Conferinţă ştiinţifică internaţională „În căutarea unei case: Romii în România şi Italia”, 25 noiembrie 2008, Torino

Organizatori: Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale (ISPMN), Centrul European şi Internaţional pentru Studii asupra Migraţiei (FIERI - International and European Forum of Migration Research).

Conferinţa a fost prilejuită de acordul existent între cele două instituţii, menit a oferi un cadru propice colaborării între cercetătorii interesaţi de studiul problematicii migraţiei, în mod particular de migraţi populaţiei Roma. FIERI reprezintă o puternică şi activă reţea de cercetare academică pentru studiul migraţiei, iar membrii săi sunt cadre didactice universitare cu cercetări de excelenţă în domeniul migraţiei în Italia, făcând parte din IMISCOE, o mare reţea de cercetare europeană a migraţiei.

În cadrul conferinţei au fost dezbătute subiecte axate pe problematica romilor din Italia şi România. În cadrul conferinţei au fost prezenţi specialişti în cercetarea populaţiei Roma ai ISPMN precum şi din partea gazdelor, FIERI: Hetea Estera, vicepreşedinte ISPMN, László Fosztó, cercetător ISPMN, Stefania Toma, cercetător ISPMN, Fleck Gábor, cercetător ISPMN, Lăcătuş Crăciunel Ioan, cercetător ISPMN, Cristina Raţ, CCRIT, Don Luigi Ciotti, Carlotta Saletti Salza, Daniele Todesco, Marco Solimene, Alexander Valentino, Paolo Ciani, Roberto Malini, Salvatore Esposito. Discuţiile s-au structurat pe două paliere distincte: unul al cercetării de factură ştiinţifică iar cel de-al doilea asupra ONG - urilor preocupate de problematicile populaţiei Roma. Principalele subiecte abordate au fost: aspectele culturale, structura socială, economia informală, segregarea spaţială, politicile publice ce vizează populaţia Roma, etc.

Evenimentul a prilejuit deschiderea unor noi perspective de cercetare precum şi dezvoltarea unor parteneriate menite a oferi soluţii aplicate la problemele populaţiei Roma;

Conferinţa a fost dublată de vernisarea expoziţiei fotografice „Come Closer” - expusă anterior şi în localităţile Cluj-Napoca şi Bucureşti - care a rămas deschisă publicului larg pentru mai bine de două săptămâni, facilitând accesul la o altă perspectivă asupra problematicii mai sus menţionate.