Minoritatea croată 1990

20 mai 1990, Caraşova. Alegerile locale

În anul 1990, prof. Radan Mihai a fost ales primar provizoriu la o adunare populară organizată ad-hoc în incinta şcolii. În acea perioadă încep pregătirile de restructurare administrativă la nivelul primăriei. Membrii care erau organizaţi în structura CPUN demit câţiva funcţionari din primărie. Este demis secretarul şi primarul nou ales. Acesta nu era din comunitate, ci din Reşiţa, şi a fost impus de Partidul Comunist în anul 1989. După o perioadă, primarul Radan Mihai se retrage din funcţie, iar mandatul este preluat de Bocşan Ştefan. Preşedintele organizaţiei locale a CPUN rămâne Radan Mihai. Dânsul rămâne activ şi în Uniunea Democrată a Sârbilor din România reprezentând în acea organizaţie, împreună cu alţi membri din satele caraşoveneşti, comunitatea croată (ramura caraşovenească).

18 iunie 1990, Šibenik. Formaţia artistică a şcolii din Caraşova participă la festivalul copiilor

La Šibenik au mers doar jumătate din copiii care erau în formaţia şcolii. Au fost aleşi 15 copii din comuna Caraşova, 15 din comuna Lupac. Pentru caraşoveni era prima ocazie de a lega prietenii cu croaţii. Clocoticienii au fost în Zagreb şi înainte de 1989, ei aveau legături de prietenie cu localnicii din comuna Buševec. Aceste legături culturale veneau în perspectiva întăririi legăturilor cu unele instituţii din ţara de origine, cum era de exemplu „Hrvatska matica iseljenika", o instituţie care mai târziu va media legăturile realizate cu unii politicieni din Croaţia.

15 septembrie 1990, Caraşova. Prima Secţie cu predare în limba croată la Şcoala Generală nr. 1 din Caraşova

Învăţătoare, în acea perioadă, era Radan Elena. Prima clasă avea doar câţiva elevi: Mateia Marian, Vorga Slaviţa, Radan Lina, Domaneanţ Lina, Todor Gheorghe, Filca Iasmina, Tincul Magdalena, Ghera Milovan, Ursul Zlatco, Neagul Marian.

30 noiembrie 1990, Timişoara. Retragerea grupului „ramura caraşovenilor" din organizaţia minoritară UDSCR

În 1989, croaţii din România erau bine reprezentaţi în Uniunea Democrată a Sârbilor şi Caraşovenilor din România. Din rândul comunităţii croate făceau parte din acea organizaţie: Radan Mihai, Radan N. Mihai, Tincul Marian, Lauş Gheorghe, Vatav Gheorghe, Ursul Nicolae. În acea perioadă apare şi prima situaţie conflictuală între reprezentanţii croaţilor şi conducerea UDSCR; grupul croat vine cu cerinţa de a se include în statutul organizaţiei denumirea „Uniunea Democrată a Sârbilor şi Croaţilor din România". Conducerea nu acceptă ideea, însă lasă o speranţă, poate pe viitor această situaţie se va rezolva. La următoarea întâlnire organizată în ianuarie 1990, grupul reiterează cerinţa, însă răspunsul primit era neclar „...nu s-a ajuns, nu a fost timp, asta presupune o nouă înregistrare". Pe data de 30 noiembrie este organizată la Timişoara şedinţa anuală, la care este invitat şi consulul general al Iugoslaviei. În discursul său, consulul aminteşte de evenimentele conflictuale ce se conturau pe teritoriul fostei Iugoslavii, încurajând „fraţii sârbi". Momentul a fost unul de cotitură pentru grupul croat, nemulţumirile legate de denumirea organizaţiei şi discursul din sală determinându-l pe liderul grupului să ia cuvântul şi să întrebe: „De ce e nevoie de a se transpune conflictul din fosta Iugoslavie şi printre minoritarii din România?", „Cum rămâne cu croaţii, în sală sunt şi minoritari croaţi!?". Protestul verbal a solidarizat membrii grupului „ramurii caraşovene" care s-au ridicat şi au părăsit sala.