Reference Type: Book
Author: Gazdovits, Nicolae
Year: 2006
Title: Istoria armenilor din Transilvania: de la începuturi, până la 1900
Translated Title: [History of the Armenians of Transylvania: from the begining to 1900]
City: Bucureşti
Publisher: Ararat
Number of Pages: 448
Language: Romanian
Keywords: Armenian minority, history, ethnography, anthropology, economy, culture, religious identity, integration, interethnic relationships, traditions, migration, kin-state, elites, employment, education, settlement, Catholic Church, minority organizations, genealogy, architecture, religion, ethnic identity, dwelling, modernization, politics
Abstract: (Ro) Fiecare popor, în mai mult sau mai puţin zbuciumata sa istorie, a trăit unele evenimente, care, prin importanţa urmărilor pe care le-au avut, au determinat modificări esenţiale în mersul vieţii naţiunii respective. Aşa s-a întâmplat şi cu istoria multimilenară a poporului armean, plină de frământări, datorate tendinţelor acaparatoare ale unor forţe străine, numeric mult superioare, în a căror cale de expansiune a fost plasat statul armean. Unul dintre efectele cele mai dureroase ale acestor cauze a fost formarea silită, în cadrul a mai multor etape istorice, a diasporei armene, devenită una dintre cele mai răspândite etnii din lume.
Insă, spre deosebire de alte etnii, a căror prezenţă în noua lor patrie de adopţiune a fost mai puţin simţită, armenii, peste tot unde i-a împins soarta, au devenit elemente deosebit de eficiente în activitatea economică şi cultural-educativă menite înfloririi localităţilor pe unde s-au aşezat, dând chiar şi jertfe de sânge pe altarul patriotismului, în cazurile de mare necesitate. Şi toate acestea, fără să uite nici o clipă de obligaţiile pe care le au faţă de imensul tezaur al culturii şi tradiţiilor etniei proprii.
Asemenea oameni au fost, şi sunt şi azi, armenii din Transilvania, la fel ca şi cei din Principatele Române, care au ieşit în evidenţă nu numai prin numărul lor relativ mare din aceste provincii într-o anumită etapă istorică, dar şi prin câteva realizări, care în Transilvania se pot aprecia ca enorme, unice pentru întreaga diasporă armeană din lume: au fondat din temelii două oraşe proprii (Gherla - 1700; Dumbrăveni - 1733), au elaborat şi au pus în practică, ca şi românii din Transilvania secolelor XVIII-XIX, o mişcare ideologică cu scopuri politico-economice programatice bine determinate, numită Şcoala Ardeleană Armeană şi au fondat primul muzeu armean autonom public din lume. Dar, ce este tot atât de important, au înfiinţat instituţii de învăţământ renumite, au zidit biserici şi au depus o activitate culturală imensă, scriind enorm de mult! Din aceste motive, prezenţa şi activitatea lor pe aceste meleaguri nu pot fi uitate sau omise de către posteritate.
Totuşi, ca multe altele şi memoria îşi are limitele ei. în afara celei biologice, cel mai înverşunat duşman al ei este timpul. Acesta face - dacă nu suntem atenţi - ca după o vreme oarecare, măreţele evenimente, oricât de glorioase ar fi fost ele, încetul cu încetul să fie acoperite de colbul uitării. Cărţile în care au fost descrise devin tot mai rare, mai greu accesibile şi dacă faptele n-au fost periodic reamintite, rişti să conversezi cu un tânăr născut şi crescut într-unui dintre cele două oraşe armene, observând la un moment dat că nici n-a auzit de armeni şi cu atât mai mult despre existenţa şi faptele lor în oraşul său de baştină, deşi aceste realizări se văd la tot pasul, fiind chiar pregnante. Păţania a fost trăită de autorul acestor rânduri cu ocazia uneia dintre vizitele sale în oraşul Dumbrăveni.
Iată deci unul dintre principalele scopuri pentru care a fost scrisă această carte: de a servi, pentru cei interesaţi, ca "pastilă anti-uitare". Nu de altceva, dar, de la apariţia "Monografiei" oraşului Dumbrăveni a parohului Dr. Avédik Lukács a trecut 100 de ani (1896), iar de la tipărirea "Monografiei" oraşului Gherla (varianta din patru părţi în 2 volume) a lui Dr. Szongott Kristóf s-au împlinit 95 de ani (1901). Cărţile au devenit un "corb alb" pentru bibliofili, existente numai în 1-2 biblioteci din ţară, cu interdicţie pentru împrumutare. Iar de la apariţia acestor cărţi, până în prezent, n-a mai fost reeditată sau scrisă nici o lucrare mai amplă despre armenii din Transilvania, în limba română fiind prima carte ceva mai extinsă pe această temă şi cu o asemenea structură.
