Minoritatea elenă 2007
1.01.2007. Aderarea României la Uniunea Europeană
România aderă la Uniunea Europeană, eveniment ce sporeşte semnificativ potenţialul de cooperare între România şi Grecia, având în vedere viziunea comună asupra temelor de pe agenda europeană.
Ianuarie 2007, România. Tăierea Vasilopitei în Comunităţile greceşti
După serbările cu colinde de Crăciun atmosfera de sărbătoare se păstrează şi după începerea noului an în comunităţile greceşti, unde darurile sunt aduse de Sf. Vasile şi se organizează ceremonia tradiţională a tăierii Vasilopitei.
15-16.02.2007, Bucureşti. Vizita domnului Karolos Papoulias, preşedintele Republicii Elene
Preşedintele Greciei face o vizită în România la invitaţia şefului statului român, Traian Băsescu. Cei doi şefi de stat au abordat subiecte de interes comun privind agenda europeană şi mai ales relaţiile româno-elene, cooperarea la Marea Neagră. Au participat de asemeni la deschiderea Forumului de afaceri România-Grecia, ce-şi propune găsirea de soluţii pentru creşterea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce. ¨ 16.02.2007, Bucureşti. Cu ocazia vizitei preşedintelui Republicii Elene, la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti are loc un concert susţinut de Dora Bakopoulou şi Elly Paspala.
17.02.2007, Bucureşti. Moartea academicianului Virgil Cândea
Încetează din viaţă academicianul Virgil Cândea. Născut la Focşani, în 1927, este autorul a peste 300 de titluri, multe dintre ele referindu-se la istoria şi cultura sud-estului european şi la relaţiile româno-elene.
7.03.2007, Atena. Al doilea titlu de „ambasador al elenismului" conferit României
Al doilea titlu de „ambasador al elenismului" conferit României de Prefectura Atenei, într-o festivitate desfăşurată la Megaro Mousikis din capitala Greciei, revine Paulei Scalcău.
7.03.2007, 20.03.2007, Bucureşti. Consultări la Cotroceni
Preşedintele României, Traian Băsescu, are consultări cu Grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Temele anunţate sunt accelerarea reformei instituţionale în cadrul constituţional existent şi analiza evoluţiilor privind introducerea votului uninominal.
13-14.03.2007, Bucureşti. Vizită de stat în România a preşedintelui Republicii Cipru
Domnul Tassos Papadopoulos, preşedintele Republicii Cipru, face o vizită în România, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Cei doi preşedinţi discută despre premisele colaborării economice între cele două ţări şi despre viitorul Europei. Se semnează un protocol de colaborare între cele două guverne.
22-31.03.2007, România. Manifestări dedicate Zilei Naţionale a Greciei
Comunităţile greceşti comemorează a 186-a aniversare a Revoluţiei greceşti izbucnite la 25 martie 1821. Reprezentanţii comunităţilor Iaşi, Oneşti, Piatra Neamţ, s-au întâlnit pe 22 martie la mănăstirea Secu, pentru a depune coroane de flori la mormintele eroilor eterişti. Au loc aici programe de cântece şi dansuri greceşti, în prezenţa ataşatului militar al Ambasadei elene la Bucureşti, domnul Simeon Lalidis şi a unei delegaţii din Salonic, în frunte cu doamna prof. Anthi Porfiriadou-Anghelidou. ¨ Reprezentanţii comunităţilor Bucureşti, Prahova, Târgovişte, Calafat, Craiova, Piteşti, s-au întâlnit pentru a cinsti memoria eroilor greci la Drăgăşani. ¨ Comunitatea Elenă din Galaţi organizează o ceremonie de comemorare a eroilor greci la Biserica greacă. S-a ţinut o slujbă şi s-a dezvelit o placă comemorativă în cinstea celor 15 eroi căzuţi la Galaţi. Manifestările dedicate zilei Greciei au continuat cu un spectacol susţinut de Ansamblul „Olympos" pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard" din Galaţi. ¨ Spectacole, simpozioane şi slujbe de pomenire au loc de asemeni la Brăila, Sulina, Bârlad, Craiova, Turnu Severin. ¨ Primarul municipiului Tulcea, domnul Const. Hogea este alături de membrii comunităţii elene ce sărbătoresc la sediul comunităţii, împreună cu corul Seminarului teologic „Sf. Ion Casian". ¨ Apare nr. 1 al publicaţiei „Kalimera", revista grecilor din Sibiu. Principalele subiecte sunt: revoluţia de la 1821, lăcaşe de cult din Grecia, aspecte din mitologia greacă, locuri din Grecia, reţete culinare tradiţionale greceşti.
