Minoritatea tătară 2008

 

20.01.2008, Medgidia. Lansare de carte, Ibraim Neriman-Gülşen

A avut loc lansarea cărţii „Gülşen" a autoarei Neriman Ibraim, o lucrare cu caracter autobiografic. „Gülşen" este o nuvelă scrisă în limba tătară care are ca temă evocarea drumului iniţiatic, un drum al cunoaşterii parcurs de un copil care părăseşte satul natal.

 

21.01.2008, Medgidia. Ansamblul Karasu la majorat

Ansamblul „Karasu" a împlinit 18 ani. În toţi aceşti ani, ansamblul a evoluat pe cele mai cunoscute scene din ţară şi din străinătate, reprezentând cu succes etnia tătară din România la mari festivaluri de gen, precum Festivalul ProEtnica de la Sighişoara, dar şi la festivaluri din Botoşani, Odorheiul Secuiesc, Constanţa şi Bucureşti. Tot ei au reprezentat de cele mai multe ori România la cel mai mare festival al lumii turcice, care se desfăşoară anual la Yalova, şi au participat la evenimente similare din Macedonia, Bulgaria şi Ucraina.

 

27.01.2008, Medgidia. Despre globalizare cu prof. dr. Tasin Gemil

La filiala Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a avut loc o întâlnire a prof. univ. dr. Tasin Gemil cu membri ai comunităţii tătare. Fost ambasador al României în Turkmenistan, în prezent prorector la Universitatea „Ovidius", Tasin Gemil a abordat problema globalizării, punând accent pe necesitatea educării permanente a tinerilor, aceasta făcând parte din strategia de modernizare a comunităţii şi a raportării ei la stilul occidental. Fostul diplomat a făcut referire şi la participarea sa la primul Forum al Oamenilor de Ştiinţă, care a avut loc în luna septembrie 2007 în Kazan, capitala Tatarstanului. În acest context, universitarul a punctat necesitatea existenţei unor legături strânse între comunitatea tătară din România şi Crimeea, Tatarstan, Turcia. Întâlnirile cu etnicii din Medgidia vor fi organizate periodic, a anunţat prof. Tasin Gemil, iar tema întâlnirii viitoare urmează a fi „Istoria tătarilor".

 

Ianuarie 2008, Monumentul patrioţilor tătari

În faţa Moscheii Carol din Constanţa se va ridica anul acesta un monument al patrioţilor tătari, închinat celor care au suferit de pe urma regimului trecut, celor care au fost condamnaţi la ani grei de închisoare, unii murind chiar în temniţele comuniste. Alături de prof. Güner Akmolla, din comitetul de iniţiativă mai fac parte Demirel Caiali, Memet Suium şi Ulkü Osman.

 

18.02.2008, Medgidia, Constanţa. Reluarea studiului limbii tătare în şcoli

Începând cu anul şcolar viitor, în două instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa s-ar putea relua studiul limbii tătare. Înscrise ca materie opţională, două ore pe săptămână, cursurile de limbă tătară se vor regăsi în programa unei clase I la Şcoala nr. 7 din Medgidia şi într-o şcoală din Constanţa, urmând ca aici să se stabilească ce unitate de învăţământ va fi aleasă. Reluarea studiului limbii tătare în şcoli ar reprezenta o reconfirmare a interesului etnicilor tătari pentru cultivarea valorilor spirituale. LA Constanţa a funcţionat până în jurul anului 1959 Şcoala Tătară, iar la Universitatea din Bucureşti s-a studiat limba tătară până în 1973, când secţia a fost desfiinţată.

 

18.02.2008, Constanţa. In memoriam Hamdi Giraybay şi Numan Çelebi Cihan

La aniversarea a 107 ani de la naşterea poetului tătar Hamdi Giraybay, considerat unul dintre poeţii reprezentativi ai tătarilor crimeeni, a fost comemorat la sfârşitul săptămânii trecute şi de către tătarii din Constanţa. Filiala Constanţa a UDTTMR a marcat acest eveniment printr-o dezbatere dar şi printr-un montaj literar artistic. Anul acesta, pe 23 februarie se împlinesc 90 de ani de la uciderea patriotului tătar, Numan Çelebi Cihan a cărui personalitate este strâns legată de istoria tătarilor crimeeni (om politic, muftiu, poet, iar la doar 33 de ani, primul preşedinte al Republicii Crimeea). În ianuarie 1918, bolşevicii au preluat controlul în Crimeea, iar Numan Çelebi Cihan a fost arestat. După 27 de zile petrecute în închisoare, Çelebi Cihan a fost împuşcat în curtea închisorii din Sevastopol, trupul neînsufleţit fiind aruncat în mare.

