Expoziţie fotografică „Vino mai aproape”/”Come Closer”, Torino, 25 noiembrie 2008

Organizatori: Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN), Centrul European şi Internaţional pentru Studii asupra Migraţiei (FIERI - International and European Forum of Migration Research).

Expoziţia fotografică „Come Closer” a fost vernisată pe data de 25 noiembrie 2008 la ora 19 la Torino, în sala de conferinţe a grupului Abele, şi a rămas deschisă spre a fi vizitată de către publicul larg până pe data de 10 decembrie 2008. Astfel, după ce această expoziţie a fost deschisă publicului larg la Cluj - Napoca,  la Casa Tranzit în iulie 2008, iar mai apoi la Palatul Parlamentului în octombrie 2008, unui segment diferit de public (actorii aflaţi pe poziţii de decizie), în noiembrie - decembrie 2008 a venit rândul publicului din Torino să fie familiarizat cu perspectiva oferită de materialele din cadrul acesteia.

Expoziţia a avut un scop precis: acela de a ghida, a îndruma publicul mai aproape de un anumit grup social - romii, grup care adesea este ţinut la distanţă şi exclus din interacţiunile noastre cotidiene.

Această expoziţie a fost dublată de o zi de conferinţă, în cadrul căreia au fost dezbătute subiecte axate pe problematica romilor din Italia şi România.