Reference Type: Journal Article
Author: Hîncu, Dumitru
Year: 1999
Title: Documente din arhivele diplomatice germane
Translated Title: [Documents from the German diplomatic archives]
Journal: Buletinul Centrului, Muzeului şi Arhivei Istorice a Evreilor din România
Issue: 3
Pages: 5-15
Language: Romanian
Keywords: Jewish minority, history, diplomacy, politics, historical sources, economy, minority organizations
Abstract: (Ro) Istoria interbelică a populaţiei evreieşti din România este încă oricât de curios ar părea acest lucru la prima vedere, cu atât mai mult cu cât mai există unii, rari, supravieţuitori ai epocii - cel mai puţin cercelul segment al trecutului ei. Spunând asta, nu înţeleg să trec, desigur, cu vederea peste o sumă de lucrări remarcabile - publicate atât în ţară, cât peste hotare - însă nu este, totuşi, mai puţin adevărat că cercetătorii contemporani s-au aplecat cu precădere fie asupra unor epoci de mult revolute, despre care cunoştinţele erau pe cât de sumare, pe atât de necesare, fie asupra marii tragedii din timpul celui de-al doilea război mondial.
În aceste circumstanţe, fonduri documentare extrem de relevante, cum sunt arhivele diplomatice - respectiv rapoartele miniştrilor plenipotenţiari străini acreditaţi la Bucureşti - au rămas încă în bună parte inedite, deşi prezintă un interes major, incontestabil.
Pentru ilustrarea acestei afirmaţii, în ceea ce urmează am să-nu îngădui să reproduc - în traducere - măcar câteva documente descoperite de mine în Arhiva Ministerului de Externe German de la Bonn. De altfel, poate că nu e lipsit de interes dacă amintesc că Germania a fost de multe ori reprezentată la Bucureşti de figuri de primă mărime. Kiderlen-Wăchter a devenit, după misiunea în capitala noastră, ministru de externe al ţării sale, Bemhard von Biilow chiar cancelar al celui de-al doilea Reich, iar dr. Friedrich Rosen ministru al Afacerilor Străine al Republicii de la Weimar numaidecât după prinul război mondial.
În perioada interbelică, Germania a trimis la Bucureşti alte două personaje remarcabile, pe Gerhard von Mutius (1927-1931) - asupra căruia îmi propun, de altminteri, să revin cu un amplu studiu - şi re contele Bemhard Erich von Schulenburg (1931-1934), transferat apoi în postul de mare răspundere de la Moscova, iar în împrejurări asupra cărora nu voi stărui aici, executat, la 10 noiembrie 1944, în sinistra temniţă de la Plotzensee.
La fel de pertinente pentru trecutul evreilor români între cele două războaie sunt, fireşte şi documentele provenite de la alţi miniştri plenipotenţiari germani ca Hans Freytag, care l-a precedat pe von Mutius sau Wilhelm Fabritius, care i-a succedat lui von Schulenburg.
Pentru moment, însă, doar câteva mostre, spre a le semnala, mai întâi, existenţa, iar apoi spre a sublinia stringenţa organizării unei investigaţii sistematice care, sunt convins, ar rezerva multe surprize.