Home >> Editura ISPMN >> Studii de atelier >> Regionalism asimetric şi administraţie publică
  Regionalism asimetric şi administraţie publică

    După 1990, concepţiile de reformă regională, apărute în statele din Europa Centrală şi de Est, au atras întrebarea dacă regionalismul asimetric, caracteristic Europei Occidentale, are actualitate şi aici.
    Conform tipologiei clasice a structurilor statale există trei tipuri fundamentale: a) statul federal; b) statul regional; c) statul unitar. În aceste tipuri structurale se încadrează acele elemente de diviziune teritorială politică asimetrice, care reprezintă combinaţii dintre elementele guvernării indirecte şi directe, în condiţiile organizării statului modern. Din punctul de vedere al acestui studiu, tipul cel din urmă reprezintă cea mai ridicată relevanță. Cu privire la autonomiile regionale și statuturile administrative speciale din această categorie, se pot formula următoarele concluzii: 1) motivul creării regiunilor depinde în mare parte de antecedente istorice, iar forma instituţionalizării de modelul administraţiei publice al statului respectiv; 2) la începutul regionalizării punctul de pornire constituţional poate fi atât simetric (Spania), cât şi asimetric (Italia, Marea Britanie), însă evoluţia ulterioară a regionalizării are ca rezultat inevitabil o asimetrie instituţională administrativă (la nivelul statutelor).
    În deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial a crescut numărul elementelor de diviziune teritorială politică asimetrică în sistemele teritoriale şi administrative ale statelor membre UE (Spania, Italia, Belgia, Marea Britanie), iar majoritatea autorilor care au analizat fenomenul sugerează că soluţiile asimetrice mai degrabă facilitează decât subminează stabilitatea.

    Download