Minoritatea elenă 2005
6.03.2005, Atena. Primul titlu de „ambasador al elenismului" conferit României
Are loc în capitala Greciei festivitatea de decernare a titlului de „ambasador al elenismului" pe anul 2005. Cel dintâi titlu de „ambasador al elenismului" conferit României este acordat cunoscutei neoeleniste, traducătoare şi editoare Elena Lazăr. Instituită în 1997 în memoria neuitatei Melina Merkouri, distincţia este oferită, în urma examinării propunerilor venite din toate colţurile lumii, unor personalităţi ce şi-au închinat viaţa promovării statornice a culturii elene.
18-28.03.2005, România. Manifestări dedicate Zilei Elladei
Reprezentanţii comunităţilor elene din Bucureşti, Craiova, Piteşti, Prahova, Târgovişte, Giurgiu, au depus coroane la Monumentul luptătorilor Batalionului Sacru de la Drăgăşani. Manifestarea a fost onorată de prezenţa Ambasadorului Republicii Elene la Bucureşti, E.S. Athanasios Dendoulis, a consulului grec Dimitrios Karampalis, a ataşatului militar Gheorghios Hagikonstantinou, a primarului Drăgăşanilor, Gh. Iordache. Alocuţiunile au subliniat semnificaţia Revoluţiei de la 1821, marile ei învăţăminte. ♦ Comemorări şi slujbe de pomenire au loc şi la mănăstirea Secu, la biserica Vovidenia din Iaşi, la bisericile greceşti din Brăila şi Galaţi. La Iaşi, Sulina, Piteşti, Bârlad au loc spectacole şi seri tradiţionale greceşti la care participă, pe lângă etnicii greci, numeroşi invitaţi filoeleni, reprezentanţi ai altor etnii, oficialităţi, oameni de afaceri, reprezentantanţi media.
25.03.2005, Brăila. Centenar „Anton Dumitriu" la Brăila
Muzeul Brăilei organizează o amplă manifestare dedicată împlinirii a 100 de ani de la naşterea marelui logician de origine greacă, Anton Dumitriu (1905-1992). Personalitatea sa este evocată de acad. Alexandru Surdu. Cu acest prilej are loc şi vernisajul expoziţiei „Anton Dumitriu - vocaţia universalităţii", unde vizitatorii au putut vedea volume cu dedicaţii, documente şi scrisori din fondul „Anton Dumitriu", donate de soţia logicianului.
16.04.2005, Turnu Severin. Inaugurarea sediului Comunităţii Elene din Turnu Severin
Are loc inaugurarea sediului Comunităţii Elene din Turnu Severin. După sfinţirea sa de către Preasfinţitul Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei, membrii Comunităţii s-au recules la mănăstirea Vodiţa alături de oaspeţii lor din partea Ambasadei Elene la Bucureşti, a Editurii Omonia şi a Societăţii de Studii Neoelene din România.
27.04.2005, Bucureşti. Constitiuirea Noului Grup Parlamentar de Prietenie România-Grecia
Este aprobată componenţa noului Grup Parlamentar de prietenie cu Republica Elenă, având ca preşedinte pe Sotiris Fotopolos.
6-8.05. 2005, Braşov. Olimpiada naţională de Limba neoelenă Se desfăşoară la Braşov cea de a patra ediţie a Olimpiadei de Limba neogreacă, sub genericul „Limba elenă - limba ţării noastre de obârşie, limba părinţilor şi strămoşilor noştri". Participă 69 de elevi (33 la anul I, 18 la anul II, 12 la anul III şi 6 elevi la anul IV de studiu) din 16 comunităţi elene.
10.05.2005, Bucureşti. Vizita premierului grec Kostas Karamanlis
Preşedintele României s-a întâlnit la Cotroceni cu primul ministru grec Kostas Karamanlis. Relaţiile bilaterale dintre cele două ţări au fost apreciate ca deosebite.
28.05.2005, Tulcea. Vizita delegaţiei primarilor greci
Primăria şi Comunitatea Elenă din Tulcea primesc vizita unei delegaţii a primarilor din Republica Elenă.
