Etnicitate şi strategii identitare la ucrainenii din Maramureş – studiu de caz Repedea (Maramureş)
Tipul cercetării: cercetare de teren, anchetă sociologică
Locul: Repedea
Durata/Perioada: 17-31 mai, 29 octombrie - 4 noiembrie 2010
Responsabil: Veress Ilka, Hossu Iulia, Peti Lehel
Număr participanţi:3
Descriere: Repedea se situează în judeţul Maramureş pe Valea Ruscovei, aici fiind cea mai mare concentraţie de etnici ucraineni din România.
Cercetarea a avut două componente: pe de o parte inventarierea poveştilor de viaţă ale membrilor comunităţii de ucraineni precum şi a elitei locale; iar în cea de-a doua etapă s-a efectuat o anchetă sociologică asupra folosirea limbii ucrainene. Interviurile au urmărit o tematică specială: migraţia internă şi externă precum şi efectele sale în strategiile de identificare; folosirea limbii materne; educaţia şi sistemul de învăţământ, contactele cu Ucraina; ocaziile de expresie a identităţii etnice; situaţia elitelor şi rolul lor în integrare naţională modernă; rolul bisericilor în folosirea limbii materne.