 

25.02.2008, Tătaru (judeţul Constanţa). Constituirea filialei UDTTMR din satul Tătaru

Pentru prima dată în istoria localităţii constănţene Azaplar (satul Tătaru de astăzi), etnicii tătari s-au constituit într-o organizaţie. Este vorba despre o nouă filială a UDTTMR, inaugurată în prezenţa oficialilor. În satul Tătaru astăzi trăiesc aproximativ 120 de etnici tătari. Preşedintele filialei Tătaru a UDTTMR este Onder Ablachim.

 

03.03.2008, Bucureşti. Vizita preşedintelui Abdullah Gül şi acordarea titlului de doctor honoris causa al Universităţii „Dimitrie Cantemir"

Preşedintele Turciei, Abdullah Gül, s-a întâlnit cu reprezentanţii turcilor şi tătarilor din România, fiind primit şi de preşedintele Traian Băsescu. În aceeaşi zi, la Universitatea „Dimitrie Cantemir" i s-a acordat titlul doctor honoris causa. La întâlnirea de la Cotroceni au luat parte şi Aledin Amet, deputatul UDTTMR, şi Iusein Ibram, deputat UDTR.

 

03.03.2008, Bucureşti. Abdullah Gül „Doctor Honoris Causa" al Universităţii „Dimitrie Cantemir"

Preşedintele Turciei, Abdullah Gül, s-a întâlnit cu reprezentanţii turcilor şi tătarilor din România, urmând a fi primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Traian Băsescu. În aceeaşi zi, la Universitatea „Dimitrie Cantemir" i s-a acordat titlul „Doctor Honoris Causa". Preşedintele Turciei a avut apoi o întrevedere şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. La întâlnirea de la Cotroceni au luat parte şi Aledin Amet, deputatul UDTTMR, şi Iusein Ibram, reprezentantul UDTR în Parlamentul României.

 

10.03.2008, Constanţa. Selecţie de lucrări pentru Simpozionul dedicat turcologului Bekir Sitki Çobanzade

Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco- Musulmani din România organizează o selecţie de materiale în vederea participării la seminarul de la Simferopol dedicat prof. dr. Bekir Sîdkî Çobanzade. În perioada 17-18 aprilie, la Simferopol va avea loc al doilea simpozion dedicat aniversării a 115 ani de la naşterea poetului şi filologului tătar prof. dr. Bekir Sîdkî Çobanzade. Simpozionul de la Simferopol este organizat de Centrul de Cercetare a Limbii şi Literaturii Tătare în colaborare cu Universitatea de Pedagogie. Printre lucrările de referinţă ale filologului se numără: „Curente în literatura turcă" (1916), „Gramatica limbii tătare crimeene" (1924), „Studii asupra limbii turcilor Kumuk din Dagestan" (1926), „Dialectologia Turco-Tătară" (1927).

 

19.03.2008, Valu lui Traian. Filiala UDTTMR Valu lui Traian poartă numele poetului Yaşar Memedemin

Filiala Valu lui Traian a UDTTMR poartă numele poetului Yaşar Memedemin. Fost director la şcolile din comuna Valu lui Traian timp de 35 de ani, începând din 1999, Yaşar Memedemin a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, el afirmându-se în decursul timpului prin scrierile sale în limba tătară. Poetul tătar a fost şi unul dintre membrii fondatori ai UDTTMR şi secretar de redacţie la publicaţia „Karadeniz".