Iunie 2005, Iaşi, Sculeni. Oaspeţi din Grecia la Iaşi. Comemorarea eroilor greci la Sculeni
Comunitatea Elenă Iaşi montează o placă comemorativă la Sculeni, locul uneia dintre ultimele rezistenţe ale luptătorilor Eteriei la 1821. Ea este dezvelită de vicepreşedintele Parlamentului elen, Gheorghios Sourlas.
11-12.06.2005, Tulcea, Izvoarele. Vizita Ambasadorului grec la Comunităţile elene Tulcea şi Izvoarele
E.S. domnul Athanasios Dendoulis, ambasadorul Greciei la Bucureşti face o vizită Comunităţilor elene din Tulcea şi Izvoarele. ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului şi oficialităţile locale l-au întâmpinat pe oaspetele grec în „mica Elladă" din România. Un spectacol tradiţional la Căminul Cultural a omagiat 177 de ani de la atestarea documentară a localităţii Izvoarele. Ziarele „Puls cotidian" şi „Delta" din 13-14 iunie dedică o pagină întreagă acestui eveniment.
6-7.07.2005, Grecia. Vizită oficială în Grecia a delegaţiei Guvernului României
O delegaţie condusă de Primul ministru al României, domnul Călin Popescu Tăriceanu, face o vizită oficială în Grecia. Preşedintele U.E.R, deputatul Sotiris Fotopolos, face parte din această delegaţie.
Iulie-septembrie 2005, Grecia. Programe de găzduire în Grecia oferite de statul elen
U.E.R. a beneficiat, din partea Greciei, de numeroase locuri în 8 programe de vacanţă (Malesina, Kalyvas, Kalavryta, Avdira-Xanthi, Arahova, Evia, Sparta, Kastelorizo-Rodos). S-au bucurat de vacanţe în Grecia, în locuri de mare atracţie turistică, cu vestigii arheologice, 365 de copii şi tineri de origine elenă din diferite comunităţi. De asemeni, 93 de pensionari din diferite comunităţi au fost găzduiţi în august-septembrie la Skotina, Delfi şi Kalavryta, două numere din revista „Elpis" fiind dedicate impresiilor celor participanţi.
19-21.08.2005, Sighişoara. Festivalul „Pro Etnica"
Printre cele 21 de minorităţi etnice participante la această ediţie se numără şi grecii, reprezentaţi de grupul „Efthimos" din Braşov.
20.09.2005, Izvoarele. Formarea Comunităţii Democrate Elene Izvoarele
Se înscrie în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei Tulcea, în vederea dobândirii personalităţii juridice, o nouă asociaţie a grecilor din Izvoarele (jud. Tulcea). La şedinţa de constituire participă 7 membri fondatori: Dascălu Silvia, Niculche Peiciu, Ciobanu Maria, Enache Stela, Geambazu Dumitru, Gheorghe Gheorghe, Gheorghe Tănase. Pe 23.12.2005 va avea loc Adunarea generală în care se alege Comitetul de conducere al comunităţii. La întâlnirea noului comitet din 24.12. se face repartiţia funcţiilor, preşedinta comunităţii fiind aleasă Silvia Dascălu.
Septembrie 2005, Tulcea. Forumul Interetnic al Euroregiunii Dunărea de Jos
Uniunea Elenă din România participă, alături de celelalte minorităţi, la Forumul Interetnic al Euroregiunii Dunărea de Jos.
6.10.2005, Bucureşti. Vizita preşedintei Parlamentului Elen
Ana Psarouda Benaki, preşedinta Parlamentului Elen face o vizită oficială în România. Oaspetele grec s-a întâlnit cu preşedintele României la Cotroceni, unde au discutat despre rolul Greciei la concretizarea aderării României la Uniunea Europeană.
Octombrie 2005, România. Manifestări dedicate zilei „Marelui Nu"
29.10.2005, Iaşi. Lectoratul de Neogreacă şi Fundaţia pentru Promovarea Culturii Europene „Rigas Fereos" organizează la Muzeul Literaturii Române din Iaşi un recital de poezie din Antologia publicată de Andreas Rados „Zăvorăşte Grecia în inima ta", susţinut de actori de la Teatrul Naţional „V. Alecsandri". Ansamblul „Dionysos" susţine un spectacol cu dansuri greceşti la Ateneul din Tătăraşi. ¨ Manifestări similare au loc şi în alte localităţi.
