Reference Type: Book
Author: Vascenco, Victor
Year: 2003
Title: Lipovenii. Studii lingvistice
City: Bucureşti
Publisher: Editura Academiei Române
Number of Pages: 232
Language: Romanian
Keywords: Lipovan-Russian minority, linguistics, history, language, traditions, language use, religion, settlement, genealogy, ethnic denomination, integration, migration
Abstract: (Ro) Recent, Editura Academiei Române a publicat cartea membrului titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe a Şcolii Superioare din Moscova, prof. dr. doc. Victor Vascenco, Lipovenii. Studii lingvistice - rezultatul unei munci asidue de mai multe decenii. Lucrarea, competentă şi judicioasă, se evidenţiază prin informaţie, metodă de cercetare şi claritate în expunere.
În partea întâi a lucrării, intitulată Lingvistică etnografică (p. 13-92), în capitolul Staroverii din Europa (p. 13-29), V. Vascenco prezintă configuraţia enclavelor velicurouse, inclusiv starovere (din Estonia, Letonia, Lituania, Belarus', Ucraina, Republica Moldova, Polonia, România şi Bulgaria), principalele trăsături lingvistice ale enclavelor (în comparaţie cu particularităţile ramificaţiilor teritoriale ale masivului velicorus dialectal de bază), extrase din statistica demografică, stadiul cercetării graiurilor starovere în enclavele din ţările menţionate mai sus şi clasificarea tipologică a acestor graiuri.
În capitolul Staroverii din România (p. 30-49) autorul menţionează primele atestări documentare ale lipovenilor în Moldova (1724 satul Lipoveni, 1730 Iaşi, 1743 satul Manolea, 1750 satul Dumeasca), analizează conceptul de lipovenime, respectiv lipovenism, consideră că ruşi lipoveni sunt numai membrii lipovenimei româneşti, „o etnie stabilă, istoriceşte constituită pe baza unei unităţi lingvistice şi teritorial-insulare". V. Vascenco dezvoltă o delimitare naţională, afirmând că „orice lipovean este din punct de vedere confesional [...] un starover", însă „nu orice starover este un lipovean", şi că „vechii credincioşi din Statele Unite, Canada, Brazilia, Argentina etc." „nu pot fi consideraţi lipoveni, ci pur şi simplu ruşi staroveri". În urma acestor cercetări minuţioase, autorul combate ipotezele apelativă, toponimică şi sacrală în favoarea ipotezei antroponimice despre provenienţa etnonimului lipovean/lipoveni.
În capitolul Staroverii din Bulgaria. Bilingvism şi diglosie (p. 50-63), se menţionează existenţa a numai două localităţi, Tatariţa şi Cazaşco, în partea de nord-est a Bulgariei, în care trăiesc „ruşi staroveri nekrasovişti", în număr de „cel mult 1 000 de locuitori". Tatariţa reprezintă o colonie primară, iar Cazaşco - o colonie secundară tipică. Cei din Tatariţa aparţin ritului sacerdotal, în timp ce majoritatea credincioşilor din Cazşco - ritului nonsacerdotal. În ambele sate numărul credincioşilor descreşte, învăţământul este laic, obiceiurile populare evoluează în direcţia specificului bulgăresc. Se menţin folclorul, cântecele strămoşeşti, îndeosebi în mediul generaţiei vechi. Trăsăturile lingvistice ale graiurilor staroverilor din Bulgaria păstrează structura fonomorfologică şi sintactică a graiurilor sud-velicoruse din regiunea Donului, de baştină, lexicul resimţind o intensă influenţă bulgărească. Persoanele din generaţia mijlocie şi din cea tânără sunt bilingve. În perspectivă vor deveni monolingve, părăsind graiul matern velicorus. Diglosia (graiul local - limba literară rusă) mai că nu există.
Capitolul Staroverii din America. O odisee începută în Extremul Orient (p. 64-73) are drept scop înfăţişarea deplasărilor starovere din Primor'e şi China spre America de Nord, via America de Sud, în secolul al XX-lea şi, pe baza descrierii unor particularităţi fonetice diferenţiale ale graiului din Bethlehem, determinarea obârşiei coloniştilor velicoruşi din Statele Unite. Staroverii americani se denumesc ei înşişi sinţianţî (din Sinţian), harbinţî (din Harbin), turceane (din Turcia) şi rumânî (din România), după aria de tranziţie din care provin. Cei mai mulţi aparţin cultului sacerdotal. Staroverii de sub conducerea lui Prochor Martjuşef (harbinţî) sunt denumiţi prochorjane. Staroverii din Pennsylvania au devenit monolingvi, dând uitării limba rusă maternă.
