România – O nouă ţară de destinaţie a migraţiei? Diversitate crescândă, noi provocări
Data: 25 Noiembrie 2009
Locul: Casa Tranzit, Cluj-Napoca, România
Organizatori: ISPMN, Centrul Cultural German Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez Cluj-Napoca
La masa rotundă organizată de către ISPMN împreuna cu Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca, au participat dr. Margit Fauser, Universitatea din Bielefeld; Dana Diminescu, Maison des Sciences des Hommes Paris; dr. Remus Anghel, ISPMN Cluj şi alţi 40 intervievaţi.
Migraţia internaţională din România este esenţialmente un fenomen postdecembrist, România devenind în ultimii ani una dintre cele mai importante ţări de origine ale migranţilor est-europeni. Majoritatea românilor au prieteni, rude, cunoscuţi care au participat într-un fenomen migratoriu pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. În România contemporană, migraţia este principalul proces de schimbare socială şi tinerii români iau în considerare migraţia ca pe una dintre cele mai importante strategii ocupaţionale şi de viaţă. O altă semnificaţie a migraţiei are loc însă, în ţările de destinaţie a migranţilor, unde migraţia înseamnă o creştere a diversităţii culturale şi provocări în acomodarea şi adaptarea migranţilor în noile lor societăţi de recepţie. Această a doua semnificaţie este adresată în masa rotundă planificată, care a discutat în contextul României, ce va însemna migraţia unor persoane din alte contexte culturale. Acest lucru a fost tematizat de către trei specialişti în migraţie: dr. Margit Fauser de la Universitatea din Bielefeld, Germania, Dana Diminescu de la Maison des Sciences des Hommes din Paris şi dr. Remus Anghel de la ISPMN Cluj-Napoca.