Aplicarea principiilor educaţiei intercultural în şcoli cu o componenţă interetnică de elevi şi profesori

 

Institutul a sprijinit realizarea cercetării iniţiată de către Agenţia Împreună cu titlul „Aplicarea în practică a principiilor educaţiei interculturale  în şcoli cu o componenţă interetnică de elevi şi profesori".

Proiectul urmăreşte descrierea atitudinilor cadrelor didactice faţă de educaţia interculturală pe cele trei dimensiuni operaţionalizate ale conceptului de „atitudine", şi anume: cunoştinţe, percepţii şi comportamente legate de educaţia interculturală şi în general statutul instituţional şi simbolic al educaţiei interculturale în cadrul şcolilor mixte.

Proiectul doreşte să surprindă impactul unor proiecte şi programe de formare a cadrelor didactice în domeniul intercultural şi să identifice nevoile de formare a cadrelor didactice în domeniul educaţiei interculturale.

Studiul are în vedere şapte unităţi de învăţământ la nivel gimnazial cu populaţie mixtă de elevi şi cadre didactice, astfel:

- o unitate de învăţământ cu populaţie majoritar romă şi populaţie minoritar maghiară respectiv română;

- o unitate de învăţământ cu populaţie majoritar maghiară şi populaţie minoritar română respectiv romă;

- o unitate de învăţământ cu populaţie majoritar română şi populaţie minoritar maghiară respectiv romă;

- o unitate de învăţământ cu populaţie compusă din etnia maghiară, cea romă şi cea română.

Există două tipuri de date în acest studiu:

  • Documente: analiza secundară a documentelor furnizate de către unităţile de învăţământ (rapoarte de proiect, rapoarte de şedinţă, articole din presa locală, presă sau site-ul şcolii, alte documente referitoare la curriculumul la decizia şcolii etc.)
  • Interviuri: 28 de focus-grupuri şi 63 de interviuri, astfel:
    • un interviu individual cu conducătorul unităţii de învăţământ;
    • câte un interviu cu 4 profesori;
    • câte un interviu cu 4 părinţi;
    • un focus-grup cu profesorii;
    • un focus-grup cu părinţi ai grupului majoritar;
    • un focus-grup cu părinţi ai grupului minoritar;
    • un focus-grup cu elevii.

Institutul a constituit o comisie de evaluare a materialelor. Comisia este compusă din Stefánia Toma, László Fosztó şi Gyula Kozák. Comisia a revăzut, analizat şi evaluat în scris materialele trimise de către Agenţia Împreună şi a propus acceptarea acestora cu anumite modificări. Raportul preliminar al cercetării a fost diseminat pe diferite grupuri de lucru şi de discuţii, cu scopul de a culege contribuţii din partea diferiţilor specialişti. ISPMN, în parteneriat cu Agenţia Împreună vor organiza în 2011 o masă rotundă, iar pe baza sugestiilor şi recomandărilor culese vor finaliza raportul de cercetare.