Practici transfrontaliere dintre România şi Ucraina

Responsabil: Remus Gabriel Anghel

Terenul de cercetare, într-un fel explorativ, a încercat să identifice tipurile de practici transfrontaliere dintre România şi Ucraina. Cercetările din zonele de frontieră a statelor semnalează specificul acestor zone, zone-tampon dintre regiuni uneori diferite. În aceste zone se amalgamează identităţile şi practicile sociale: în multe regiuni, mersul la cumpărături în ţara vecină devine o practică cotidiană, la fel ca şi micul comerţ sau eterogenitatea etnică. Cu toate acestea, cercetarea zonelor de frontieră din România şi abordarea acesteia din perspectiva relaţiilor interetnice este încă în etapa de pionierat.

În acest context, cercetarea a încercat să identifice cum funcţionează etnicitatea şi bilingvismul în zona de frontieră, prin facilitarea comerţului şi a practicilor transfrontaliere. În linii mari, cercetarea a identificat câteva tipuri de practici importante: micul comerţ, care a avut o anumită variaţie de-a lungul timpului şi a răspuns necesităţii oamenilor de a se adapta la căderea economică dură din anii 90; căsătoriile mixte dintre cetăţeni români şi ucraineni; „mersul la cumpărături" în Ucraina. În ultimii ani au apărut şi dezvoltări instituţionale în special datorate extinderii Uniunii Europene şi cadrelor financiare care sunt oferite de către UE pentru zonele de frontieră şi statelor din vecinătatea UE.