Reference Type: Book
Author: Pop, Virgil
Year: 2012
Title: Armenopolis, oraş baroc
Translated Title: [Armenopolis - a Baroque Town]
[Armenopolis, eine barocke Gründungsstadt]
[Armenopolis, barokkváros]
City: Cluj-Napoca
Publisher: Accent
Number of Pages: 328
Edition: 2nd Edition
Language: Romanian
Keywords: Armenian minority, art history, history, art, culture, traditions, architecture, politics, urbanization, settlement, economy, modernization, employment
Abstract: (En) The medieval village of Gherla has been attested by documents eversince 1291, Its existence is obscure. It must have certainly undergone changes as a consequence of the building of the new citadel on the Somes River. The foundation of the urban locality takes place at the beginning of the 18th century by the Armenian colonists. The Armenians arrived in Transylvania after 1654, as a result of religious persecutions, settling in a few boroughs. In Gherla, the first group of Armenians settled, by the permission of Prince Apaffy, in 1682, in the Candia a/ea. In the years 1703-1704, on the occasion of Rakoczy's uprising, battles took place around the citadel. The battles overtook the Armenians who had received from Leopold in 1700 the right to stay on the allodium domain. The spiritual father of the Armenians of Gherla, Bishop Oxendius Varzarescu, born in Botosani, Moldavia, educated in Rome at "De propaganda fide", brought a pre-established town-plan, made with the contributions of the engineer Alexa. In 1706 the citadel is taken out of the ranks of the citadels of war. The Armenians receive ennumbrable reinforcement of privileges for their settling in Gherla, but the coming into "de facto" possession of the land for the building of the whole town takes place only in 1726. The townspeople of Bistrita drive the Armenians away in 1726. It is only after this date that the number of Armenians colonists in Gherla has started to grow considerably.
A real building frenzy, leading to the "de facto" foundation of the urban locality occurred because the devastation of rural Gherla, because of Rakoczy's uprising, the chasing of the Armenians out of Bistrita, the powerful promotion of Catholicism while the Armenians are being converted. The Armenian communitv bought the land on which the future town is to be developed, settling it afterwards as "100 - florin lots", either paid at once, or by instalments, there being a "taxae colector". Apart from the land within the town, each family was endowed with a piece of land without, so that Gherla becomes an "urbs in rure".
Unfortunately the plan brought by Bishop Varzarescu from Rome does not exist today. In its absence, some points can be made though, concerning the stages of evolution of the town, starting from a plan preceding the year 1736, and the one of 1755, made up by Konrad Hammer, both of them at Kkriegsarchiv in Vienna, and the Present-day situation.
So the first Armenians certainly settled in Candia beside the Romanians in the last quarter of the 17th century. The first lots occupied must have been near Candia. Because they are 16-17m wide (the maximum dimension of the lot) and are close to the initial place. These beginnings could also be confirmed by the plan from Kriegsarchiv wrongly dated 1750. since the legend on the map at point "g" there is Wallachischer Bischof-shot und Wirthshaus, while the Greek-Catholic Bishopric was moved to Blaj in 1736.
The town advanced rapidly in the first half of the 18th century, occupying the majority of lots of the pre-established plan, so that in Hammer's plan of 1755 except tor two blocks, the situation is that of today. Up to 1755 statistics had been drawn separately tor Candia and Gherla: thus, in 1716, 111 houses are recorded, in 1720 there are 148 dwelling-places (although the town is plundered by Tartars in 1717), in 1721 there are 156 houses, in 1727 there are 193 houses, in 1735 there are 219, in 1755 there are 529 houses. After the middle of the 18th century a period of settling of rhvthm follows, reaching 741 houses in 1853 (including those of Candia), out of which 210 are made of stone and 11 have a second floor. This being the climax of the development of Gherla, three years later, in 1855,19 houses less are registered.
The dwelling of the pioneer colonists was a two-room structure of perishable resistance, set on a foundation of unlinked stream stone. It is only after the middle of the century that brick comes into current use.