Octombrie 2005, Bucureşti. Conferinţe dedicate Studiilor neoelene
Asociaţia culturală „Aristotelis" (fondată la Bucureşti în 2002, preşedinte Nikos Konstantinidis) iniţiază, în colaborare cu Catedra de neogreacă din cadrul Facultăţii de Limbi Străine, un ciclu de conferinţe lunare dedicate studiilor neoelene. Între conferenţiarii din 2005-2006 s-au numărat Nicolae Şerban Tanaşoca, Spyridon Sfetas, Tudor Dinu ş.a.
2.11.2005, Atena. Vizita preşedintelui României în Grecia
Şeful statului român, Traian Băsescu, participă la reuniunea la nivel înalt al trilateralei România-Bulgaria-Grecia, care se desfăşoară la Atena. Deputatul şi preşedintele U.E.R., Sotiris Fotopolos, face parte din delegaţia oficială ce-l însoţeşte pe preşedintele statului.
12-16.12.2005, Grecia. Vizita în Grecia a unei delegaţii a Parlamentului României
Se desfăşoară vizita oficială a delegaţiei Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Elenă din Parlamentul României. Componenţa delegaţiei: Sotiris Fotopolos (preşedinte), Costică Canacheu (vicepreşedinte), Petru Tărniceru, Momanu Corneliu, Popescu Ionica Constanţa, Ştefan Viorel, Luminiţa Iordăchescu.
17.12.2005, Tulcea. Sărbătorirea Zilei Minorităţilor
Comunitatea Elenă din Tulcea, alături de reprezentanţii celorlalte minorităţi, a sărbătorit Ziua Minorităţilor Naţionale, participând la o amplă manifestare cu genericul „Unitate în diversitate".
Decembrie 2005, Bucureşti. Înfiinţarea Fundaţiei Grigoriade
Se constituie Fundaţia Grigoriade (preşedinte Dimitrie Grigoriade) al cărei scop îl constituie promovarea elenismului şi a limbii greceşti în România, încurajarea cercetării româneşti în domeniul studiilor neoelene.
2005, România. Apariţii editoriale
Uniunea Elenă din România publică lucrarea Prezenţa elenilor la Tulcea semnată de Victor Henrich Baumann. ¨ Editura Meronia publică De la Famangusta la Viena de Niki Marangou, în traducerea Elenei Lazăr. ¨ Din seria traducerilor face parte şi lucrarea Iluminismul elen de Pashalis M. Kitromilides (traducere Olga Cicanci, prefaţă Răzvan Theodorescu), apărută la Editura Omonia. Tot la Editura Omonia apare, cu sprijinul Fundaţiei Kokkalis din Atena, volumul Sub semnul acvilei. Preocupări de bizantinistică în România până la 1918, de Leonidas Rados. ¨ Amfiteatrul „Heliade Rădulescu" al Bibliotecii Academiei Române găzduieşte (11 aprilie 2005) lansarea a patru volume din colecţia „Elenismul în România" a Editurii Pegasus Press: Istoria României de D. D. Philippide, în traducerea Olgăi Cicanci, două antologii semnate de Georgeta Filitti, Călători români în Grecia şi I. C. Filitti, omul prin operă şi Poeţi greci contemporani, o antologie de Ion Brad. Vasos Panaiotis, directorul Editurii Pegasus Press, arată că scopul colecţiei îl constituie aducerea publicului românesc mai aproape de spiritul elen. În opinia sa, România este un „mediu de civilizaţie impresionant de dinamic", iar românii sunt „însetaţi de nou, de original şi de creativ (...) În special pentru noi, grecii, poporul român este un popor foarte apropiat, foarte compatibil, familiar. Ne simţim aici ca acasă. Şi dorim tot ce e mai bun pentru această ţară şi pentru poporul ei. Ca şi înaintaşii noştri, ne simţim destinul legat de binele acestui popor". ¨ În luna decembrie, Muzeul Naţional de Literatură din Bucureşti găzduieşte lansarea a două lucrări ale Editurii Omonia: Balkania, veşnica noastră reîntoarcere (vol. 2), semnată de Monica Săvulescu Voudouri şi Grecii din România (ediţia a II-a), de Paula Scalcău.