Dat fiind faptul că informaţiile pe care le cuprinde sunt interesante nu numai pentru armeni, dar şi pentru toţi locuitorii, în special români ai unor oraşe din Transilvania, lucrarea doreşte să aibă caracter informativ mai larg. În această ordine de idei, aş fi bucuros dacă conţinutul informativ al cărţii ar îndeplini atât rolul de "material de mărturisire" ("testis temporum" - Cicero), cât şi de "expresie a adevărului" ("lux veritatis" - Cicero). Aceasta datorită faptului că - după mărturiile autorilor lucrărilor bibliografice - evenimentele au fost redate "aşa cum au fost" (L. Ranke), cu respectarea principiului "dictum unius, dic-tum nullius" deci, prin evitarea datelor şi faptelor contrare existente
în differitele surse de informare. Rezultă deci că lucrarea conține informații despre despre fapte şi atitudini demne care pot constitui exemple "îndrumătoare" ("magistra vitae" - Cicero) care să instrument - chiar dacă modest, dar - util, în străduinţa pentru menţinerea în memorie a conştiinţei despre realizările armenilor, despre cultura şi tradiţiile acestei etnii pe pământurile transilvănene.
Autorul nu este istoric de profesie şi nici scriitor de meserie. Este numai un amator de informaţii despre acte importante înfăptuite în special de etniile existente în ţara noastră. Din aceste motive îi roagă respectuos pe cititori să-1 ierte pentru anumite stângăcii.
Lucrarea nu putea să apară fără dorinţa , bunăvoinţa şi sprijinul domnului economist şi matematician Varujan Vosganian, preşedintele Uniunii Armenilor din România, deputat în Parlamentul României, fapt pentru care autorul îi aduce mulţumirile lui deosebite.
De asemenea, autorul adresează mulţumirile sale şi pe această cale domnului profesor octogenar de origine armeană din Gherla, Gabányi János Árpád, laureat al Uniunii Armenilor din România pe anul 1994, pentru cantitatea impresionantă şi de o valoare morală inestimabilă a materialului bibliografic pus la dispoziţie, dintre care unele unicate în ţară, precum şi pentru explicaţiile orale inedite legate de tematica cărţii; doamnei Lengyel, pentru multiplicarea materialului documentar amintit. Aceeaşi stimă şi mulţumiri domnului vicar Breharu Gheorghe şi domnilor parohi Sáska Jenő şi P. Szalontai Mihály-Barnabás, pentru contribuţia tematică adusă, domnului fotograf artistic Merza Lukács, pentru prepararea majorităţii ilustraţiilor din carte, doamnei şi domnului Urmánczy Rafila şi Luca, Rákossy Iuliana şi Ernő, familiei Debreceni, domnului Esztegár Ioan şi Karácsonyi Petre, precum şi domnişoarei Tarisnyás Csilla şi doamnei Czitron Elisabeta, pentru diferitele contribuţii pe care le-au adus în interesul apariţiei cărţii.
Este lesne de înţeles că un subiect atât de vast, ca apariţia şi rostul multisecular al unei etnii atât de active, cum au fost şi sunt armenii din Transilvania, nu se pot expune şi epuiza în limitele unei asemenea cărţi. Pentru a vă da seama de volumul imens al informaţiilor, vă rog să reţineţi că numai Catalogul lucrărilor apărute în limba maghiară despre această temă (Korbuly Domokos şi Simon I. Zaven -1986) conţine peste 1400 de titluri de lucrări mai mult sau mai puţin voluminoase, dintre care numai "Monografia" oraşului Gherla a Dr. Szongott Kristóf, varianta în două volume, numără în total 436+572= 1008 pagini. Dacă la aceste publicaţii adăugăm impresionantul număr de lucrări apărute în limba română, limba armeană şi în limbile străine de circulaţie internaţională, precum şi bibliografia colaterală complementară, ne putem da seama de ce au rămas unele teme insuficient explicitate, iar altele deloc tratate.
Cu toate aceste neajunsuri, consider că, prin popularizarea în rândul contemporanilor a realizărilor armenilor ardeleni, s-a făcut un pas înainte pe calea apropierii acestora de cei "regăţeni", contribuind astfel, pe calea cunoaşterii reciproce, la consolidarea unităţii de idei şi de acţiune între aceste două grupe de populaţie din acelaşi neam, atât de încercate de-a lungul veacurilor şi cu atât de diferite condiţii de dezvoltare pe teritoriul României.
Să parafrazăm deci, uşor, pe Nicolae Bălcescu şi să "Deschidem sfânta carte unde se află înscrisă gloria ARMENILOR, ca să punem înaintea ochilor fiilor ei câteva pagine din viaţa eroică a părinţilor lor". Pentru că - aşa cum au zis mai mulţi cărturari - "acel popor care nu-şi cunoaşte istoria sa, merită să piară!"
"Nu! Acest neam nu trebuie să piară!", medita pribeagul domnitor Dimitric Cantcmir asupra neamului românesc, văzând "marile stânci în mijlocul drumului ce neclintite stau".