The typical plan for a house of Gherla is a hybrid between the traditional medieval urban dwelling and the plan of an urban palace (a newly introduced programme in Transylvania in the baroque age along with that of the church and the monastery). Thus from the idea of the palace plan, the entrance in the axis of the building into a spacious representative room is kept; from this room one could get into others on the left and on the right, usually two rooms, sometimes four, two at the façade and two at the back. But this idea of a monumental plan could not be accomplished on the narrow lot of 16-17m. As the lots are 40 m long, this plan is adapted by turning it bv 90. In this wav the effect of a monumental entrance is lost. In some cases the buildings with this type of plan also have a second floor, the stairway being obviously introduced in the access room.
Aside from this type of plan, the "L"-shaped plan appears either in its traditional form or as an adaptation to the lots situated at the corners of the blocks. Only one example of a U-shaped plan:The Armenians dwellings, although they are merchants, are not adapted to this function in the 18th century, as the town was not lying on the main road. This isolation could be explained as a security measure against the absence of the men, who were leaving the town for their trade, so that a stranger in the town could be promptly noticed, There is also a jocular explanation, accounting for this isolation of the town as a result of the excessive, Oriental-type jealousy of the Armenians.
It is only when the economic falling-off of Gherla, in the middle of the 19th century, begins that people become aware of the advantage of a transit road through Gherla. In 1848 the traffic is deviated through the center of the town, the houses along this road adapting themselves to the new programme: the window openings are turned into doorways.
Maybe more strongly than in the building system, the baroque atmosphere can be felt in decoration. In the interior, the vaults are often decorated with sinuous colored stucco work. The baroque stoneworks are extremely remarkable. In the first half of the 18th century David Sipos, a representative of the late Renaissance, was very active. After the middle of the century, the morphology of the stone frames is positively that of the baroque language. Apor Petru remarked in "metamorphosis Transilvaniaie" what he calls "the taste of the local nobility".
The facades are treated in a peculiar manner. The street façade, which is plani-metrically lateral, is treated with a usually trapezoidal gable wall, sometimes curved. Unfortunately the last representative of this second category was pulled down at the beginning of the 20th century. These gable walls are decorated with rectilinear or curved profiles, with hollow's for attics of varied shapes and sometimes with a recess as well. The artisans working in Gherla in the second half of the 18th century come from Hungary, Austria especially Bohemia.
Leaving aside the problem of the baroque dwellings in Gherla, an activity can be noticed in the programmes of public interest. The first church, called Solomon's, was begun in 1723 and some decades later the Catholic-Armenian Church. In the latter clasicizing plastic tenencies can be already felt. Similarly in the old town hall, built in the first decade of the 19th century. Because of the frequent flooding in 1811 the river Somes is regularized, and the initial direction tangential to the town became "The Mill's Canal". On the side of the area between the initial course and the new one, the town's park was made in 1864. The block in the south-east of the park has the initial direction of the Somes River on the diagonal, through allotment.
So through the scale and quality of the dwelling buildings, through the varietv of its public programmes, Gherla achieves a positively urban stature in the second half of the 18th century. After its economic development, stagnation appears up to the middle of the 19th century, and in the second half, the decline is obvious. The situation makes it possible for the town's baroque atmosphere to be kept almost intact. The end of the 19th century has a few interferences in the central square which destroys the initial allotment. The buildings of the end of the century occupy two initial lots, sometimes even three, and are lined at the cornice. The economic decline which turns Gherla into a provincial town devoid of importance has the advantage that modern interferences are minimal, as opposed to other localities. Also in the 19th century, in the last period of decline, the last two blocks in the south-west side °f the town must have been formed. Here the dimension of the lot at the street is as an average, 11 meters, as compared to the 16-17 meters that the initial lots have. The quality and outlook of the building as well, draw them nearer to the niral. In the year 1881 the railway was built, which does not affect the town as the railway passes through the area that was probably meant for some future blocks that were never built. Lacking the initial plan of development of the town these are suppositions. Neither does the town progress during the between-the-wars period, so that the interferences are minimal. After the end of the First World War, through the inclusion of Transylvania in Romania, the new administration makes its influence noticeable, as well as in other towns of Transylvania, in a decent manner, even if debatable today by the planting of the centrals square. What proves to be catastrophic yet, are the interferences of the years 1965-1970 and above all, those of the preceding decade.
And yet Gherla presents itself today as a valuable and unique baroque reservation in Transylvania.

