Despre proiectul RE/Search
Reference Type: Book
Author: Pieszczoch, Franz
Year: 2008
Title: Polonezii în istoria oraşului Siret
City: Siret
Publisher: Grup Muşatinii
Number of Pages: 123
Keywords: Polish minority, history, culture, settlement, everyday life
Abstract: (RO): Am decis să scriu această carte din mai multe motive: în primul rând că prin originea mea aparţin etniei polone, motiv pentru care scrierea acestei cărţi era pentru mine o datorie morală, în al doilea rând, sunt siretean, iar istoria oraşului meu natal constituie pentru mine o pasiune şi, în sfârşit, doream să prezint un aspect mai puţin cunoscut şi cercetat din istoria multiseculară a oraşului Şiret. în decursul celor peste şase secole de existenţă atestată documentar, în oraşul Şiret, pe lângă români au trăit şi alte etnii: germani, polonezi, armeni, evrei, ucraineni etc. Fiecare etnie, prin activitatea sa, a contribuit mai mult sau mai puţin, la progresul oraşului în care trăia, la dezvoltarea funcţiilor urbane ale acestuia.
Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte, fie chiar şi parţial, contribuţia polonezilor la istoria oraşului Şiret. Spre deosebire de alte etnii, polonezii, la începutul Evului Mediu, au contribuit la dezvoltarea funcţiei religioase şi a celei culturale, iar Şiretul, în această perioadă, a fost cel mai important centru religios şi cultural al Moldovei medievale, locul unde se întâlnea ortodoxia cu catolicismul şi cultura răsăriteană cu cea apuseană. în epocile modernă şi
contemporană, polonezii au contribuit la dezvoltarea funcţiilor: economică, culturală şi administrativă. Materialul a fost structurat pe cinci capitole, în funcţie de marile perioade din istoria provinciei. Cartea constituie rodul muncii de cercetare de peste un deceniu. Cercetarea a fost îngreunată de faptul că întreaga arhivă a Parohiei romano-catolice din Şiret se află la Leipzig, iar cea a districtului şi judeţului Şiret se află la Cernăuţi. O mare parte dintre persoanele despre care am scris în capitolele patru şi cinci ale cărţii le-am cunoscut sau le cunosc personal, fapt ce face ca informaţiile oferite de ele să fie conforme cu realitatea.
Language: Romanian