Minoritatea albaneză 2008

17.02.2008, Prishtina, Kosovo. Un nou stat albanez pe harta Europei. Kosovo la ora independenţei

Albanezii din România au ţinut sa marcheze această dată în paginile revistei lor, „Prietenul albanezului". Este ziua în care provincia iugoslavă Kosova şi-a declarat independenţa şi a devenit cel mai tânăr stat de pe harta Europei. Albanezii de pretutindeni şi-au manifestat din plin entuziasmul faţă de acest eveniment. Încă din primele zile, zeci de state de pe toate continentele au recunoscut noul stat. Autorităţile de la Belgrad şi Moscova şi-au declarat dezacordul faţă de apariţia statului kosovar, cerând la ONU şi în alte organisme internaţionale anularea hotărârii Parlamentului de la Prishtina. România nu a recunoscut până la această oră noul stat albanez.

 

03-05.03.2008, Bucureşti. Ministrul apărării din Albania, Fatmir Mediu, la Bucureşti

La invitaţia ministrului român al apărării, Teodor Meleşcanu, ministrul apărării Republicii Albania, Fatmir Mediu, a efectuat o vizită oficială în România. În cadrul convorbirilor desfăşurate la sediul Ministerului Apărării, au fost abordate teme de interes comun referitoare la dinamica securităţii regionale din Balcanii de Vest şi regiunea Mării Negre, în cooperarea bilaterală în domeniul militar şi al politicii de apărare. În aceeaşi zi, oficialul albanez a fost oaspetele preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, şi s-a întâlnit cu o delegaţie a Asociaţiei Liga Albanezilor din România. Fatmir Mediu a vizitat apoi clădirea Camerei Deputaţilor şi a primit câteva dintre produsele culturale realizate de ALAR. În programul oaspetelui albanez au mai figurat o întâlnire cu preşedinţii Comisiilor pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţionala din Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi vizitarea Batalionului 21 Vânatori de Munte, de la Predeal.

 

05-09.03.2008, Bucureşti. Salonul de Carte şi Presă Bucureşti

Salonul de Carte şi Presă Bucureşti a reunit edituri prestigioase, reprezentanţi editoriali ai minorităţilor naţionale, fundaţii, organizaţii culturale, instituţii de învăţământ superior, importatori şi distribuitori de carte. Asociaţia Liga Albanezilor din România (ALAR) a avut, ca în fiecare an, un stand la care a prezentat cărţile editurii ALAR, „Privirea", revista sa culturală lunară „Prietenul albanezului" şi albumele muzicale ale grupului „Serenada" al ALAR. Cele 14 titluri de carte au atras numeroşi vizitatori, cărora li s-au oferit exponatele standului.

 

08.03.2008, Bucureşti. Ziua Femeii Albaneze din România

Organizat de Asociaţia Liga Albanezilor din România, acest eveniment a devenit o tradiţie.

 

09-11.03.2008, Sinaia. Mass-media şi dialogul intercultural

La Sinaia a avut loc o masa rotundă cu tema „Reflectăm diversitatea - Mass-media şi abordarea dialogului intercultural". Evenimentul a fost organizat de Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României şi au participat reprezentanţi ai organizaţiilor minorităţilor naţionale din România, precum şi redactori ai unor organe media şi agenţii de ştiri din capitală şi din provincie. Întâlnirea a avut o tematică variată, printre subiectele discutate fiind: „Rolul dialogului intercultural în întărirea respectului pentru diversitate culturală", „Carta albă a Anului European al Dialogului Intercultural" şi „Implicarea mass-media în promovarea dialogului intercultural". Seminarul s-a desfăşurat sub egida Anului European al Dialogului Intercultural şi a urmărit să transmită un semnal mediei româneşti asupra necesităţii promovării înţelegerii şi colaborării între populaţia majoritară şi minorităţi. Din partea Asociaţiei Liga Albanezilor din România la seminar a participat Marius Dobrescu, redactor-şef al revistei „Prietenul albanezului".

