarea și perfecționarea dansurilor grecești, unde 40 de tineri din toate comunitățile grecești sunt instruiți de doamnele profesoare Marina Christofaki și Angheliki Christophilopoulou de la Teatrul Dora Stratou din Atena. Vezi arhiva digitală, dosar 13/2019, fișiere foto 13a, b, c, d, e, fișier video 13f.


25-30.07.2019, Târgu Neamț. Taberele „ARC”

Se desfășoară, în Centrul de Agrement „Oglinzi” de la Târgu Neamț, a XI-a ediție a Taberelor „ARC”, proiect inițiat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. În ultima seară, a focului de tabără, Ansamblul de dansuri „Niki” al Comunității elene Piatra Neamț a oferit celor prezenți un spectacol de neuitat.


2-25.08.2019, București, Sighișoara. Ansambluri grecești pe scena unor festivaluri ale minorităților

Între 2.08 și 4.08 artiștii greci sunt din nou prezenți la Festivalul „Strada Armenească”, ediția a VI-a. Între 21 și 25.08 muzica și dansurile grecești sunt prezente la Festivalul „Proetnica” de la Sighișoara (ediția XVII), grație ansamblurilor de la Comunitățile elene Brașov, Brăila, București, Onești, Piatra Neamț, Prahova, Sulina și Ionuț Galani Band.

 

8-20.08.2019, Metamorfosi. Tabere de vară în Grecia

Între și 17.08, 83 de copii din cadrul U.E.R. și-au petrecut vacanța în tabăra internațională Kalyvas, pe țărmul Mării Egee. Între 10 și 20.08, alți 39 de copii, membri ai U.E.R., se bucură de vacanță în Grecia, în cadrul programului taberei „Oneirata” din Metamorfosi, oferită de Municipalitatea Polyghiros.


5-8.09.2019, București. Olimpiada Internațională a Elenismului

Are loc la București a VI-a ediție a Olimpiadei Internaționale a Elenismului, organizate de M.E.N. în colaborare cu U.E.R. Vezi arhiva digitală, dosar 14/2019, fișiere foto 14a, b, c, d, r, f, g, h, broșura 14i.

 

8-14.09.2019, București. Seminar de limba neogreacă

La sediul din București al Uniunii Elene au loc cursurile de perfecționare organizate de Universitatea Traciei „Democritus” din Komotini pentru profesorii din România care predau limba neogreacă.


12-15.09. 2019, Cumpăna (jud. Constanța). Cupa Diversității

Echipele Uniunii Elene din România participă la Cupa Diversității, organizată de Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României cu sprijinul Federației Române de Fotbal, în scopul combaterii xenofobiei și discriminării prin sport. Vezi arhiva digitală, dosar 15/2019, fișiere 15a, b.

 

20.09-22.09.2019, Ploiești. Festivalul „Alfabetul Conviețuirii”

U.E.R. și Primăria Ploiești organizează la Ploiești, sub patronajul Ministerului Culturii și Identității Naționale, a VI-a ediție a Festivalului „Alfabetul Conviețuirii”. Vezi arhiva digitală, dosar 16/2019, fișiere 16a, b, c, d, e, f, g, h.

 

2-7.10.2019, Hanioti. Tabără pentru pensionarii U.E.R.

Se desfășoară la Hanioti, în Grecia, o nouă ediție a proiectului „Pelerinaj în familia U.E.R.”, prin care 86 de membri seniori din comunitățile elene se bucură de o săptămână petrecută în Grecia, în Halkidiki.


12.10.2019, Breaza (jud. Prahova). Festivalul folcloric Calabreaza

Ansamblul de dansuri grecești „Kymata” al Comunității Elene Prahova participă la Festivalul Folcloric Internațional „Calabreaza”.


17-20.10.2019, Ploiești. Festivalul Elenismului din România

U.E.R. organizează în Grecia, în localitatea Katerini, Festivalul Elenismului din România, la care participă peste 400 de artiști. Evenimentul este cofinanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și se desfășoară sub egida Ministerului de Externe al Greciei – Secretariatul General al Grecilor de Peste Hotare. Vezi arhiva digitală, dosar 17/2019, afiș, program, fișiere foto 17a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, l, fișier video 17m, broșură festival 17n și dosar 17bis – pagini de Album, 17bis1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14.


26.10- 6.11.2019, toate comunitățile elene. Sărbătorirea Zilei Marelui NU (28 Octombrie)

La Muzeul Brăilei, Ziua „Marelui NU” este marcată odată cu sărbătorirea unui deceniu de activitate al Centrului Diversității Culturale, prin alocuțiuni, vernisajul unei expoziții bazate în mare parte pe colecțiile comunității elene și un spectacol prezentat de Ansamblul „Parnassos”. La 27.10 U.E.R. este reprezentată de Ansamblurile „Asteria” și „Kymata” la Serbările din Ziua Sfântului Dumitru, organizate de Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din capitală. Tot acum, la Biserica Greacă din București, se ține slujba prin care se prăznuiește Sf. Dimitrie, dar și un Te Deum în memoria eroilor căzuți în al Doilea Război Mondial. Un nou eveniment dedicat sărbătorii Marelui NU are loc la Muzeul de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus” din Ploiești pe 28.10, cu alocuțiuni și o expoziție itinerantă de costume tradiționale grecești, ce va ajunge pe 6.11 la Muzeul Țăranului Român din București. Comemorări, Te Deum-uri, expoziții și spectacole sunt organizate și la Constanța, Roman, Iași, Izvoarele, Turnu Severin, Onești, Pitești și alte comunități elene. Vezi arhiva digitală 2019, dosar 18 /2019, fișiere foto 18a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k, l, m, n, o, p, fișiere video 18r, s.