(Ro) În lumea şi spiritualitatea europeană, Barocul reprezintă, potrivit afirmaţiilor lui Rolf Hellmut Forster (Die Welt des Barock) dar şi analizei lui Ciorănescu (Barocul sau descoperirea dramei) un impresionant şir de victorii, de triunfuri nemaicunoscute în istoria omenirii, într-un răstimp atât de scurt; stilul şi spiritul care l-au creat au proiectat şi au realizat o imagine nouă asupra lumii, purtătorul acestui orizont spiritual lărgit fiind europeanul, acel cetăţean al continentului nostru ale cărui trăsături definitorii se exprimau în afirmarea propriei conştiinţe, în setea de cunoaştere, spiritualitate şi spirit critic, încredere în progres şi acea pregătire (Bereitschaft) de realizare şi împlinire în toate domeniile activităţii umane. Când Barocul a făcut primii săi paşi, vestul şi estul Europei se aflau încă în Evul Mediu: „Problema majorităţii oamenilor a fost lipsa de libertate şi urmările ei. Aproape optzeci la sută din cele aproximativ cincizeci de milioane de locuitori adulţi ai continentului acelor timpuri erau analfabeţi. Optzeci şi cinci la sută dintre ei trăiau din agriculturii şi aceasta însemna, încă în perioada barocă, dependenţa de stăpânii feudali, pe care foarte puţini reuşeau să o frângă... La sfârşitul erei baroce oamenii nu mai tremurau de frica unei „apocalipse" a lumii creştine. Progresul a devenit un cuvânt mobilizator pentru filosofii şi istoricii vremii. O schimbare de conştiinţă mai profunda nu poate fi imaginată".
Spiritul nou instalat sub influenţa barocului se manifestă în toate domeniile vieţii sociale ţi spirituale, devenind o foirţă motrice cu rezultate promiţătoare şi în Transilvania şi Banat, mai cu seamă în „ţările" ce aveau tradiţia libertăţii, dar şi în unele centre resuscitate prin puterea şi voinţa creatoare a unor colonişti, precum comunităţile de armeni şi de şvabi, statornicite, la sfârşitul secolului al XVlI-lea şi începutul secolului al XVIlI-lea, în zonele menţionate. Drumul parcurs, lent dar sigur spre emancipare, admirabil oglindit în pictura acestei periode, de k epitaful preotului Michael Klein aflat în biserica ev., din Dealu Frumos, în care personajul principal este redat îngenunchiat la piciorul cruci ce poartă trupul lui Hristos, intr-o atitudine de profundă devoţiune mistică şi până la tabloul votiv aflat în tribuna (rmporiu) bisericii ev., din Ruşi, în care cele două personaje cu atitudinea demnă şi curajoasă poartă stema comunităţii săseşti din zonă având inscripţionat pe o filacteră adagiul Eintracht und Gcrechtigkeit - Armonie şi Dreptate - proprie luminismului Europei Centale, apare semnificativ în privinţa progresului conştient dobândit
Suflul înnoitor al barocului va influenţa şi arta construirii oraşelor a noilor localităţi dar ţi a vechilor cetăţi supuse acum unui amplu proces de modernizare. În înţelesul de azi a cuvântului se va trece la o remodelare urbană în funcţie de noile principii şi planuri ad hoc întocmite. Unui astfel de generos subiect îi este consacrată şi cartea Drlui Arh. Vîrgil Pop, Armenopolis - oraş baroc. Lucrarea bine definită metodologic şi ştiinţific oferă informaţii preţioase asupra unei teme ce s-a dovedit tentantă pentru unii istorici şi istorici de artă transilvăneni (Szongott Kristoff, Kádár József, Bányai Elemet, B. Nagy Margit, Nicolae Sabău, Gazdovits Nicolae). Demersul îşi dezvăluie noutatea prin abordarea problematicilor din punctul e vedere al arhitectului şi al urbanistului. Pentru realizarea acestei cărţi a fost nevoie de o iniţiere corespunzătoare, de pasiune, de o bună pregătire, de rigoare, de acribie ştiinţifică, dar şi de metodă în cunoaşterea şi intepretarea informaţiei istorice şi a acestui interesant şi bogat patrimoniu imobiliar. Demersul autorului s-a conturat în contactul nemijlocit cu monumentul istoric, pe care l-a îndrăgit, l-a studiat şi l-a apărat şi în calitaea sa de secretar al Comisiei zonale a monumentelor istorice. Tudor Vianu spunea că pentru unii specialişti munca de cunoaştere într-un anume domeniu ştiinţific sau artistic echivalează cu forma vieţii lor. Un astfel de model profesional l-a urmat şi Virgil Pop, care elaborând această lucrare s-a împlinit profesional în însuşi evenimentul cercetării cu tot ceea ce aduce aceasta, satisfacţii, piedici, tentaţii de a aprofunda alte probleme interesante ivite pe parcursul elaborării lucrării etc.