 

15.04.2008, Tirana, Albania. Lirică românească la Tirana

În foaierul Teatrului de Operă şi Balet din capitala Albaniei a avut loc lansarea volumului de versuri „Jocuri de dragoste" al poetului român Cezar Ivănescu. Volumul a fost publicat în traducerea lui Luan Topciu la Editura Ora din Tirana. Evenimentul a fost însoţit de un concert de muzică clasică interpretată de cântăreţi ai Operei de Stat de la Tirana.

 

 

24.04.2008, Bucureşti. La moartea poetului. A avut Cezar Ivănescu o premoniţie?

Albanez după mamă, Cezar Ivănescu, autorul Baadului, a avut clipe de glorie la Tirana, după care s-a întors în ţară şi a închis ochii pentru totdeauna. În semn de omagiu, la moartea celui cu care revista „Prietenul albanezului" a avut o colaborare de suflet, a fost publicat un fragment din interviul acordat într-unul din numerele anterioare.

 

24.05.2008, Bucureşti. Cinstind amintirea lui Skanderbeg. Simpozionul „Interculturalitate", desfăşurat la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale" din Bucureşti

Printre cele 18 prezentări de la secţiunea „Istorie" a simpozionului „Interculturalitate", desfăşurat la Colegiul Naţional „I.L. Caragiale" din Bucureşti, s-a aflat şi referatul cu tema „Albanezii în România" susţinut de Monica Petrescu, profesor de matematică la Şcoala nr. 11 „I. H. Rădulescu" din Bucureşti, membră a ALAR. Monica Petrescu a prezentat un scurt istoric al albanezilor în România şi relaţiile lor în timp cu românii. Desigur, s-au trecut în revistă şi activităţile Asociaţiei Liga Albanezilor din România (ALAR). În lucrare au fost conturate câteva idei despre atestarea documentară a prezenţei albanezilor pe pământ românesc, despre meseriile pe care le practicau albanezii, despre luptele la care au luat parte alături de români. De asemenea, s-a discutat despre sprijinul acordat de către comunitatea albaneză din România mişcării de renaştere naţională din Albania, despre oamenii de cultură şi ştiinţă de origine albaneză care au creat pentru cultura românească. Prezentarea Albaniei şi albanezilor din România s-a încheiat cu poezia lui Agron Tufa „Albania".

 

26-29.06.2008, Vatra Dornei. Conferinţa Uniunii Internaţionale a Femeilor din România (UNIFERO)

Se desfăşoară la Vatra Dornei lucrările Conferinţei UNIFERO cu tema: „Femeia română în sec. XXI: tradiţie, continuitate, viziune". Conferinţa a beneficiat de prezenţa unor specialişti din învăţământ, domeniul public, scriitori, reprezentanţi ai culturii şi cultelor, ai altor organizaţii locale şi din ţară. S-au dezbătut teme legate de violenţa domestică, educaţie şi schimbare în mentalitatea ambelor genuri, istorie, valori spirituale şi personalităţi, femei de frunte în diaspora şi statutul lor în societatea din care fac parte, singurătatea şi depresia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în alte ţări, adopţii, moralitatea femeii moderne, implicarea societăţii în procesul educaţiei. Invitată la Conferinţa UNIFERO, Asociaţia Liga Albanezilor din România a desemnat-o pe Veronica Eftimiu să o reprezinte la dezbateri. Veronica Eftimiu a prezentat cu această ocazie câteva dintre realizările culturale ale membrelor Asociaţiei Liga Albanezilor din România.

 

01-10.07.2008, Albania. Turneul ansamblului „Serenada" în Albania

Ansamblul „Serenada" a oferit trei spectacole în Albania: la Korcea, la Durrës şi la Tirana. S-au vizitat oraşele şi locurile de interes istoric şi turistic Korcea, Voskopoje, Pogradec şi apoi - via Elbasan - Durrës, Tirana, Kruja şi Berat. Organizarea turneului s-a datorat conlucrării dintre o firmă de turism şi Ambasada României la Tirana, respectiv, însărcinatul cu afaceri ad-interim Gheorghe Micu. Domnia Sa a invitat oficialităţile statului albanez la spectacolul de la Tirana şi a fost prezent în vizitele oficiale şi la convorbirile cu autorităţile centrale şi locale albaneze.