2007, România. Lansarea canalului TV Euro Chanel
Se lansează pe piaţa media din România noul canal de televiziune - Euro Chanel, care-şi propune promovarea imaginii ţărilor Uniunii Europene, promovarea României dincolo de frontierele ţării, moto-ul său fiind „unitatea în diversitate".
4.05, 13.05.2007, Bârlad. Festivalul „Ritmurile tinereţii". Concursul „Florile copilăriei"
Are loc la Bârlad festivalul „Ritmurile tinereţii". Comunitatea Elenă este prezentă cu ansamblul „Hesperis" - secţiunea dans, condus de prof. Aurel Gudulea. ¨ Tot la Bârlad, pe 13.05., are loc Concursul de muzică uşoară „Florile copilăriei", unde participă orchestra de mandoline „Hesperis", condusă de prof. Jorj Dulgheru.
9.05.2007, Bucureşti. Seară de poezie „Kavafis"
În cadrul Maratonului Literar European patronat în România de Radiodifuziunea Română cu prilejul Zilei Europei, secţia de neogreacă a Facultăţii de Limbi Străine a Universităţii Bucureşti a găzduit o seară de poezie consacrată celui mai cunoscut poet grec al secolului XX, Konstantinos P. Kavafis. Actriţa Adela Mărculescu de la Teatrul Naţional împreună cu studenţii secţiei şi ceilalţi participanţi au citit, timp de câteva opere, în greacă, română, bulgară, italiană şi spaniolă (limbile ţărilor europene înscrise la Maraton), poeme ale marelui Alexandrin.
21.05.2007, Bucureşti. Expoziţie a pictorului Thanasis Fampas
La „U" Art Gallery din Bucureşti, are loc vernisajul unei expoziţii a pictorului grec Thanasis Fampas. Cele 57 de tablouri expuse reprezintă o donaţie a artistului către Ministerul român al Afacerilor Externe, urmând să fie expuse în sediile ambasadelor româneşti din ţări ale Uniunii Europene, S.U.A. şi Elveţia. Gestul reprezintă un mesaj simbol al dragostei pe care maestrul o poartă ţării de adopţie, România, unde a creat o mare parte a operei sale. „În clipa când păşeşti în sala de expoziţii, ai sentimentul că ai intrat într-un templu al păcii. Al armoniei învăluitoare, peste care picură bucuria renaşterii. Al frumuseţii calde, binefăcătoare, al iubirii mai presus de viaţă şi de timp. Aşa este arta lui Thanasis Fampas: un univers spiritual clădit din aura de legenda a Elladei, din paradisul grădinilor mediteraneene, unde a copilărit, din suferinţele adunate în anii grei ai celui de-al doilea război mondial, ai războiului civil, din pierderile celor dragi, şi, mai târziu, din minunile care i-au ieşit în cale pe plaiurile româneşti" („Curierul Naţional", 30 mai 2007). Expoziţia va avea un vernisaj şi pe 12.06. la sediul M.A.E.
25-27.05.2007, Craiova. Olimpiada naţională de Limba neoelenă
La Şcoala „Petrache Poenaru" din Craiova se desfăşoară, sub egida U.E.R. cea de a 6-a ediţie a Olimpiadei naţionale de Limba neoreacă. Participă 36 de elevi de origine elenă sau filoeleni din clasele I-XII. Din partea Guvernului României, a fost prezentă doamna secretar de stat Gabriella Pásztor.
3.06.2007, Tulcea. Manifestare ecologistă multietnică
Primăria Tulcea şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării organizează manifestarea ecologistă sub genericul „Peisajul Anului Delta Dunării". Alături de celelalte etnii din Tulcea, participă şi grecii, invitaţi să prezinte obiceurile, mâncărurile şi portul specific.
7-8.06.2007, Bucureşti, Sibiu. Summit-ul „Diversitate culturală - punte între patrimoniul cultural şi cultura viitorului"
România găzduieşte la Bucureşti şi Sibiu, Summit-ul ţărilor din Europa de Sud-Est cu tema „Diversitate culturală - punte între patrimoniul cultural şi cultura viitorului", eveniment organizat în cadrul Capitalei Culturale Europene.
7-8.06.2007, Bucureşti. Conferinţa O.S.C.E. privind combaterea discriminării
Se desfăşoară la Palatul Parlamentului Conferinţa O.S.C.E. la nivel înalt privind combaterea discriminării, promovarea respectului şi a înţelegerii reciproce, la care participă delegaţii oficiale din 56 de state membre O.S.C.E. şi 11 state partenere de cooperare.
21-27 iunie 2007, Turnu Severin. Reluarea legăturilor cu locurile de origine
În cadrul proiectului „Amintirea rădăcinilor", Comunitatea Elenă din Turnu Severin organizează o excursie în ţinuturile de origine ale membrilor săi: Papingo (Epir) şi Vlasti (Macedonia). Ajungând pentru prima oară în satele din care au plecat în urmă cu două secole înaintaşii lor, membrii comunităţii îşi descoperă rude, îşi recunosc locurile şi casele cunoscute până acum doar din fotografii.