 

28.10.2019, București. Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Manolis Varvounis

Are loc, la Facultatea de Drept din București, ceremonia de decernare a înaltului titlu de Doctor Honoris Causa profesorului Manolis Varvounis pentru activitatea sa neobosită de cercetare în domeniile culturii populare, istoriei, artei grecești și a tradițiilor lumii ortodoxe. Vezi arhiva digitală, dosar 19/2019, fișiere foto 19a, b.

 

4.11.2019, București. Difuzarea primei emisiuni „Kalimera” de către Televiziunea Română

TVR2 difuzează prima emisiune „Kalimera”, dedicată în întregime comunității elene din România, pe baza unui protocol de colaborare între U.E.R. și TVR.


14.11.2019, București. Înfrățirea dintre Roman și Samotrace

Se semnează la sediul U.E.R. din București un protocol de colaborare al Uniunii Elene cu Primăria Samotrace. Totodată, se pun bazele înfrățirii dintre localitățile Roman și Samotrace. În aceeași zi (14 noiembrie) filiala elenă București își sărbătorește membrii care au depășit vârsta de 90 de ani.


15.11.2019, București. Târgul de turism al României

Ansamblul de dansuri „Asteria” al filialei elene București participă la spectacolul de la Târgul de Turism al României, ediția a XI-a.


16.11.2019, Sinaia. Simpozionul Studii bizantine”

Are loc, la Mânăstirea Sinaia, a X-a ediție a Simpozionului „Studii bizantine” cu titlul: Rolul Cantacuzinilor în istoria bizantină și post-bizantină, organizat de U.E.R. cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel. Vezi arhiva digitală, dosar 20/2019, doc. 20a, b, fișiere foto 20c. 

 

1.12.2019, toate comunitățile elene. Ziua Națională a României

Comunitățile elene sărbătoresc Ziua Națională a României. La Brașov, Onești, Ploiești, Turnu Severin, reprezentanții comunității depun coroane de flori la monumentul eroilor. La invitația Primăriei Dragomirești, membrii ansamblului comunității elene din Târgoviște participă la un spectacol dedicat Marii Uniri, alături de alte formații artistice ale minorităților naționale. Vezi arhiva digitală, dosar 21/2019, fișiere foto 21a, b, c, d, e, fișier video 21f.

 

1-22.12.2019, în toate comunitățile grecești. Serbări de Crăciun, spectacole caritabile

Comunitățile elene organizează serbări de Crăciun și acțiuni caritabile. La București, Serbarea de Crăciun are loc la Teatrul „Țăndărică”. La Brăila, ritmurile grecești ale Ansamblului „Parnassos” încălzesc inimile spectatorilor de pe platoul Primăriei Brăila, la Târgul de iarnă (29.11-8.12). Pe 11.12 tinerii eleni din Cluj aduc bucuria dansurilor grecești la Căminul „Providența” din Gilău, iar pe 13.12 dansatorii Ansamblului „Ithaki” însuflețesc Târgul de Crăciun din Cluj. Pe 14.12 la Ploiești, Serbarea de Crăciun se desfășoară la Filarmonica „Paul Constantinescu”, iar la Constanța ea este găzduită de Teatrul „Elpis”. Pe 15.12 au loc serbări la comunitățile elene din Craiova, Iași și Pitești. La Turnu Severin colindele grecești răsună la Școala „Petre Sergescu”, la Galeriile „Cora” și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Pe 16.12 se deschid, la Iași, spectacolele de la Palatul Roznovanu, unde e prezent și ansamblul „Orpheas” al comunității elene. Tot pe 16.12 sala „Patria” a Filarmonicii din Brașov găzduiește spectacolul caritabil „Miracolul Crăciunului”, organizat de Comunitatea elenă în parteneriat cu Codrin Dance School, iar pe 18.12 colindele grecești răsună prin vocile membrilor Corului „Dionysos” în Biserica Greacă „Sf. Treime” din Brașov. Tot pe 18.12 Ansamblurile „Asteria” și „Kymata” ale Comunităților elene București și Prahova participă la manifestările de la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, dedicate Zilei Minorităților Naționale. Pe 22.12 la Biserica Greacă din București, are loc un concert de colinde grecești din diverse zone ale Greciei și Asiei Mici al corului mixt „Romiosini”, sub bagheta protopsaltului Viorel Iosif. Vezi arhiva digitală, dosar 22/2019, fișiere foto 22 a, b, c, d, e, f, g, h, i, j, k fișier video 22l.


2019, București. Apariții editoriale

La Ed. Omonia apar: Periklis Mihailidis, Topografie elementară sau Geografia politică a insulei Cipru (ediție bilingvă), Alexandru Elian, Doi umaniști greci în Italia: Mihail Sofianos și Teodor Rentios; Vassilis Papadopoulos, Yorgos Seferis între diplomație și poezie (ediție bilingvă); Tudor Dinu, Influența greacă asupra limbii române (ediție trilingvă – română, greacă, engleză). UER Press publică: Αγίου Ανδρέου Στέφανος de Ioan Vicol (traducere Angela Bratsou) și Sol invictus de Cosmin Dumitrescu. La sediul U.E.R. este lansat în 2019 volumul Sofiei Nikolaidou, Bine și astăzi, în colaborare cu Asociația Nostos și Ed. Metaihmio. Pe 25.10, la Muzeul Național al Literaturii Române, are loc lansarea volumului O lume, două lumi, de Monica Săvulescu Voudouri, apărut la Ed. Tracus Arte. Vezi arhiva digitală, dosar 23/2019, foto 23a, b, c, d, e, f, g, fișier video 23h.