 

02-09.07.2008, Costineşti. Săptămâna Interculturalităţii

Autoritatea Naţională pentru Tineret (ANT) a organizat împreună cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI), în perioada 2-9 iulie 2008, seminarul Săptămâna Interculturalităţii, în cadrul Şcolii de Vară Costineşti 2008. Scopul seminarului a fost acela de a crea un dialog între minorităţile naţionale din România. Au avut loc dezbateri şi workshop-uri pe teme interculturale, prezentări ale sistemelor de finanţare a proiectelor interetnice şi de combatere a intoleranţei, studii de caz, prezentări ale specificului cultural al minorităţilor naţionale din România, prezentări de proiecte pentru promovarea educaţiei interculturale şi a dialogului intercultural, s-au organizat activităţi cultural-sportive. Din partea Asociaţiei Liga Albanezilor din România a participat tânărul Matei Cristescu, care a prezentat în cadrul seminarului proiectul Festivalul Naţional de Film „Interetnica 2008". Matei Cristescu a fost cel mai tânăr participant de la Şcoala de Vară (17 ani).

 

21-24.08.2008, Sighişoara. ALAR la ProEtnica 2008

Asociaţia Liga Albanezilor din România a fost prezentă pentru a şaptea oară la Festivalul minorităţilor naţionale din cetatea Sighişoarei cu ansamblul de cântece şi dansuri „Serenada" şi cu un bogat stand de carte, presă şi obiecte de artizanat albanez.

 

07-14.09.2008, Brăila. Festivalul „Zile şi nopţi de teatru european" de la Brăila

Brăila a găzduit, timp de o săptămână, Festivalul - devenit deja tradiţional - „Zile şi nopţi de teatru european". Tema de anul acesta a festivalului a fost teatrul balcanic. La evenimentele din oraşul dunărean a fost reprezentată şi Albania prin dramaturgul Stefan Çapaliku din Tirana. El a fost prezent şi la lansarea volumului „Dramaturgie contemporană din Balcani", care cuprinde, alături de piesele unor autori croaţi, bulgari şi macedoneni slavi, şi piesa „Allegretto Albania", una dintre ultimele sale creaţii. La lansare au fost de faţă personalităţi ale literaturii dramatice din România (Florica Ichim, Andreea Dumitru, Natalia Stancu, Ioana Ieronim, Doina Papp şi regizorul Victor Ioan Frunză), precum şi traducătorul piesei „Allegretto Albania", scriitorul Marius Dobrescu, redactor-şef al revistei „Prietenul albanezului".

 

19-27.09.2008, Bucureşti. „Accent" - Expoziţie de pictură la Sala Apollo din Bucureşti

La Galeria „Apollo" din Bucureşti, din incinta Teatrului Naţional, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România s-a deschis expoziţia intitulată „Accent", cu participarea câtorva artişti români consacraţi: Delia Călinescu-Zoiţa, Anca Albani, Jean Albu, Matei Enric, Mirela Iordache, Iustinian Scărlătescu, Cristina Nedelea şi a tânărului albanez Miron Topciu. Au fost prezenţi Excelenta Sa, ambasadorul Albaniei la Bucureşti, dl Dashnor Dervishi, şi membri ai comunităţii albaneze din România. Tânărul de 16 ani Miron Topciu, cunoscut şi apreciat de site-urile artistice de pe internet, participă la a doua expoziţie importantă. Prima a avut loc la Galeria Artelor din oraşul Pogradec - Albania, împreună cu bine-cunoscutul pictor albanez Gentian Zeka.