28.06-3.07.2007, Atena. Sesiunea Uniunii Mondiale Parlamentare a Elenismului
Are loc la Atena cea de a patra sesiune a Uniunii Mondiale Parlamentare a Elenismului. Participă 164 de deputaţi şi senatori din întreaga lume. Din partea României participă 14 deputaţi şi senatori de origine elenă. În fruntea acestui organism, a fost ales ca preşedinte Dimitrios Giannaros, senator din Canada, iar în funcţia de prim-vicepreşedinte Sotiris Fotopolos, deputat din România.
1.07.2007, Bucureşti. Vizita delegaţiei oraşului Velestino
O delegaţie alcătuită din locuitori ai oraşului Velestino şi membri ai consiliului municipal, în frunte cu primarul localităţii, Konstantinos Kanaris, soseşte la Bucureşti, locul unde a trăit şi şi-a scris o mare parte a operei cărturarul şi revoluţionarul Rigas Velestinlis (1757-1798), de la naşterea căruia se împlinesc 250 de ani. După o slujbă de pomenire oficiată în Biserica greacă, se depun coroane de flori la bustul lui Rigas din curtea Bisericii, se rostesc alocuţiuni de către oaspeţi şi gazde. Personalitatea lui Rigas este evocată de Georgeta Filitti şi Elena Lazăr.
8-10.07.2007, Atena. Grecii din Braşov la Festivalul atenian ANAPALE
Ansamblul „Efthimos" din Braşov se bucură de succes la Festivalul internaţional de dansuri greceşti ANAPALE 2007 din Atena, organizat de Teatrul „Dora Stratou", fiind invitat să devină membru al acestei instituţii.
12-15.07.2007, Braşov. Ansamblul de dansuri „Efthimos" la Zilele Braşovului
Ansamblul de dansuri „Efthimos" al Comunităţii elene Braşov, participă la manifestările prilejuite de Zilele Braşovului şi de a 12-a Conferinţă Anuală a Asociaţiei Internaţionale Energie Cities. Este prezent de asemeni şi un grup de dans şi muzică tradiţională din Trikala - Grecia. În telegrama trimisă comunităţii elene de primarul Braşovului, Domnul George Scripcaru, se spune: „Vă mulţumim şi vă adresăm felicitări pentru calitatea deosebită a programului artistic prezentat publicului braşovean şi invitaţilor oficiali din străinătate".
13-17.07.2007, Atena. Ansamblul „Ellas"din Bucureşti la Festivalul Dialsporei Greceşti
Ansamblul „Ellas" din Bucureşti participă la Festivalul organizat de Teatrul Dora Stratou din Atena. Înfiinţat încă din primăvara anului 1994 de către Codruţ Mihalis Dumitrache, ansamblul reprezintă spiritul grec la numeroase manifestări artistice din România şi din Grecia.
23-29.07.2007, Tulcea. Săptămâna filmului interetnic
Are loc cea de a doua ediţie a Săptămânii filmului interetnic. Sunt invitate si formaţii ale comunităţilor elene din Tulcea şi Brăila.
Iulie-septembrie 2007, Grecia. Programe de vară în Grecia
Începând cu luna iulie se desfăşoară în Grecia numeroase programe de vară la care participă 235 de persoane de origine elenă din România (55 de copii în tabăra de la Kalivas, 5 copii la Epanomi, 38 de tineri în taberele de la Marousi şi Avdira, 137 de persoane de vârsta a treia în taberele din Sparta, Polidendroi, Delfi, Kalavrita, Zoumberi).
22-29.08.2007, Sighişoara. Festivalul „Pro Etnica"
Are loc ediţia a şaptea a Festivalului „Pro Etnica". Comunitatea Elenă din Braşov este prezentă cu formaţiile sale (corul „Dionysos" şi ansamblul „Efthimos") şi cu expoziţii de pictură şi fotografie.
20.09.2007, Bucureşti. Baletul „Grecul Alexis Zorba"
În cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu", Teatrul Muzical din Galaţi „Nae Leonard" prezintă baletul „Grecul Alexis Zorbas", pe un libret de Attilas-Akilas Silvester. Spectacolul a fost transmis integral pe TVR Cultural. Acelaşi coregraf a pus în scenă, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Constanţa „Oleg Danovski", un alt spectacol de balet cu temă grecească, „Orfeu".
