Analiza finanţărilor alocate organizaţiilor minorităţilor naţionale
Mohácsek Magdolna:
Abstract
Lucrarea de faţă prezintă evoluţia finanţărilor de la bugetul de stat alocate în mod direct organizaţiilor centrale ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, în perioada 1994-2008, respectiv finanţarea unor acţiuni, programe şi proiecte interetnice şi de combatere a intoleranţei, atribuite pe bază de concurs, în perioada 2005-2008. După trecerea în revistă a temeiului legal al finanţărilor, a modului de acordare, a organizaţiilor destinatare, respectiv a cheltuielilor eligibile, se prezintă evoluţia sumelor alocate în perioadele menţionate. Pentru a avea o imagine clară asupra dinamicii efective a acestor finanţări, s-a luat în calcul rata inflaţiei din perioada 1995-2008, sumele distribuite în cursul acestor ani fiind recalculate la valoarea monedei naţionale din anul 2008. Pe baza calculelor astfel efectuate şi luând în considerare numărul cetăţenilor care aparţin la o anumită minoritate naţională, s-a efectuat o comparaţie între finanţările acordate diferitelor organizaţii.