Cartea în şase capitole debutează cu o scurtă introducere în problematica subiectului şi în contextul exemplelor şi analogiilor europene din punctul de vedere al evoluţiei noilor oraşe şi a urbanismului baroc. Subcapitolul următor se doreşte o prezentare cronologică a istoriografiei temei, într-o încercare de rezolvare exhaustivă. Menţionările sunt însoţite de scurte dar utile reflecţii critice ale lucrărilor monografice sau de sinteză, consacrate oraşului Gherla. Subcapitolul, Stagnarea din secolul al XVIl-lea se vrea o succintă trecere în revistă a stării politice, economice şi sociale a Principatului Transilvaniei în perioada menţionată. Barocul transilvănean în context european îi oferă autorului prilejul de a înfăţişa mutaţiile din sfera politică, socială şi cultural-artistică a Transilvaniei după includerea ei în Imperiul habsburgic. Cele două faze evolutive ale barocului din Principat, apoi din Marele Principat, aceea a propunerilor şi a realizărilor sub patronaj imperial în şantiere de ahitectură militară şi civilă, arhitectura religioasă la care şi-au adus contribuţia arhitecţi şi meşterii străini (italieni, germani) dar şi exemplele autohtone patronate de aristocraţie, patriciat, mica nobilime, orăşenii mai înstăriţi, realizate de meşterii locali. Odată cu subcapitolul Aşezarea armenilor în Transilvania se pătrunde în miezul temei rezolvată pozitiv în limitele şi rigoarea bibliografiei de specialitate apărută până în prezent. Imigrarea armenilor în Transilvania în timpul principelui Mihai Apaffy, etapele şi locurile de fixare, primele construcţii ale coloniştilor, convertirea la catolicism, priviegiile imperiale obţinute şi debutul construcţiilor ecleziastice au fost cuprinse în acelaşi capitol.
Capitolul al doilea Dezvoltarea urbană a Gherlei, de o plenară originalitate, ne relevă aspectul primar al aşezării rurale menţionată din anul 1291, apoi cunoaştem „noua cetate de pe Someş" (Szamosujvár) şi primul sălaş al armenilor din vecinătatea fortificaţiei renascentiste, în satul românesc denumit Candia. Subcapitolul Plan prestabilit ce se referă la atribuirea tradiţională a planului oraşului ing. Alexa, realizat la Roma prin grija Episcopului Oxendie Verzărescu, beneficiază de o dezbatere critică, pe baza unor cercetări făcute de autor
în Archivio Segretto de Ja Vatican şi la Colegium Urbanum de Propaganda Fide. Lipsa unor dovezi ferme în acest sens îl conduc pe autor la concluzia că planurile noului oraş nu au fost elaborate la Roma, ci, mai degrabă, la Viena, capitala imperială în care funcţionau birouri edilitare special însărcinate cu astfel de lucrări pentru noile provincii. Capitolul acesta mai cuprinde subcapitolele Dezvoltarea oraşului în afara drumului de tranzit, într-o configuraţie formală aflată la graniţa dintre rural şi urban, un fel de Urbs în rure după expresia lui Arnold Toynbee. O dezvoltare semnificativă acordă autorul subcapitolului Parcelarea oraşului în care contribuţia personală este de ridicată valoare, problematica fiind dezbătută funcţie de cele mai vechi planuri ale oraşului din secolul al XVIII-lea (1736, 1755, 1768), între care unele inedite, precum cele din Österreichisches Staatsarchiv, Kriegsarchiv\ Viena, urmate de cele din secolul al XlX-lea(1829,1884,1890) de la Muzeul Militar din Budapesta şi de la judecătoria din Gherla. Detalierea pe cvartale la scara 1:2750 reprezintă o contribuţie binevenită pentru cunoaşterea amănunţită, reală, a parcelărilor, apoi afronturilor pieţii centrale şi a noilor trame stradale. Tot funcţie de planuri originale au fost dezbătute subcapitolele Regularizarea Someşului Mic, cu etapele 1755 şi 1851, apoi, Dezvoltarea parcului la 1864. Urmează Modul de ocupare a terenului, făcăndu-se precizări asupra planimetriei imobilelor în diferite variante, de la planul rectangular la acela înforma literelor L şi U, ocuparea terenului în front continuu, modalitate care va imprima o specificitate urbană aşezării.