 

31.03.2008, Murfatlar. Ali Osman Bekmambet, cetăţean de onoare al oraşului Murfatlar

Ali Osman Bekmambet a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Murfatlar. Imam respectat al comunităţii musulmane din oraş, ajuns la vârsta de 96 de ani, Ali Osman Bekmambet este o legendă vie a tătarilor din Dobrogea. Născut la 10 mai 1912 în satul Omirsa (Valea Seacă), Ali Osman Bekmambet a fost unul dintre etnicii tătari din Dobrogea care a luptat pentru patria-mamă, Crimeea, şi pentru conaţionalii săi de acolo, ceea ce i-a atras ulterior condamnarea la muncă silnică pe viaţă, ispăşind 12 ani în temniţele comuniste.

 

19.04.2008, Constanţa. Centrul Cultural al Muftiatului Cultului Musulman din România

În prezenţa muftiului Cultului Musulman din România, Iusuf Muurat, a muftiului Afyonului, Ilhani Kemaloğlu, a reprezentanţilor UDTMR şi UDTTMR şi a consulului general al Turciei la Constanţa a avut loc deschiderea Centrului Cultural al Muftiatului Cultului Musulman din România, care adăposteşte o bibliotecă generoasă. Este primul centru de acest gen deschis pentru etnicii turci şi tătari din Constanţa.

 

19.04.2008, Grecia. Pe urmele lui Atatürk, întemeietorul Turciei moderne

Timp de o săptămână, reprezentanţi ai filialelor UDTTMR Constanţa, Medgidia, Tuzla, Techirghiol, Agigea, Eforie, Valu lui Traian şi Tulcea s-au aflat în Grecia, în localităţile Komotini, Xanthi, Salonic şi Kastoria. Scopul deplasării a fost acela de a consolida procesul de comunicare dintre comunitatea tătară din România şi cea turcă din Grecia.

 

15.05.2008. Spectacol omagial dedicat dialogului intercultural din Dobrogea

Radio Constanţa şi Prefectura Constanţa au organizat un spectacol în cadrul căruia au fost premiate personalităţile comunităţilor etnice din Dobrogea. Evenimentul este organizat cu ocazia Anului European al Dialogului Intercultural. În cadrul galei au fost omagiaţi reprezentanţi ai comunităţilor turcă, tătară, greacă, bulgară, italiană, albaneză, poloneză, armeană, romă, maghiară, evreiască şi germană din spaţiul dobrogean.

 

06.06.2008, Constanta. Lansare de carte Cidem Narcis Brăslaşu

Poeta Cidem Narcis Brăslaşu s-a afirmat în plan editorial cu numeroase volume: Kuwanaksiz balalik (Copil fără copilărie) - versuri în limba tătară (2002); Fir de iarbă (2003); De treci codrii-nchipuirii - volum de versuri colectiv; Frământări (2005); Când lacrimile devin cristale - volum bilingv (2005); De-a alfabetul (2006); Povestiri alese (2006), Viaţa văzută din fotoliu (2007). Ultimul volum al lui Narcis Cidem Brăslaşu intitulat Poezia mea e speranţa, a fost lansat la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman" fiind prezentat de prof. Aura Văceanu şi prof.Ana Ruse.

 

14.06.2008, Constanţa. Festivalul interetnic „Armonii dobrogene"

Festivalul interetnic pentru preşcolari „Armonii dobrogene", ajuns la a doua ediţie, a fost organizat de Fundaţia Insanlik  („Omenia") în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, cu autorităţile constănţene şi cu UDTTMR.

 

21.06.2008, Constanţa. Alegeri la Organizaţia de Femei a UDTTMR

Organizaţia de Femei a UDTTMR va fi condusă şi în următorii doi ani de Sevim Mustafa. La Palatul Copiilor din Constanţa a avut loc Congresul Femeilor Tătare, în cadrul căruia doamna Sevim Mustafa a fost reînvestită ca preşedinte.

 

27.06.2008, Constanţa. Noul sediu al UDTTMR

Reprezentanţi ai conducerii şi membri ai UDTTMR au participat la punerea pietrei de temelie a viitorului sediu. Este vorba despre o construcţie care se va ridica pe strada B. P. Haşdeu, ce va cuprinde demisol, parter şi un nivel, cu o sală de spectacole de 80-120 de locuri, bibliotecă, sală de rugăciune şi dependinţe. După prezentarea proiectului, participanţii au asistat la un moment religios, urmat de tradiţionalul ceremonial de sacrificare a batalului

 

05.07.2008, Constanţa. Congresul UDTTMR - alegerea unei noi echipe de conducere

Tătarii şi-au desemnat o nouă conducere, inclusiv pe cel care va candida la apropiatele alegeri parlamentare din partea UDTTMR. În urma votului celor peste 200 de participanţi la congres, Varol Amet a fost desemnat noul preşedinte al UDTTMR pentru următorii patru ani. Aledin Amet a fost desemnat, de asemenea, pentru a reprezenta comunitatea tătară din România pentru un al doilea mandat consecutiv în Parlamentul. Cu o săptămână înainte de congres, tinerii tătari l-au desemnat pe Dincer Geafer ca nou preşedinte al OTIG.