Capitolul Graiul lipovenilor din Pisc (Brăila) (p. 74-92), oarecum deosebit în cadrul părţii întâi a cărţii, conţine rezultatul unei anchete directe, efectuate pe teren, folosindu-se chestionare pentru colectarea materialului dialectal (compartimentele fonetic, morfologic, de formare a cuvintelor, sintactic şi lexical). Graiului lipovenilor din Pisc îi sunt proprii particularităţi sud-velicoruse, cu puţine trăsături ale graiurilor de tranziţie şi velicoruse de nord. Partea a doua a lucrării, intitulată Lingvistică antroponimică (p. 95-187), este consacrată sistemului antroponimic lipovenesc.
Capitolul Patronime, forme de adresare, porecle şi supranume lipoveneşti (p. 95-103) prezintă particularităţi ale graiului lipovenesc din satul Pisc, raionul Brăila: lipsa patronimicelor, ordinea cuvintelor din numele de persoană (numele de familie pe locul întâi, iar numele de botez pe locul al doilea), ca rezultat al influenţei româneşti, folosirea formei masculine a numelui de familie pentru persoanele de sex feminin, datorată, de asemenea, influenţei limbii române, formele de adresare reduse la numele mic fără patronim, poreclele şi supranumele ca mijloc suplimentar de identificare a persoanelor, având la baza lor diferite însuşiri fizice sau psihice, anumite deprinderi, obiceiuri, locul de origine, profesia etc.
Capitolul Tradiţie şi inovaţie în antroponimia lipovenilor (p. 104-128) are ca scop urmărirea raportului dintre antroponimele originare, moştenite, ruseşti, şi inovaţiile apărute pe teren românesc, datorate evoluţiei ulterioare a graiului şi influenţei limbii române în sistemul oficial de denominaţie al lipovenilor din satul Pisc. Sunt sistematizate formele şi fenomenele antroponimice tradiţionale şi cele noi în cadrul prenumelor şi numelor de familie. Frecvenţa absolută a prenumelor masculine şi feminine şi a numelor de familie (forme tradiţionale şi forme noi) este prezentată în şase tabele concludente.
În capitolul Prenumele masculine (p. 129-141), pe baza materialului extras din registre de stare civilă din comuna Carcaliu (Dobrogea), se constată că principalul criteriu de denominaţie este cel calendaristic. Influenţa aloglotă românească este puternică. Formele româneşti sau românizate sunt atestate mai ales în documente, dar şi în limba vorbită în situaţii nonfamiliale. În grai, sistemul prenumelor masculine are un caracter patriarhal şi arhaic. Are loc o diferenţiere în funcţie de vârsta persoanelor. Graiul nu cunoaşte neologismele-împrumuturi occidentale, nici prenumele ruseşti, formate prin personificare, compunere şi abreviere. Ca anexă este dat un tabel sinoptic al prenumelor masculine aparţinând sistemului oficial de denominaţie a lipovenilor din comuna Carcaliu.
Capitolul Prenumele feminine (p. 142-158) este realizat după acelaşi plan cu cel precedent. Criteriul calendaristic este dominant în sistemul arhaic şi patriarhal al prenumelor feminine. Influenţa străină, inclusiv cea românească, este mai puţin simţită în domeniul prenumelor feminine, în comparaţie cu cel al prenumelor masculine. Criteriul estetic joacă un rol foarte modest. Un tabel sinoptic similar al prenumelor feminine încheie capitolul.
Capitolul Numele de familie (p. 159-165) evidenţiază două categorii structurale de nume de familie: nume de familie sufixate, tradiţionale, care în graiul lipovenesc din Carcaliu nu sunt numeroase, şi nume de familie fără sufixe (cu sufixe suprimate), care constituie majoritatea numelor ereditare (87%). Ultimele se împart în următoarele categorii de mare frecvenţă: nume de familie lipoveneşti reprezentând prenume panruse de origine hagiografică şi prenume româneşti calendaristice.
Partea a doua a lucrării se încheie cu capitolul Sistemul antroponimic lipovenesc. Privire de ansamblu (p. 166-187), care are un caracter de sinteză. La baza acestuia se află atât graiurile din satele Pisc şi Carcaliu, cât şi graiurile lipoveneşti din Slava Rusă, Sulina, Mila 23, Peripra, Sfiştovca, Dumasca, Climăuţi şi Socolinţi, indicate aici pentru prima dată. Concluziile totalizează rezultatele studiilor, expuse în capitolele anterioare.
În partea a treia a lucrării, Anexe (p. 191-232), sunt incluse bibliografia lucrărilor de filologie privind staroverii din sud-estul Europei şi din America, urmată de un indice tematic (p. 191-199), termenii lingvistici (inclusiv antroponimic) întâlniţi în lucrare (p. 200-216), o listă de abrevieri, semne de transliteraţie şi transcriere, semne diacritice (p. 217-219), un indice de autori (p. 220-222) şi ilustraţii (p. 225-232).