Capitolul Prezentarea programelor cu cinci subcapitole şi o multitudine de paragrafe dezbate noua evoluţie, noile programe ale arhitecturii baroce proprii Europei Centale, dar implementate şi în Transilvania, cu soluţii inedite pentru acest context, soluţii propuse pe şantierele mănăstireşti, pe cele ale bisericilor parohiale, dar şi la clădirile laice, precum palatul şi casa orăşenească mai pretenţioasă; se discută despre meşterii înregistraţi de izvoarele contemporane, publicaţi dealtfel în literatura de specialitate, aşa precum ne-o consemnează „Matricolele de botez, de cununie şi a defuncţilor", 1781. Ilustrarea programului edilitar e făcută sub forma monografică: A. Arhitectura ecleziastică: Biserica Solomon, 1723-24; Biserica arm.-cat., Sf. Treime, 1748-82,1796-98; Biserica şi mănăstirea franciscană, 1748-58, 1855, 1878; B. Clădiri de interes public: Primăria veche, prima jumătate a sec. XVIII, Galeriile Comerciale cu portic, 1722,1740; Intervenţiile şi adăugirile de la Cetate devenită din 1785 închisoare (Penitenciarul), Azilul de bătrâni. Subcapitolul C. Locuinţe este o dezbatere a tipologiilor planimetrice şi a anexelor gospodăreşti. Prezentarea locuinţelor debutează cu partiurile de miazănoapte ale oraşului, urmează Piaţa apoi celelalte zone cu tramele lor stradale într-o analiză pertinentă exemplificată prin relevee la scara 1:250, desene ale faţadelor în aspectul lor general sau în detaliu, exemple de feronerie şi tâmplărie, fotografii picturi contemporane sau din secolul al XlX-lea, într-un total de „voci" referitoare la aproape 100 de imobile din secolele XV111-X1X.
Un capitol special, 4. Tectonica şi decorul a fost rezervat alfabetului constructiv al imobilului, sistemelor de boltire, în cazul Gherlei de o mare varietate de bolţi specifice barocului (bolta cu muchii ieşite, bolta semicilindrică cu penetraţii bolta mixtă ct combină muchii încrucişate cu bol fi în leagăn, bolţi cu muchii intrate şi penetraţii, bolta cu nervuri la extrados, bolta „a vela etc.), stucatura cu tematică laică şi religioasă, pietrăria de o calitate remarcabilă în contextul transilvănean, sculptura, tămplăria şi feroneria, însoţite toate de exemplificări, de desene ale autorului şi de fotografii. Capitolul se încheie cu identificarea Formelor plastice specifice în repertoriul decorativ al faţadelor caselor gherlene.
Capitolul 5. Gherla postbarocă concentrează în patru paragrafe constatări ale persistenţei limbajului baroc pană în prima jumătate a secolului al XlX-lea, dar şi dureroasa constatare a decăderii construcţiilor orăşeneşti particulare după veacul amintit. Chiar dacă la prima vedere asocierea acestor teme pare neconcordantă, perceperea conţinutului îţi dezvăluie existenţa unui fir continuu care, într-un arc temporal de două secole, te conduce de la mărire la o anumită decădere a şantierelor edilitare, aflate sub spectrul evoluţiei social-politice şi economice a comunităţii armene. „Zopf" stilul, Neoclasicismul, Eclectismul şi Secessionul oferă o serie de exemple care confirmă această constatare. Anexele (6) de reală utilitate (Tabel cu dimensiunile loturilor, Date statistice privind evoluţia populaţiei, Cronologie, Lista meşterilor activi în Gherla, Lista caselor, monumentelor cu valoare deosebită, Bibliografie, Lista ilustraţiilor etc.) încheie acest discurs convingător asupra unui oraş de aspect unic în urbanismul transilvănean.
