Reference Type: Book
Author: Ioanid, Radu
Year: 1997
Title: Evreii sub regimul Antonescu
Translated Title: [The Jews under the Antonescu Regime]
City: Bucureşti
Publisher: Hasefer
Language: Romanian
Keywords: Jewish minority, history, Antonescu regime, holocaust, World War II, Romanian Legionary Movement, antisemitism, nationalism, discrimination, politics, Jewish ghettos, deportation, Transnistria, authorities, destruction, pogrom, economy, elites, anti-Jewish legislation
Abstract: (Ro) In noua sa carte * despre antisemitismul romanesc si manifestarile lui, Radu Ioanid trateaza aceasta problema din punctul de vedere al istoricului evreu. Cum fiecare individ este pina la urma nevoit sa-si asume identitatea, ma voi ocupa in aceste rinduri de perspectiva cititorului roman. Din aceasta perspectiva, nu ma pot impiedica sa nu observ ce alibi comod a oferit de-a lungul timpului antisemitismul pentru lasitatea romaneasca, cit de corecta este, in fond, radiografia psihicului nostru prin prisma antisemitismului societatii autohtone. Cind burghezia romaneasca, tirziu formata si slaba economiceste, ajunge sa dea piept cu concurenta, nu primeaza nici pe departe - asa cum ar fi fost de asteptat - dorinta ei de a se adapta si de a-i face fata, ci nevoia de a gasi un vinovat, in persoana negustorului, respectiv a bancherului evreu. Cind starea mizerabila a taranului roman aduce satele in pragul exploziei sociale, mosierii autohtoni recurg degraba la incriminarea arendasului evreu, care va suporta in cele din urma consecintele cumplitei indiferente a elitelor romanesti fata de propriul popor.Dar domeniul in care evreul este "tap ispasitor" si-a gasit cea mai importanta - si cea mai subtila - intrebuintare a fost, cu siguranta, cel al politicii. Si poate ca nu intimplator spatiul privilegiat al antisemitismului politic si social romanesc a fost perioada interbelica. In ciuda imaginii contemporanilor despre Romania Mare, democratia romaneasca interbelica a constat mai degraba intr-o succesiune de crize politice, sociale, economice - toate pe fondul crizei identitare provocata de primul razboi mondial. Iar elita romaneasca interbelica nu s-a dovedit citusi de putin abila in a gasi solutii de durata pentru coeziunea unei societati departe de a fi omogena. De aceea, "alibiul evreiesc" - evreul fiind, in fond, un "inamic indispensabil" pentru societatile in criza - nu poate sa il surprinda prea tare pe cunoscatorul istoriei romanesti. Alta este insa situatia inconsistentei etice ce se ascunde in spatele discursului antisemit autohton. Pentru ca antisemitismul romanesc isi are cauza profunda in neputinta romaneasca de a se impaca cu sine si in refuzul de a intelege ca explicatia pentru propriile esecuri nu se afla in mod necesar in afara noastra.Exista o trasatura de continuitate intre antisemitismul romanesc de secol XIX, antisemitismul legionar si politica antisemita a regimului Antonescu. In fiecare dintre aceste cazuri avem de-a face cu o disimulare a pornirilor antisemite in spatele unui discurs umanist, pe care protagonistii sai se forteaza sa convinga - si sa se autoconvinga - ca il iau in serios, impreuna cu valorile ce le exprima. Putem stabili astfel o legatura intre tergiversarile guvernelor de dupa 1878 in legatura cu acordarea de drepturi politice pentru evrei, preocuparea relativ presanta a legionarilor de a se dezice de acuzatiile de antisemitism (dar numai in perioadele de dinainte si de dupa scurtul interludiu al guvernarii national-legionare) si caracterul incoerent al politicii antisemite antonesciene.Ar fi o greseala sa se creada ca "legile rasiale" romanesti nu reprezinta decit expresia unor obligatii politice pe care Romania a fost constrinsa sa si le asume fata de Germania nazista. Starea de spirit antisemita a fost o constanta a societatii romanesti interbelice, alimentata de interesele politice si economice ale elitelor romanesti si care a cunoscut mai multe puncte de maxim in momentele de virf ale crizei sociale. Ca si conducatorii miscarii legionare, Ion Antonescu era exponentul acestei stari de spirit ce incerca sa explice esecurile sistemului democratic romanesc recurgind la arsenalul stereotipurilor antisemite, atit de confortabil pentru orgoliile nationale.In cartea sa, Radu Ioanid stabileste destul de judicios responsabilitatile romanesti pentru persecutiile antisemite, inca dinaintea intrarii trupelor germane in Romania: "In perioada dictaturii regale, cele mai multe crime carora le-au cazut victime evrei-romani au fost infaptuite de elemente din armata. Mai tirziu, sub guvernarea legionara, raspunderea pentru asasinate a revenit politiei legionare si membrilor Garzii de Fier. In sfirsit, in perioada "trecerii" fortate a frontierei de la Burdujeni, raspunderea pentru pierderile de vieti apartine din nou unor militari, si anume unor graniceri din acea zona" (p. 83).Cum o eventuala asumare a raspunderii este de neimaginat pentru nationalistii romani, acestia nu au intirziat sa-si construiasca apararea plecind de la existenta unui numar mai mare de supravietuitori din rindul evreilor romani, fata de numarul de supravietuitori evrei ai altor regimuri de extrema dreapta. Explicatia acestui fenomen i-a preocupat nu numai pe istoricii nationalisti - care au marsat, fireste, pe teoria umanitarismului romanesc -, ci si pe unii istorici evrei. Voi cita aici un singur nume, pe cel al lui Leon Poliakov, care considera ca ceea ce i-a salvat pe evreii din Romania de la o "solutie finala" de tip hitlerist a fost orgoliul propriei "traditii" antisemite a nationalistilor romani, ce i-a impiedicat sa accepte cu prea mult servilism punctul de vedere al Germaniei naziste (v. Leon Poliakov, L'Histoire de l'antisémitisme, vol. II, Paris, Calmann-Levy, 1991, pp. 506-507).Personal, consider aceasta explicatie mai putin plauzibila decit pe cea pe care o ofera Radu Ioanid, fundamentata pe o buna intuitie a spiritului gregar ce stapinea elitele romanesti. "Trei elemente - scrie Ioanid - au cintarit foarte mult in balanta mortii si supravietuirii evreilor romani: violenta incontrolabila, coruptia si oportunismul" (p. 405). Daca violenta icontrolabila a stat la baza celor mai multe crime impotriva evreilor, iar oportuismul romanesc si-a gasit o ilustrare pe masura in adoptarea "legilor rasiale" dupa model nazist, coruptia elitelor politice si a burgheziei romanesti a fost aceea care le-a dat posibilitatea multor evrei - din pacate, numai dintre cei care aveau anumite disponibilitati materiale - sa eludeze macar partial legile si dispozitiile discriminatorii care ii vizau. Cu un cuvint care a facut cariera in publicitatea interbelica, nu umanitarismul, ci lichelismul clasei politice romanesti a facut posibila supravietuirea unui numar mai mare de evrei romani. Pentru cititorul roman, cartea lui Radu Ioanid este o noua intilnire - cit se poate de trista - cu imaginea din oglinda a societatii in mijlocul careia traieste. Si, pentru ca toate sa fie la locul lor, nici o asemanare cu prezentul nu este intimplatoare.