Întâlnire de lucru SEEMIG - Gestionarea migraţiei şi a efectelor sale în Europa de Sud-Est - Acţiuni transnaţionale pentru strategii fundamentate (Belgrad, 19-20 septembrie)
După schimbarea regimului politic în 1989, rata migraţiei internaţionale care a afectat România, în special emigrarea din ţară, a cunoscut o explozie fără precedent. Deşi evoluţia legislaţiei naţionale oglindeşte măsuri luate cu scopul armonizării cadrului instituţional românesc cu normele internaţionale, precum şi o constantă preocupare cu organizarea şi reorganizarea internă a instituţiilor implicate în gestionarea migraţiei (Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei, Institutul Naţional de Statistică), se poate afirma că autorităţile româneşti nu au reuşit nici să administreze, nici să înregistreze în mod corespunzător procesele migraţiei internaţionale. Din cauza unor abordări inconsistente din punct de vedere metodologic, respectiv mecanisme instituţionale necorespunzătoare, sistemul de gestionare a migraţiei din România este plin de neconcordanţe şi lipsuri care la rândul lor duc la discrepanţe între date sau chiar date eronate. Grăitoare este în această privinţă situaţia din timpul alegerilor parlamentare din 2012, când registrele electorale bazate pe datele de la Evidenţa persoanelor au conţinut 18,4 milioane de persoane cu drept de vot, iar datele oficiale oferite de către INS au indicat numărul de 17,4 milioane de rezidenţi adulţi. Ori, după datele Băncii Mondiale, în 2010, cca. 2,8 milioane de cetăţeni români au trăit în afara ţării, faţă de care România a reuşit să înregistreze numai 128 de mii de emigranţi în perioada 2001-2011. Iar dacă comparăm datele ţărilor de destinaţie cu statisticile de emigrare din România, aflăm că suresele de date româneşti cuprind mai puţin de 10% din fluxul de migraţie internaţională.
România nu este unică în regiunie în privinţa proceselor migratorii. Europa de Sud-Est reprezintă una dintre cele mai importante regiuni sursă pentru sistemele de migraţie din Europa de Vest şi America de Nord. După datele furnizate de către Banca Mondială, în 2010, mai mult de 17 milioane de persoane sud-est europene au trăit în afara ţării de origine. Astfel, România nu este unică nici în ceea ce priveşte problemele în gestiunea migraţiei şi a efectelor sale.
Similarităţile, precum şi diferenţele între ţări afectate de aceste fenomene încep să se contureze ferm pe baza cercetărilor derulate în cadrul proiectului transnaţional SEEMIG. Proiectul SEEMIG doreşte să abordeze şi să înţeleagă mai bine procesele de migraţie, demografie şi capital uman pe termen lung în Europa de Sud-Est, precum şi efectele acestora asupra pieţei forţei de muncăşi a economiei naţionale şi regionale. Scopul principal este întărirea capacităţii administraţiei publice în elaborarea şi implementarea politicilor şi strategiilor, pornind de la seturi de date empirice calitativ superioare. Proiectul este realizat în parteneriat de către institute de cercetare, universităţi, institute de statistică şi autorităţi publice locale din opt state (Austria, Bulgaria, Italia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ungaria), din România participând Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Consiliul Judeţean Harghita.
Proiectul a fost lansat în vara anului 2012 şi va fi finalizat la sfârşitul anului viitor. Până acum au fost întocmite câte două rapoarte de ţară conţinând profilul migratoriu din perspectivă istorică, respectiv sursele de date administrative şi statistice referitoare la migraţie. Momentan se lucrează la analiza comparativă a informaţiilor colectate prin rapoarte şi întocmirea unei baze de date transnaţionale, urmând ca în anul următor să fie formulate şi recomandările în legătură cu reforma sistemelor de producere a datelor, elaborarea strategiilor şi implementarea politicilor care ţin de domeniul gestionării migraţiei.
Stadiul actual al cercetărilor şi paşii următori au fost discutate în cadrul unei întâlniri de lucru organizate în perioada 19-20 septembrie, la Belgrad. Mai multe informaţii despre proiect şi rezultatele lui găsiţi pe pagina web www.seemig.eu, respectiv în secţiunea proiectelor internaţionale a paginii web ISPMN.
SEEMIG [Managing Migration and its Effects in SEE - Transnational Actions Towards Evidence Based Strategies] este un proiect strategic finanțat de Programul de Cooperare Transnaţională Europa de Sud-Est al Uniunii Europene
Informaţiile publicate aici reprezintă punctul de vedere al autorilor, Autoritatea de Gestionare nefiind răspunzătoare pentru nicio utilizare.