Volumul elaborat de Dr. Arh. Virgil Pop, cu virtuţile împlinirii sale, exemplifică contingenţa faptelor conştiinţei intelectuale cu aceea a faptelor conştiinţei profesionale. Sinteza despre oraşul baroc Gherla (Armenopolis) reprezintă o remarcabilă contribuţie la cunoaşterea unui capitol mai puţin cunoscut din istoria arhitecturii şi a urbanismului transilvănean.

(Hu) Szamosújvár az egyetlen olyan erdélyi város, amelyet a 18. században szabalyos alaprajz alapján építettek fel. Fejlődése időben egybeesik a barokk stílus erdélyi megjelenésével, ebből kifolyólag e stílus jegyeit hordozza magán. Örmény telepesek alapítják a várost, megjelenése pedig egy olyan jelenség, amely egy a 17. es 18. századi Európában általános tendenciába illeszkedik. Ez az a közeg, amelyben analógiáit és eredőit találjuk, és nem az alapító népesség keleti eredetében. Az előre meghatározott alaprajzzal épülő városok már az ókortól kezdve az európai építészet történetének egyik meghatározó jelensége, s ugyanakkor bármely város esetében találkozhatunk előre eltervezett szabályos részekkel, még azok esetében is amelyek spontán fejlődés során alakultak.
A város az a térszervező egység, melynek fejlődését különböző társadalmi, gazdasági, technikai, politikai, esztétikai, stb. hatások befolyásolják. Fejlődése néha nagyon szűkös idő- és térbeli intervallumok között bontakozik ki. Egy kivételes eseményhez kötődő helyzetek, - mint kisajátítás, egy nagybirtok felparcellázása, politikai változások, egy terület új lakosokkal való benépesítése, katasztrófa utáni újjáépítése, - elemzése a városnak jóval kézzelfoghatóbb tanulmányozását teszi lehetővé. Ezek az erők, akár egy közülük, több vagy az összes, ha rövid idő alatt következnek be a városi szerkezet fejlődésének felgyorsítójaként léphetnek fel.
A városépítésben a 17. század során jelentkező új elvek megtalálhatóak úgy a már meglévő városok egy részének újjáépítésében, amit ma városszerkezeti átalakításnak nevezünk, mind a szabályosan tervezett új városok esetében. A reneszánsz utáni korszak egyik meghatározó jelensége az itáliai kultúra domináns jellegének megszűnése. E domináns szerepet fokozatosan Franciaország veszi át. Németország és Németalföld is egy egyáltalán nem elhanyagolható szerepet kapnak az európai kultúra és civilizáció fejlődésében. Természetesen a 17-18. században is megmarad Itália művészeti modell szerepe, de kizárólagos jellege oly mértékben csökken, hogy más kulturális közegek is követendő példaként működhetnek.
A reformáció és ellenreformáció jelentkezése az építészet és urbanizmus új kifejezési formát, vitalitást és fennségességet eredményezett. Kevés olyan város van, amelyet ebben az időszakban hoztak létre. Az európai társadalom azon változásait helyek a városi életben is módosulásokat eredményeztek, már a reneszánsz korțban kielégítették. A 17. század során az új városok létrejötte politikai akaratnak köszönhető, amint azt Versailles (1623-1667) esete is példázza. Ezek olyan városok,
melynek teljes városszerkezete egy építészeti objektumnak alárendelve jött létre és kialakulásuk az abszolutizmus nélkül nem lett volna lehetséges. Emellett más esetekben az új városok nagyarányú pusztítások nyomán születtek. Vagy más okok-bél mint például Mannheim esetében. A várost 1606-ban, különböző katasztrófák után építették újjá. Annak ellenére, hogy egy rekonstrukció, szabályos rendszerűnek tekinthető, mivel semmi sem emlékeztet korábbi épületállományára és utcahálózatára, es a teljes város nem más mint az egyik oldalát képező kastély kiegészítője Versailles hatása itt is egyértelmű, akárcsak Ludwigsburg esetében.
