Masă rotundă „Despre politica minoritară a Partidului Comunist între 1944-53”, Cluj-Napoca, 17 decembrie 2007

Organizatori: Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN), Asociaţia Erdélyi Múzeum

Scopul întâlnirii a fost de discuta despre structurile organizatorice ale minorităţii maghiare din România în perioada comunistă şi despre rolul acestora în integrarea minorităţii în cadrul sistemului politic socialist. În cadrul discuţiilor s-au evidenţiat punctele de cotitură unde politica faţă de minorităţi a partidului unic s-a schimbat. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi au reflectat asupra rolului Uniunii Populare Maghiare din România care pe fondul tradiţiei de stânga (MADOSZ) a reuşit la un moment să integreze această comunitate în sistem.

La eveniment au participat István Horváth - preşedinte ISPMN, Olti Ágoston cercetător ISPMN, Kántor Lajos- redactor şef revista Korunk, Csucsuja István -  profesor universitar, Bárdi Nándor - cercetător al Institutului de cercetare al minorităţilor, din cadrul Academiei Maghiare, Novák Zoltán cercetător al Academiei Române, Lönhardt Tamás lector universitar Universitatea Babeş Bolyai, Hunyadi Attila lector universitar Universitatea Babeş- Bolyai.

Anul aceasta, Institutul, în colaborare cu Editura Pro Print va edita un volum de documente pe această temă.