 

17-26.08.2008, Constanţa. Şcoala de Vară

Delegaţia crimeeană, reprezentată de patru studenţi şi doi profesori de limba tătară de la Universitatea Tehnică şi Pedagogică din Simferopol, se află la o Şcoală de Vară, un program derulat sub egida Reţelei Universităţilor de la Marea Neagră. Potrivit directorului Secretariatului Naţional Român al reţelei, prof. dr. Eden Mamut, prima componentă vizează studierea limbii tătare, opţional, în şcoli din România. Acesta este un proiect mai vechi al conducerii comunităţii tătare din România, iar începând din acest an, cu sprijinul autorităţilor, se va reintroduce, după mai bine de 50 de ani, limba tătară în câteva instituţii de învăţământ din judeţul Constanţa.

 

26-31.08.2008, Kazan. Forumul Tinerilor Tătari, ediţia a II-a

În urma invitaţiei primite din partea Congresului Tinerilor Tătari din Republica Tatarstan, o delegaţie a Organizaţiei de Tineret a UDTTMR a participat la Kazan la cea de-a doua ediţie a Forumului. La această amplă manifestare au luat parte tineri din numeroase ţări: Uzbekistan, Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan, Turcia, Crimeea (Ucraina), Belarus, Cehia, Cipru. Delegaţia din România a fost alcătuită din Geafer Dincer, preşedinte OTIG, Ismail Elvis, Memet Narcis şi Suliman Şeila. Pe ordinea de zi s-au situat discuţii privind studiul limbii tătare şi a religiei musulmane.

 

01.09.2008, Gökçeada (Turcia). Festivalul Filmului Turcesc din Gökçeada

Membrii ansamblului „Köstel" al UDTTMR, fililala Castelu, au evoluat pe scena Festivalului Filmului Turcesc organizat anual de Primăria Gökçeada în parteneriat cu Ministerul Culturii din Turcia.

 

15.09.2008, România. Limba tătară se va studia în şcolile din România

În patru unităţi de învăţământ din localitatile Mihail Kogălniceanu, Agigea, Lumina şi Valu lui Traian se va preda limba tătară câte o oră pe săptămână. Tot pe parcursul anului şcolar 2008-2009 vor mai funcţiona, de asemenea, două clase-pilot la Şcoala nr. 12 din Constanţa şi la Şcoala nr. 7 din Medgidia, la care se va preda, tot în regim opţional, limba tătară. Limba tătară se regăseşte, începând din acest an, şi în programa de învăţământ a Grădiniţei bilingve nr. 1 din Medgidia.

 

25-28.09.2008, Bucureşti. Etno-Rustica

Muzeul Naţional de Istorie a României a fost gazda manifestării denumite „Etno-Rustica", parte a unui proiect mai amplu derulat în contextul Anului European al Dialogului Intercultural. Evenimentul a fost organizat în parteneriat de către Departamentul pentru Relaţii Interetnice si AMPLUS Bucureşti. UDTTMR a fost prezentă la eveniment prin filiala Bucureşti, care a pregătit un stand expoziţional incluzând obiecte de artizanat, costume populare tătăreşti şi publicaţii proprii.

 

03-05.10.2008, Constanţa. Festivalul Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar

S-a desfăşurat cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Internaţional al Portului, Dansului şi Cântecului Popular Turco-Tătar, la care au luat parte aproximativ 650 de participanţi din Turcia, Crimeea, Bulgaria, Tatarstan, Kazahstan, Kosovo şi Macedonia. Festivalul s-a bucurat anul acesta de participarea, în premieră, a unui ansamblu din Republica Tatarstan, dar şi de prezenţa formaţiei „Mehter" din Bursa, Turcia, renumită pentru promovarea muzicii vechi a Imperiului Otoman.