Új városok jelennek meg azonban a nagyarányú népességmozgások vagy kolonizáció következtében is. Az az európai város, amely a Szamosújvárhoz legközelebbi analógiát képezi, a Bajorország északi részén fekvő Erlangen. 1685-ben a nantesi ediktum visszavonása után a bajor őrgróf engedélyével egy csoport francia hugenotta telepedik le ebben a városban, és egy merőleges városszerkezetet és egységes epületekből álló negyedet építettek fel. A francia negyed jóval meghaladja a korábbi város méretét, így Erlangent a 17. század elejének szabályos alaprajzú városai közé sorolhatjuk. Karlsruhét egy fejedelmi palota kiegészítőjeként tervezték meg, de Mannheimtől eltérően, ebben az esetben a városszerkezet a palotával és parkkal van összhangban: utcahálózata és a park alléinak hálózata sugaras és a badeni őrgróf rezidenciája fele tart. A hesseni őrgróf a protestáns menekültek számára építtette fel Karlshafen városát. Ennek helyzete kevésbé szerencsés mint az erlangeni, mert 1699-ben, a város kiépítésének befejezése évében a francia protestáns menekültek hulláma jelentősen csökkent.
A 17. és 18. század városépítészete, legyen akár barokk vagy klasszicista felfogású, esztétikai szempontból nem áll ellentétben a reneszánsz kor urbanizmusával. "A városok szépsége elsősorban az utcafrontból áll". Az új városszerkezetek alapvető elemét a nagy sugárutak jelentik, legyen szó akár egy teljes városról vagy csak ezek részleges újjáépítéséről.
Amint azt már a reneszánsz korában is láthattuk, az építészeti kompozíció városi mértékűvé növekedik. Most jelenik meg egy új építészeti program: a városi köztér. Vagy a korábbi városszerkezeti elem az építészet tárgyává válik. E különleges városi terek szerkesztési elvei kevésbé hangsúlyosan a kor egyszerű városi tereinek esetében is felbukkannak. Ezek utcai homlokzatát ha nem is egyetlen épület alkotja, a homlokzatok egységes jellegére törekednek. A barokk városépítészet valóban újszerű eleme azonban a meglepetéssel ható elemek jelenléte és a városegyuttesek színpadias jellege. Az egyes építészeti elemeket mérlegelt elhelyezéssel és különleges effektusok alkalmazásával igyekszik érvényesíteni: felfogásuk egy új dimenztó az idő függvénye. A városi tér minden egyes oldalán a folyamatos utcavonalas beépítést alkalmazzák és egységes párkánymagasságra törekednek. Ezek a tendenciák Erdélyben is meghonosodtak, de csak a 19. század második felétől váltak a régó városépítészetének egyik alapelvévé.
Az európai barokk városépítészet jellegzetességei, beleértve a 17. századi francia urbanizmuséit is, feltűnnek Szamosújváron is, természetesen az erdélyi társadalom megkésett fejlődésének jegyeit is magukon hordozva. A derékszögű városszerkezet, amely városunk esetében mindössze egy óhaj maradt, azonban a típustervek alapján kiépült, valamint a kolonizált városok meghatározó jellemzője. Az 1960-as évek átalakításai előtt Szamosújvár fő terén is megfigyelhetőek voltak a színpadias jellegek és a perspektíva körültekintő kialakítására irányuló törekvések. A lakóházak és a telkek egyéges jellege is jellemző a városra, igaz, néha ezek a jellegzetességek mindössze a teljesen vagy egyáltalán meg nem valósított elképzelésekben ragadhatóak meg. Ugyanakkor a "központi tér domináns jellege és a meggyőző épületplasztika" olyan barokk "módszerek", amelyekkel Szamosújváron is találkozhatunk, úgy az egyes épületek mint a városszerkezet esetében.

Table of contents: http://accentpublisher.ro/files/book_referenti/cuprins%20128.pdf