1 februarie 2011: Atelier ştiinţific - Consiliile minorităţilor naţionale din Serbia – un model aparte de autonomie culturală
ora 10, sediul ISPMN.
Kiss Ágnes
Székely István Gergő
În noiembrie 2010, ISPMN a demarat o cercetare având ca obiectiv studierea în perspectivă comparată a modelelor de incluziune a minorităţilor naţionale din Europa Centrală şi de Sud-Est. În cadrul acestui proiect, prima cercetare de teren a avut loc în Serbia, în perioada 28 noiembrie - 4 decembrie 2010, cu participarea a doi cercetatori ai ISPMN, Kiss Ágnes şi Székely István Gergő.
Cercetarea de teren a avut drept obiect consiliile naţionale ale minorităţilor din Serbia, instituţii menite a fi forul autonomiei culturale a minorităţilor. Deşi consiliile există din 2002, în urma adoptării unei noi legi, în anul 2010 am asistat în premieră la alegerea acestora prin votul direct al persoanelor care aparţin comunităţilor minoritare. În total s-au constituit 19 consilii, însă din motive logistice, cercetarea de teren s-a concentrat doar asupra a două dintre acestea, şi anume Consiliul Naţional Maghiar şi Consiliul Naţional Român. Cercetarea va fi continuată şi în 2011.
În cadrul atelierului din 1 februarie, participanţii la proiect vor susţine o prezentare despre primele rezultate ale cercetării de teren.