 

15-20.10.2008, Karabuk (Turcia). Congresul Tinerilor din Lumea Turcică, editia a-V-a

La acest Congres au participat aproximativ 160 de tineri din ţări precum Turcia, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Albania, Irak, Iran, Kazahstan, Kirgiyzstan, Georgia, Kosovo, Republica Moldova, Uzbekistan, România, Rusia şi Siria. Conferinţele susţinute în această perioadă au vizat teme din literatura şi arta popoarelor turcice. Din România au participat Nida Ablez şi Suliman Pervin.

 

19.10.2008, Constanţa. Femeia tătară, o punte între tradiţii şi contemporaneitate

La Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman" s-a desfăşurat simpozionul „Femeia secolului XXI în familie şi în societate". Manifestarea a fost organizată de către Organizaţia de Femei a UDTTMR.

 

21.10.2008, Constanţa. 60 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Necip Hacı Fazâl

În organizarea UDTTMR, evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Muftiatului Cultului Musulman din România în prezenţa preşedintelui UDTTMR, Amet Varol, a deputatului Amet Aledin şi a muftiului Yusuf Muurat.

 

21.11.2008, Constanţa. Inaugurarea noului sediu al Grădiniţei bilingve româno-turce nr. 58

Prin eforturile directorului Seidali Zulfiye, cu sprijinul UDTTMR şi al autorităţilor locale, Grădiniţa bilingvă româno-turcă are un sediu nou, complet renovat.

 

24.11.2008, Medgidia. Premiul „Mehmet Niyazi" a fost decernat profesorilor Nedret şi Enver Mamut

La Medgidia a fost decernat, în premieră, premiul „Mehmet Niyazi" în cadrul unei acţiuni care a fost organizată de filiala din localitate a UDTTMR. Un juriu de specialitate a decis ca premiul să fie oferit soţilor Nedret şi Enver Mahmut, profesori şi scriitori, autori ai unor studii ştiinţifice remarcabile, care s-au dedicat promovării valorilor tătarilor din Dobrogea.

 

26.11.2008, Constantţ. Lansare de carte: „Patru ani în Parlamentul României" de Amet Aledin

La Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman", deputatul UDTTMR Amet Aledin a lansat volumul „Patru ani în Parlamentul României", în care a punctat cele mai importante aspecte ale activităţii sale parlamentare.

 

05-07.12.2008, Braşov. Festivalul de spiritualitate şi multiculturalism „Rădăcini Fest", ediţia a II-a

Fundaţia Reporter în parteneriat cu Asociaţia Culturală „Reduta" au organizat cea de-a doua ediţie a festivalului, care a reunit peste 400 de participanţi din rândul comunităţilor tătară, evreiască, a ruşilor lipoveni, a croaţilor, a maghiarilor. Formaţia de dansuri „Kostel" şi corul de femei „Boztorgay" au reprezentat UDTTMR. În cele trei zile de festival au fost organizate expoziţii de artă tradiţională ale participanţilor.

 

13-14.12.2008, Constanţa, Medgidia. Simpozionul Internaţional „Moştenirea istorică a tătarilor"

Cea mai amplă manifestare dedicată anul acesta sărbătorii etniei tătare din România a fost de departe simpozionul „Moştenirea istorică a tătarilor", organizat de UDTTMR în colaborare cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Simpozionul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, sâmbătă lucrările având loc la Constanţa, iar duminică, filiala UDTTMR Medgidia făcând oficiile de gazdă. Coordonatorul ştiinţific al simpozionului a fost prof. univ. dr. Tasin Gemil.

 

20.12.2008, Kırcaali (Bulgaria). Simpozionul Internaţional „Cultura turcă şi tătară - trecut şi prezent"

La sediul Asociaţiei „Ömer Lutfi" din Kırcaali s-a desfăşurat Simpozionul Internaţional „Cultura turcă şi tătară - trecut şi prezent", la care a participat şi o delegaţie din România (prof. Echrem Gafar, Erol Menadil, Elis Memet). Erol Menadil a prezentat activitatea tineretului tătar din România, care a contribuit în bună măsură la conservarea identităţii naţionale.