Achim, Viorel: Munca forţată în Transnistria. „Organizarea muncii” evreilor şi romilor. Decembrie 1942 – martie 1944. Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015.

Despre munca forţată a evreilor şi romilor (țiganilor) români deportaţi în Transnistria în anii 1941-1944 s-a scris puţin. În literatura ştiinţifică despre evreii deportaţi în Transnistria există referiri sumare la muncile făcute de aceştia, după cum există şi trei studii despre utilizarea la muncă a romilor deportaţi în acest teritoriu. Un studiu se ocupă de muncile făcute de deportaţii evrei şi romi pentru armata germană din Transnistria. Studierea muncii forţate în Transnistria este abia la început. Situaţia este oarecum ciudată, în condiţiile în care o parte deloc neglijabilă a documentelor referiritoare la deportaţi create de administraţia română de ocupaţie din Transnistria priveşte tocmai folosirea acestora la munci, iar în lucrările cu caracter memorialistic scrise de foştii deportaţi evrei se vorbeşte, în mod firesc, şi de muncile făcute de ei în locurile de deportare. Cartea Neagră publicată de Matatias Carp în anii imediat postbelici, care se ocupă de suferinţele evreilor din România în perioada 1940-1944, nu omite să vorbească despre munca forţată din Transnistria. Cercetarea cu privire la Transnistria s-a concentrat de la început pe chestiuni legate de cronologia deportărilor, cifre şi statistici, situaţia îngrozitoare a deportaţilor în locurile de deportare, crimele în masă comise în acest teritoriu cărora le-au căzut victimă evreii deportaţi din România şi evreii localnici. Mai recent s-a adăugat subiectul deportării romilor, cu accente asemănătoare, pe cronologie şi numărul deportaţilor şi al victi­melor. Acestea sunt, desigur, chestiunile cele mai importante şi lămurirea lor condiţionează progresul cercetării fenomenului istoric al deportărilor în Transnistria. Dezvoltarea cercetărilor cu privire la Holocaustul din România s-a făcut în condiţiile unei rezistenţe mari din partea mediilor istoriografice, dar şi a unei părţi a publicului românesc, ceea ce a făcut necesar ca cercetarea să insiste asupra celor mai puternice argumente în favoarea caracterizării politicii faţă de evrei în România anilor 1940-1944 drept Holocaust. Credem că odată cu publicarea Raportului final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România (în 2004) s-a încheiat această etapă din istoriografia Holocaustului din România şi s-a trecut la o abordare mai complexă sub aspect tematic şi metodologic, în acord cu situaţia actuală a studiilor despre Holocaust pe plan mondial. Un indiciu al maturizării cercetării cu privire la Holocaustul din România este deschiderea spre teme noi, cum este şi munca forţată în timpul regimului Antonescu. Munca forţată a devenit în ultimele decenii o direcţie de cercetare bine precizată în istoriografia internaţională, cu o producţie ştiinţifică importantă. Se apreciază că în anii celui de-al doilea război mondial aproximativ 20 de milioane de oameni au făcut muncă forţată în Germania nazistă şi în teritoriile anexate sau ocupate de aceasta, precum şi în ţările aliate şi satelite. Munca forţată în Germania, ca şi în alte ţări, inclusiv în România, are legătură directă cu problema Holocaustului. Capitolul muncii forţate în Transnistria urmează să fie scris de acum înainte. 

Pentru mai multe detalii despre volum pot fi accesate aici.