13-14.10.2007, Constanţa. Festivalul Tineretului Elen
La Teatrul „Elpis" din Constanţa se desfăşoară Festivalul Tineretului Elen, organizat de U.E.R., sub patronajul Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, având genericul „Împreună cu tineretul României în Uniunea Europeană". Pe lângă formaţii ale tinerilor eleni şi filoeleni din 14 comunităţi, sunt prezente pe scena festivalului şi formaţii de tineri români, turci, turco-tătari şi ruşi lipoveni.
28-31.10. 2007, România. Manifestări dedicate zilei de 28 octombrie
28.10. Tulcea. Grecii din Tucea organizează un spectacol, la care invită şi formaţia de muzică tradiţională grecească Trio Tora din Galaţi. ¨ 31.10., Bucureşti. La Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti are loc lansarea volumului Românii despre Rigas. Repere istoriografice, reunind 22 dintre cele mai importante contribuţii ale specialiştilor români, din sec. XIX până astăzi, care au cercetat opera şi activitatea cărturarului grec din Principate Rigas Velestinlis. Lucrarea, apărută la editura Omonia cu sprijinul Alpha Leasing Romania, este îngrijită de Georgeta Filitti, care semnează şi un amplu studiu introductiv („Rigas, între legendă şi realitate"), tipărit (în extras) şi în limba greacă. ¨ Aniversarea „marelui Nu" este un prilej de întâlnire şi sărbătoare în toate comunităţile greceşti.
1.12.2007, Bucureşti. Sărbătorirea Zilei Naţionale a României
Comunităţile greceşti sărbătoresc Ziua naţională a României. La sediul U.E.R. din Bucureşti are loc un spectacol sub genericul „Patria este pământul care ne hrăneşte".
7-18.12.2007, România. Manifestări dedicate minorităţilor naţionale
Se împlinesc, în decembrie 2007, 10 ani de când în România se sărbătoreşte Ziua minorităţilor naţionale. La Turnu Severin Ziua minorităţilor se sărbătoreşte pe 7.12., iar la Tulcea pe 15.12., sub genericul „Europa în miniatură". Pe 18.12., la Bucureşti, Departamentul de Relaţii Interetnice a organizat o întâlnire a reprezentanţilor Guvernului României, ai ministerelor ce colaborează cu minorităţile naţionale şi ai corpurilor diplomatice acreditate la Bucureşti. A fost prezentat un program artistic multietnic iar secretarul de stat Markó Attila a acordat distincţii post-mortem unor personalităţi marcante ale minorităţilor. Printre cei menţionaţi este şi Alecos Neofitos (1927-1999), preşedinte al Comunităţii Elene din Brăila (1990-1999). ¨ La programul multietnic din 18.12. din partea U.E.R., participă o pereche de dansatori ai ansamblului „Irini" din Craiova. ¨ La Centrul Cultural Dunărea de Jos din Galaţi are loc un simpozion organizat în colaborare cu comunitatea elenă, italiană („Casa Italia") şi ucraineană din Galaţi, cu participarea a numeroşi etnici greci, italieni, ucraineni, evrei, armeni şi maghiari.
8.12.2007, Turnu Severin. Concursul „Cei 7 înţelepţi"
Are loc la Turnu Severin ediţia a IX-a a Concursului de Cultură şi Civilizaţie greacă „Cei 7 înţelepţi", cu tema: „Moştenirea culturală a Elladei. Confluenţe româno-elene de-a lungul istoriei". Se întrec în finală echipajele Şcolilor „Petrache Poenaru" din Craiova şi „Petre Sergescu" din Turnu Severin. Cu acest prilej, are loc şi un program de colinde, dansuri şi teatru, organizat de cele două şcoli şi cele două comunităţi elene.
15-22.12.2007, România. Sărbătorirea Crăciunului în cadrul Comunităţilor
15.12.2007, Ploieşti. Peste 200 de membri ai Comunităţii Elene participă la manifestările de la Muzeul de Istorie şi Arheologie, prilejuite de sărbătoarea Crăciunului. Pe lîngă dansurile şi cântecele prezentate de copiii comunităţii, cei prezenţi au ascultat şi un program de colinde româneşti şi greceşti al Coralei „Ioan Cristu Danielescu", dirijată de maestrul Valentin Gruescu. ¨ Manifestări tradiţionale au loc în toate comunităţile elene.
2007, Bucureşti. Apariţii editoriale
Apare în iunie la Editura Omonia din Bucureşti romanul Şase nopţi pe Acropole, proză de tinereţe a primului laureat Nobel pentru Literatură al Greciei, Yorgos Seferis. ¨ Editura Omonia publică în octombrie volumul Românii despre Rigas. Repere istoriografice. Tot la Editura Omonia apare în decembrie 2007, cu sprijinul Alpha Leasing din România, o nouă ediţie, îmbogăţită, a cărţii Elenismul în România, semnată de Paula Scalcău (ediţie în limba engleză).