 

25-28.09.2008, Bucureşti. ALAR la expoziţia de produse culturale ale minorităţilor Etno Rustica România

La sfârşitul lunii septembrie, în holul mare al Muzeului Naţional de Istorie din Capitală a avut loc un eveniment important pentru minorităţile din România: expoziţia de produse şi obiceiuri culturale „Etno Rustica România". Organizaţia comunităţii albaneze din România a participat la acest eveniment cu numeroase exponate care caracterizează viaţa şi spiritualitatea etniei albaneze din România. Acestea au ilustrat atât activitatea culturală desfăşurată de organizaţie, cât şi tradiţiile populare străvechi ale comunităţii. Editura „Privirea" a prezentat ultimele lucrări, respectiv 12 titluri în limbile română şi albaneză. Publicul a avut ocazia să primească la standul ALAR numerele recente ale revistei lunare „Prietenul albanezului", cele patru CD-uri cu serenade din Korcea, interpretate în ambele limbi de grupul „Serenada", precum şi volumul cuprinzând textele bilingve ale melodiilor. La standul ALAR s-au aflat obiecte artizanale de mare valoare, unele cu o vechime de peste o sută de ani, realizate de membrii comunităţii în spiritul tradiţiei albaneze: traiste, ciorapi de lână cu motive folclorice, feţe de papuci brodaţi şi cutii de bijuterii încrustate artistic.

 

10.10.2008, Bucureşti. Grup de ziarişti kosovari la sediul ALAR

Redacţia revistei „Prietenul albanezului" a primit vizita unui grup de ziarişti albanezi kosovari. Din delegaţie au făcut parte: Fatmir Aliu (ziarist la „Koha Ditore"), Gazmend Vitaku (reprezentant media KFOR) şi Valdet Cimili (fotoreporter la „Koha Ditore"). Cei trei au fost însoţiţi de Gheorghe Bucura, şeful Biroului diplomatic român de la Prishtina. Discuţiile purtate cu cei trei reprezentanţi ai presei din Kosovo au avut ca linie principală activitatea culturală desfăşurată de ALAR pentru comunitatea albaneză din România. Oaspeţii albanezi au remarcat cu surprindere că nu se aşteptau ca o comunitate modestă, de dimensiunile celei albaneze, să aibă o activitate culturală şi socială atât de impresionantă şi au promis că vor face toate demersurile necesare pentru iniţierea unei colaborări între această comunitate, reprezentată de ALAR, şi instituţiile de cultură din ţara lor.

 

27.10.2008, Brăila. Lansare de carte şi serenade albaneze la Brăila

Pentru a sărbători împlinirea a 96 de ani de la declararea independenţei Albaniei, la 27 octombrie 2008 a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor Ligii Albanezilor din România cu minoritatea albaneză locală şi cu simpatizanţii acesteia. În cadrul manifestării au fost lansate romanul biografic „Veşnic prizonier", scris de Tibor Ostermann şi Oana Manolescu, şi cel mai recent număr, 84, al revistei „Prietenul albanezului". Totodată a fost prezentat un program de serenade albaneze interpretate de grupul vocal-instrumental „Serenada".

 

17.11.2008, Craiova. Concert şi expoziţie de publicaţii în capitala Olteniei

În ziua de 17 noiembrie, la Craiova, Asociaţia Liga Albanezilor din România (ALAR) a organizat un spectacol cu cântece şi dansuri albaneze. La spectacol, care s-a desfăşurat în incinta Casei de Cultură a studenţilor din localitate, au participat membri ai comunităţii albaneze din Bucureşti şi din zona Olteniei, precum şi numeroşi simpatizanţi, oameni de cultură şi studenţi din facultăţile craiovene. Spectacolul a fost dedicat Zilei Naţionale a Republicii Albania, din 28 noiembrie. La reuşita reprezentaţiei au contribuit membrii ansamblului vocal instrumental „Serenada", precum şi echipa de dansuri a ALAR. La evenimentul din Craiova au fost prezentate şi oferite publicului doljean cele mai noi apariţii ale editurii proprii, „Privirea", precum şi ultimele numere ale revistei „Prietenul albanezului".

 

22.11.2008, Skopje, Macedonia. La Skopje s-au sărbătorit 100 de ani de la adoptarea alfabetului albanez actual

În capitala Macedoniei, Skopje, a avut loc o şedinţă solemnă consacrată aniversării a 100 de ani de la adoptarea alfabetului actual al limbii albaneze.