Multiculturalism = prea multă cultură?
Organizator: Fundaţia Tranzit
Coorganizatori: ISPMN, Asociaţia Planwerk
Locul: Cluj-Napoca
Data: 20 martie 2010
Responsabil: Kozák Gyula
Număr participanţi: 30
Descriere: În ultimii ani şi în România s-au popularizat conceptele de multiculturalitate şi multiculturalism. Aparent, sub imboldul corectitudinii politice, acestea sunt capabile să depăşească paradigmele naţionaliste şi rasiste. În aceste condiţii este chiar dificilă articularea unui discurs critic faţă de ele. Evenimentul şi-a propus să contribuie la dezvoltarea unei gândiri critice şi interdisciplinare despre multiculturalitate şi multiculturalism. Scopul nostru a fost de a valorifica expertizele grupurilor profesionale în domeniul multiculturalităţii şi de a le face accesibile unui public larg.
S-a discutat în ce măsură multi- şi interculturalismul poate să stea la baza unui proces de împuternicire (empowerment) a unor grupuri minoritare sau/şi marginalizate, ori din contră să creeze un impediment în faţa modernizării acestor grupuri sau a indivizilor aparţinând acestor grupuri.
Participanţii au pus în discuţie modul în care conceptul antropologic al culturii a promis depăşirea explicaţiilor rasiale asupra diferenţelor între oameni şi comunităţi, dar a şi alunecat în interpretările culturaliste, reproducând paradigmele esenţialiste anterioare. Nu în ultimul rând s-a problematizat şi adaptabilitatea actului creativ la conceptul de multiculturalism.