Despre proiectul RE/Search
Dărăban, Claudia: Organizații de asistență socială și umanitară a comunității armene din România interbelică. în: Dărăban, Claudia – Nastasă-Kovács, Lucian – Veress, Ilka (edit.): Armenii din România. Editura ISPMN, Cluj-Napoca, 2021. pp. 151 – 180.
În urma evenimentelor tragice din anii Primului Război Mondial și a primilor ani interbelici, comunitatea armeană din România a fost pusă în fața unei situații fără precedent, care a solicitat nu numai coagularea comunității, ci și crearea unui cadru organizațional capabil să gestioneze problemele vechi și noi ale comunității. Înființarea Uniunii Armenilor din România a devenit astfel un pas necesar din mai multe perspective. Administrarea și reprezentarea intereselor comunității a fost necesară mai mult decât oricând. Acest cadru formal a permis în mare măsură consolidarea comunității și integrarea refugiaților în societatea românească din interbelic. Pe de altă parte, studiul urmărește și evoluțiile organizațiilor de întrajutorare, care au jucat un rol semnificativ în gestionarea consecințelor migrației post-genocid. Desigur, în acest context se urmărește și cartografierea celorlalte instituții, cum este cea a Crucii Roșii Armene, a Azilului și Dispensarului „Deșliu” sau a diverselor asociații din cadrul comunității armene.
Mai multe detalii despre articol/volum pot fi accesate aici.